Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Spectacol organizat în scop caritabil Ia Casa de Cultură Bascov

Publicat in Ziarul Profit - Arges, luni 22 iulie 2013 ·

Impresionaţi de soarta unui tânăr în vârstă de 16 ani din comuna Bascov, diagnosticat cu cancer osos oameni de bine au organizat un spectacol în scop caritabil. Cosmin Marinescu, adolescentul care suferă de cumplita maladie are

nevoie de o operaţie şi de o proteză în urma amputaţiei unui picior. Pre[ul care l-au putea ajuta pe adolescent să revină la o viaţă normală este de 20.000 de euro. Din dorinţa de a strânge această sumă la Casa de Cultură Adriana Trandafir din Bascov a fost organizat un spectacol, care va avea loc vineri. 26 iulie, ora I 8.00. Spectacolul va fi susţinui de invitaţi de marcă: Irina Loghin, Daniela Cemea şi Ansamblul Doina Bascovului. iar costul unui bilet este de 25 de lei. Acestea au fosl puse în vânzare la sediul Casei de Cultură din Bascov, dar pot fi cumpărate direct de la casă, în seara spectacolului. Banii strânşi din vânzarea biletelor vor merge la tânărul care are nevoie urgentă de aceste fonduri. De asemenea spectatorii vor participa şi la o combolă iar câştigătorul va primi gratuit biletul unui sejur de o săptămână pe litoral pentru două persoane. Cine doreşte să-l ajute pe Cosmin şi nu poate ajunge la spectacolul cantabil din Bascov. poate dona în contul deschis la BRD, pe numele Gheorghiţa Marinescu. CONT: RO09BRDE030SV32819630300 TITULAR: GHEORGHIŢA MARINESCU    

Monica Sandu

  Carusel stiri in top Horia Georgescu: Direcţionarea banilor publici în buzunarele aleşilor locali e un fenomen de masă Fraudarea şi direcţionarea banilor publici în buzunarele aleşilor locali este un fenomen de masă ce trebuie stopat şi prin îmbunătăţirea cadrului legislativ, a avertizat preşedintele Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI), ... Citeste toata stirea Patriarhul României oficiază slujba la Biserica Domnească Sfântul Anton – Curtea Veche Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române se

Articolul in Ziarul Profit - Arges >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Fostul adjunct al SRI Florian Coldea este audiat la DNA în urma plângerii făcute de un om de afaceri

Ziare.com acum 43 minute
Fostul director adjunct al SRI Florian Coldea este audiat joi, 23 mai, la DNA, potrivit unor surse, prezenţa sa la DNA fiind consecinţa unei plângeri depuse de omul de afaceri Cătălin Hideg. Coldea nu a făcut declaraţii la sosire. Anterior, în sediu

Cod galben de averse în România. Prognoza ANM pentru București

Wall-Street.ro acum 3 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, joi, o atenţionare Cod galben de ploi şi instabilitate atmosferică, valabilă pe parcursul acestei zile în 13 judeţe. Conform prognozei de specialitate, între orele 10:00 - 23:00, pe raza judeţelo

Ciolacu, despre protestele aparatului de lucru al Guvernului: Susţin că muncesc prea mult pentru 1.000 şi ceva de euro pe lună. Cred că putem găsi soluţii pentru structuri de personal mai suple / Ministerele să finalizeze reorganizarea

News.ro acum 23 minute
Premierul Marcel Ciolacu a criticat, joi, protestul angajaţilor din aparatul de lucru al Guvernului, el arătând că ”sunt angajaţi care protestează susţinând că muncesc prea mult pentru 1.000 şi ceva de euro pe lună”. ”Cred că atât la Guvern, cât şi

Guvernul aprobă majorarea cu 10% a salariilor unor categorii de bugetari

Mediafax acum o ora
Guvernul aprobă, în şedinţa de joi, majorarea cu 10%, în două tranşe, a salariilor unor categorii de bugetari, a anunţat premierul Marcel Ciolacu. „Începem prin a rezolva unele inechităţi existente în rândul personalului bugetar. Aprobăm o majorare

Grindeanu: Am avizat astăzi proiectul Drumului Expres Focşani - Brăila

Mediafax acum o ora
„Am avizat astăzi proiectul Drumului Expres Focşani - Brăila”, scrie pe facebook Sorin Grindeanu. El precizează că după avizarea indicatorilor tehnico-economici în Consiliul Tehnico Economic (CTE) al Ministerului Transporturilor urmează avizarea în

Guvernul validează ajutorul de stat pentru compania TAROM, de aproape 100 de milioane de euro. Ciolacu: Există acum toate condiţiile ca TAROM să ia măsurile necesare pentru a deveni la fel de eficientă

News.ro acum 2 ore
Guvernul validează în şedinţa de joi ajutorul de stat pentru compania TAROM, de aproape 100 de milioane de euro, premierul Marce Ciolacu declarând că există acum toate condiţiile ca TAROM să ia măsurile necesare pentru a deveni la fel de eficientă.

Atenționare cod galben de descărcări electrice și grindină în mai multe zone ale țării. Cum va fi vremea în Capitală

Ziare.com acum 2 ore
Atenționare meteorologică cod galben, emisă joi, 23 mai, de către ANM, în care sunt anunțate averse, descărcări electrice și izolat grindină în Banat, Carpaţii Occidentali, vestul Carpaţilor Meridionali, în vestul Transilvaniei şi local în Maramureş

Marcel Ciolacu: Majorăm îndemnizaţiile lunare pentru copiii şi adulţii cu handicap grav, începând cu banii pe luna iunie / Vor beneficia de această măsură circa 390.000 de persoane

News.ro acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, joi, că Executivul majorează îndemnizaţiile lunare pentru copiii şi adulţii cu handicap grav, începând cu banii pe luna iunie şi vor beneficia de această măsură circa 390.000 de persoane. Premierul Marcel Ciolacu

Premierul Marcel Ciolacu, lămuriri despre decontarea unor cheltuieli pentru ochelari: Am plafonat suma la 500 de lei de persoană, după ce unii funcţionari publici s-au gândit că-şi pot deconta ochelari de fiţe, care costă mii de lei

News.ro acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a venit, joi, cu lămuriri despre facilitatea dată de Executiv privind decontarea unor cheltuieli pentru ochelari, el arătând că au plafonat suma la 500 de lei de persoană, după ce unii funcţionari publici s-au gândit că-şi p

A murit actorul Costel Constantin, la vârsta de 81 de ani. Mesajul lui Ion Iliescu

Mediafax acum 3 ore
Actorul Costel Constantin a murit la vârsta de 81 de ani. Fostul preşedinte al României, Ion Iliescu, a postat pe blogul său un mesaj emoţionant. „Am aflat cu tristeţe că ultimul „Apus de soare” al lui Costel Constantin nu mai e doar numele unei pie

Vremea

București
acum

18°
joi

13°/18°
vin.

14°/27°
sâm.

15°/25°
dum.

12°/24°
Iasi
acum

25°
joi

13°/26°
vin.

14°/27°
sâm.

14°/24°
dum.

11°/24°
Constanta
acum

22°
joi

15°/22°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/18°
dum.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

21°
joi

11°/22°
vin.

12°/24°
sâm.

11°/22°
dum.

10°/22°
Timisoara
acum

18°
joi

14°/20°
vin.

14°/20°
sâm.

12°/26°
dum.

14°/24°