Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Emil Botta, poetul-actor

Publicat in Jurnalul, marți 23 iulie 2013 ·

Într-o seară de iulie (a 24-a din anul 1977) se stingea, la numai 65 de ani, poetul Emil Botta. Poetul “întunecatului april”... Personaj fascinant al culturii române, actor, poet şi jurnalist, unul dintre primii noştri autori de cronici cinematografice avizate şi… visător fără saţiu.

Fratele eseistului Dan Botta (1907-1958), deşi s-a născut la Adjud, avea rădăcini ardeleneşti (prin tatăl său, medicul Theodor Botta) şi, pare-se, corsicane, prin mama lui Aglaia, născută Franceschi. De la sângele de corsican poate să i se fi tras dorul de călătorie. Poate şi dragostea nesfârşită de teatru – avea să fugă de acasă, la numai 15 ani, pentru a se face actor (parcă seamănă povestea asta cu cea a ultimului poet romantic al Europei, Mihai Eminescu - !). Poate şi dragul “fără saţiu” de poezie... Destinul actoricesc şi-n împlineşte, urmând – la vârsta potrivită - Conservatorul de Artă Dramatică din Bucureşti. Joacă o vreme în provincie, perindându-se de pe o scenă pe alta, numai pentru a-şi croi loc, în sfârşit, pentru marea scenă pe care o merita: cea a Teatrului Naţional. Rămâne, până-n ziua de azi, una dintre vocile puternice, originale, ale ei, ecoul replicilor sale din Werther, Iago, Macbeth ori Năpasta răsunând sub bolta-i şi astăzi...

În 1937, “Întunecatul April” îl scotea pe Botta din plutonul poeţilor contemporani lui, aşezându-l pe treptele templului Geniului. În templu erau: Arghezi, Bacovia, Blaga, Ion Barbu. Poezia lui întunecată, cu accente expresioniste, răsucea cuţitul în rănile tristeţii. Poetul-actor îşi exhiba durerile în alonja misterului neguros. Era un poet al măştilor, dar nu ca în teatru, unde Arlechinul ascunde suferinţele actorului. Poezia “neagră” pe care o aşternea pe hârtie nu putea fi măsluită cu fard. Doar accentuată. Era o comedie a morţii şi a neputinţei, populată de personaje iţite dintr-o mitologie proprie. De înţeles, pent

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Aproximativ 10 persoane, inclusiv copii, au fost rănite într-un atac armat, într-un parc acvatic de lângă Detroit

News.ro acum 56 minute
Aproximativ 10 persoane, inclusiv copii, au fost rănite într-un atac armat produs într-un parc acvatic administrat de un oraş lângă Detroit, sâmbătă seara, a declarat poliţia, care a numit incidentul ca fiind împuşcături aleatorii, transmite Reuters

Examenul de Bacalaureat începe luni cu proba orală la Limba şi literatura română

G4Media acum o ora
Peste 134.000 de candidaţi înscrişi la examenul de Bacalaureat, sesiunea iunie – iulie 2024, susţin luni prima probă la Limba şi literatura română – oral, transmite Agerpres. Potrivit unui comunicat al Ministerului Educaţiei transmis duminică, probe

Adrian Ilie a fost condamnat la 8 luni de închisoare! » Ce se întâmplă cu „Cobra”

Gazeta Sporturilor acum o ora
a fost condamnat la 8 luni de închisoare de Judecătoria Sectorului 4 din București. Fostul mare atacant al României, Valenciei și al Stelei București nu va fi închis însă, deoarece instanța a hotărât ca executarea pedepsei, pentru că s-a aflat la vo

Prizonieri cu legături cu ISIS au luat ostatici paznici într-un centru de detenţie din Rusia

News.ro acum 2 ore
Şase deţinuţi, unii cu legături cu Statul Islamic, au luat ostatici gardieni într-un centru de detenţie preventivă din regiunea de sud a Rusiei Rostov şi au cerut liberă trecere în negocierile cu autorităţile, a informat duminică presa rusă, citată

Documentele de care avem nevoie pentru a ieși din România cu un minor. Precizările Poliției de Frontieră

Ziare.com acum o ora
Poliţiștii de Frontieră vin cu unele precizări legate de ieşirea din România cu un copil, având în vedere că se apropie vacanţa de vară şi în această perioadă tot mai mulţi părinţi călătoresc împreună cu copiii în afara ţării. În acest an, Poliția d

Tânără însărcinată, bătută de iubit într-o parcare din Ploiești. Femeia a ajuns la spital

Ziare.com acum 38 minute
Doi jandarmi aflați în timpul liber au intervenit sâmbătă noapte pentru a salva o tânără însărcinată care era bătută de iubit într-o parcare din municipiul Ploieşti. Jandarmii au fost alertați de ţipetele femeii. ”O noapte de sâmbătă, una de timp li

Se renumără voturi la Sectorul 2 în secțiile 195 și 265. Mihaiu. O fracție infimă din cele care ridică semne mari de întrebare

Wall-Street.ro acum 2 ore
Biroul Electoral al Sectorului (BES) 2 a aprobat renumărarea voturilor din secţiile 195 şi 265, "o fracţie infimă" dintre cele care ridică semne de întrebare, a declarat edilul Radu Mihaiu, candidat al Alianţei Dreapta Unită pentru un nou mandat. "L

BEC a respins cererea de anulare a alegerilor locale din comuna Costineşti/ Candidatul PNL a obţinut mandatul de primar la diferenţă de două voturi

News.ro acum 5 ore
Biroul Electoral Central (BEC) a respins cererea de anulare a alegerilor locale din comuna Costineşti, judeţul Constanţa, unde voturile au fost renumărate de mai multe ori. BEC a arătat că alegerile pot fi anulate dacă sunt îndeplinite cumulativ mai

Biroul Electoral Central respinge cererea de anulare a alegerilor din Sectorul 1

Wall-Street.ro acum 4 ore
Cererea Alianței Dreapta Unită, formată din USR, PMP și Forța Dreptei, de a anula alegerile în Circumscripția Electorală Sector 1, a fost respinsă de către Biroul Electoral Central. Nu este singura decizie de acest fel luată de instituție în ultimel

Armata israeliană anunţă o „pauză tactică” în operaţiunea Rafah pentru a permite acordarea de ajutor

Mediafax acum 6 ore
Armata israeliană anunţă o „pauză tactică” în operaţiunea Rafah pentru a permite acordarea de ajutor umanitar locuitorilor zonei. Aceasta este valabilă duminică, pe parcursul zilei. Camioanele cu ajutoare vor intra în Gaza printr-o trecere controlat

Vremea

București
acum

28°
dum.

18°/30°
lun.

20°/33°
mar.

21°/34°
mie.

21°/35°
Iasi
acum

24°
dum.

13°/25°
lun.

17°/28°
mar.

17°/28°
mie.

19°/31°
Constanta
acum

28°
dum.

18°/28°
lun.

20°/27°
mar.

21°/25°
mie.

21°/25°
Cluj-Napoca
acum

27°
dum.

13°/27°
lun.

15°/25°
mar.

15°/27°
mie.

17°/29°
Timisoara
acum

28°
dum.

15°/29°
lun.

17°/29°
mar.

17°/32°
mie.

20°/34°