Mesajul a fost trimis. Multumesc!

LIVESCORE Italia - România 4-1! Tricolorii debutează la Campionatul Mondial de la Barcelona!

Publicat in Pro Sport, luni 22 iulie 2013 ·

- Dacă terminăm pe doi grupa D, am evita un posibil duel cu Serbia sau Ungaria în barajul pentru sferturi

- TVR 2 transmite toate meciurile României

- Locul 4 la CE de la Belgrad (2006) şi locul 6 la CM de la Montreal (2005) sunt cele mai bune performanţe obţinute de Hagiu pe banca reprezentativei

- În ultimii zece ani cele mai importante victorii ale României în faţa Italiei au fost obţinute în sferturile CE de la Belgrad (2006), când elevii lui Hagiu s-au impus cu 9-8 şi în grupa D a Mondialului de la Roma (2009), când tricolorii conduşi de Istvan Kovacs au trecut de gazde cu 6-5

Ce şanse avem cu Italia, domnule Hagiu (n.r. - foto)?

Ne-am pregătit o vară întreagă şi nu ne temem acum de campioana mondială, chiar dacă în meciurile din World League am pierdut la diferenţă de patru goluri. Italienii au acelaşi lot ca la Jocurile Olimpice (n.r. - argint), iar forţa lor e dată de omogenitatea grupului. Nu trebuie însă uitaţi jucători precum Tempesti, Fellugo, Galli sau Figlioli, dar le spun băieţilor să aibă încredere în ei. Mâine (n.r. - azi) mai facem un antrenament, iar acum băieţii vizionează Italia – Croaţia.

Nu mai aveţi la dispoziţie trei oameni cu experienţă, Radu, Iosep, Kadar. Sunt în schimb trei debutanţi. Nu e cam greu?

Viaţa în polo nu-şi blochează cursul ei firesc niciodată. Aşa e, sunt trei debutanţi (n.r. - Ianc, Teohari, Creţu), avem obiectiv clasarea între primele opt echipe şi sper să-l îndeplinim. Tibi Negrean a fost uşor accidentat, dar şi-a revenit, iar Chioveanu e puţin răcit.

În acest context, care ar fi cel mai îndrăzneţ vis într-o grupă cu Italia, Germania şi Kazahstan?

Ideal ar fi să terminăm pe 2 în grupă (n.r. - cel mai probabil ar juca în barajul pentru sferturi cu Australia), dar luăm pas cu pas toate meciurile.

Meciurile tricolorilor în grupa D

România – I

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România trece oficial la salariul minim european. Ce este și cum se calculează acesta

Wall-Street.ro acum 22 minute
Salariul minim brut este, în prezent de 3.300 de lei și va crește, de la 1 iulie 2024 la valoarea de 3.700 de lei. Însă, tot în această perioadă, România trece oficial la salariul minim european, prin care se asigură transpunerea în legislația națio

Avertizări de caniculă în aproape toată țara. Cod roșu, sâmbătă și duminică, pentru mai multe județe

Press Alert acum 3 ore
Avertizările de caniculă pentru ziua de sâmbătă Meteorologii au emis vineri o avertizare Cod roșu de caniculă, care vizează sâmbătă cinci județe, iar duminică opt județe și Capitala. Astfel, sâmbătă, în județele Dolj, Olt, Teleorman și sudul județel

Legea privind stabilirea salariilor minime europene, aprobată de Guvern

Ziua Constanta acum o ora
Guvernul a aprobat Legea privind stabilirea salariilor minime europene, prin care se asigură transpunerea în legislația națională a Directivei (UE) 2022/2041 din 19 octombrie 2022 a Parlamentului European și a Consiliului privind salariile minime ad

Klaus Iohannis a promulgat legea prin care toţi taţii care au calitatea de salariat, în baza unui contract sau raport de muncă, vor primi concediu paternal

News.ro acum o ora
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, vineri, legea privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 117/2022 pentru modificarea şi completarea Legii concediului paternal nr. 210/1999. Actul normativ prevede acordarea concediul paternal t

Roberto Baggio, bătut de hoți înarmați de față cu familia sa în propria casă! » Legenda Italiei a ajuns la spital

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Roberto Baggio (57 de ani), legendarul mijlocaș ofensiv al Italiei, a fost victima unui jaf violent alături de familia sa, joi seară, în timp ce urmărea partida de la .

Ciolacu i-a cerut ministrului de Interne să pregătească proiectul privind alegerile prezidenţiale

Mediafax acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu i-a cerut vineri ministrului de Interne să pregătească proiectul de hotărâre privind organizarea alegerilor prezidenţiale. Primul tur ar urma să aibă loc în 15 sau 29 septembrie.

Timişoara: Maşină lovită de un tramvai / Şoferul a fost rănit şi dus de urgenţă la spital

News.ro acum o ora
Un şofer de 51 de ani a fost rănit, după ce a pătruns cu maşina pe linia de tramvai, intrand în coliziune cu acesta. El a ieşit din parcarea unui hotel din Timişoara, când a avut loc accidentul. Poliţiştii au deschis dosar penal. ”Un bărbat, în vârs

Bărbat găsit mort într-un canal de scurgere. Polițiștii încearcă să afle cine este

Ziare.com acum 3 ore
Polițiștii au deschis o anchetă după ce cadavrul unui bărbat a fost găsit într-un canal de scurgere din Mangalia, județul Constanța. Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa au anunţat că poliţiştii din Mangalia au fost sesiz

ISU Giurgiu Minivacanța de Rusalii, în siguranță

Ziua Constanta acum 52 minute
COMUNICAT DE PRESĂ Nr. 238 din 21.06.2024 Minivacanța de Rusalii, în siguranță Pompierii vor fi la datorie în perioada 22-24 iunie a.c. Aceștia vor fi pregătiți să intervină pentru stingerea incendiilor, salvarea persoanelor implicate în diferit

ASF propune plafonarea tarifelor RCA până la 30 septembrie. Anunţul făcut de Marcel Ciolacu

Mediafax acum 3 ore
„Mă bucur că Autoritatea de Supraveghere Financiară propune oficial prelungirea plafonării tarifelor RCA până la 30 septembrie 2024. Este o măsură necesară pentru a împiedica apariţia unor dezechilibre în piaţă”, a spus Marcel Ciolacu. Acesta a anun

Vremea

București
acum

29°
vin.

21°/31°
sâm.

20°/35°
dum.

20°/36°
lun.

21°/35°
Iasi
acum

25°
vin.

15°/28°
sâm.

18°/32°
dum.

19°/29°
lun.

19°/25°
Constanta
acum

27°
vin.

20°/27°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/25°
lun.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

30°
vin.

17°/30°
sâm.

18°/33°
dum.

17°/28°
lun.

18°/26°
Timisoara
acum

31°
vin.

20°/36°
sâm.

21°/39°
dum.

20°/32°
lun.

18°/31°