Sorin Alexandrescu, directorul Antena Group, l-a reclamat la Parchet pe administratorului RCS&RDS, Ioan Bendei, pentru denunţ calomnios.
Sorin Alexandrescu spune că Ioan Bendei a folosit informații eronate și mincinoase în plângerea penală de șantaj, formulată în luna Mai, la adresa lui.
Potrivit avocatului lui Sorin Alexandrescu, Gheorghiţă Mateuţ, rezoluţia de începere a urmăririi penale din 19 aprilie emisă pe numele lui Sorin Alexandrescu în baza denunţului făcut de Bendei la aceeaşi dată ar fi fost infirmată de către un procuror ierarhic superior din DNA în 10 mai.
Un alt argument invocat în plângerea penală este acela că instanţa a respins o solicitare a procurorilor DNA de efectuare a unor percheziţii la domiciliul şi la locul de muncă al lui Sorin Alexandrescu.
Avocatul a spus că, prin declaraţiile pe care le-a făcut şi informaţiile eronate pe care le-a furnizat, Ioan Bendei ar fi încălcat legea şi i-ar fi adus grave prejudicii clientului său.
Sorin Alexandrescu, directorul Antena 1, a fost pus în libertate pe 6 iunie, de Tribunalul București, în dosarul în care este acuzat de procurorii DNA, de șantajarea administratorului RCS&RSS, Ioan Bendei.
Sorin Alexandrescu este acuzat de procurori de faptul că l-ar fi șantajat pe Ioan Bendei cu dezvăluirea contractului încheiat de RCS&RDS cu o firmă a lui Mitică Dragomir, prin care șeful Ligii ar fi primit mită mascată în valoare de 3,5 milioane de euro.
În dosarul de șantaj al administratorului RDS&RCS este cercetată penal pentru complicitate și patroana Intact Media Group, Camelia Voiculescu, fiica cea mare a liderului PC, Dan Voiculescu.
0 comentarii | 36 vizualizari
Carusel stiri in top Radu Câmpeanu: Nu cred că poporul român îl va vota pe Crin Antonescu, mai ales după experie