Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Zona Soarelui şi Calea Buziaşului intră în reparaţii generale

Publicat in Ziua de Vest, luni 22 iulie 2013 ·

În aceste zile se deschide un nou şantier la Timişoara. Lucrări în forţă de reparaţii a trotuarelor şi străzilor au loc pe Calea Buziaşului şi străzile adiacente, dar şi pe bulevardul Sudului şi străzile din apropiere.

Lucările prevăd şi construirea a aproape 1.000 de locuri de parcare în Zona Soarelui, amenajarea a 9.000 de metri pătraţi de spaţiu verde şi plantarea a 40 de copaci.

Teren de fotbal de 5.000 de locuri pe Calea Buziaşului

În faţa Şcolii Generale 30 din Calea Soarelui va fi amenajată o piaţetă. Primarul Robu a dat startul lucrărilor şi le-a transmis muncitorilor că sunt sub supraveghere strictă, edilul locuind chiar în zona în care vor începe în câteva zile lucrările. Termenul de finalizare este 12 luni, iar costul lucrărilor va fi de 23 milioane lei.

„Am mai făcut lucrări de cosmetizare în zonă, dar acum începe acest nou set de lucrări. În faţa Şcolii Generale nr. 30 se va face o piaţetă, nu vor mai avea o stradă, ci locuri de parcare, iar acest sit va fi piaţetă. Cred că acest cartier, locuit de multă lume, merită un tratament mult mai bun. De asemenea, vom avea în vedere şi un proiect de punere în valoare a acelui spaţiu viran din Calea Buziaşului, acolo vom realiza o bază sportivă, cu un teren de fotbal, care va avea cel puţin 5.000 de locuri”, a declarat primarul Nicolae Robu.

Șantierul se va deschide pe străzile din jurul Școlii Generale nr. 30: Aleea Azurului, Aştrilor, Martir Nagy Eugen, Sirius şi Orion parţial (de la intersecţia cu strada Martir Nagy Eugen până Dr. Iosif Bulbuca).

În aceste zile se deschide un nou şantier la Timişoara. Lucrări în forţă de reparaţii a trotuarelor şi străzilor au loc pe Calea Buziaşului şi străzile adiacente, dar şi pe bulevardul Sudului şi străzile din apropiere.

Lucările prevăd şi construirea a aproape 1.000 de locuri de parcare în Zona Soarelui, amenajarea a 9.000 de me

Articolul in Ziua de Vest >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Calendar ortodox, 29 iunie 2024. Iată ce sărbătoare este astăzi

Ziua Constanta acum 2 ore
În această lună, în ziua a douăzeci şi noua, pomenirea Sfinţilor Slăviţilor şi întru tot lăudaţilor şi mai-marilor Apostoli Petru şi Pavel. La aceştia care altă pricină mai mare de laudă ar putea cineva să gândească a afla, afară de mărturisirea şi

Accident grav pe o șosea din Timiș. Trei morți, doi răniți

Press Alert acum o ora
Foto: Arhivă Grav accident de circulație, în noaptea de vineri spre sâmbătă, pe raza localității timișene Tomnatic. Trei persoane au murit, alte două au fost grav rănite. „În urma apelului primit la 112 din data de 29 iunie 2024, la ora 04:42, am fo

Botoșani Cinci copii la spital, după ce s-au intoxicat cu ciuperci otrăvitoare culese din pădure

Ziua Constanta acum 40 minute
Cinci copii din județul Botoșani au fost transportați de urgență la spital după ce s-au intoxicat cu ciuperci otrăvitoare culese din pădure. „Prezentau dureri abdominale cu vărsături. Li s-au recoltat analize de laborator, tratament și au fost inter

The New York Times îi cere lui Biden să se retragă din cursa pentru Casa Albă după dezbaterea cu Trump

News.ro acum o ora
Consiliul editorial al prestigiosului cotidian american The New York Times i-a cerut, vineri, preşedintelui Joe Biden să se retragă din cursa pentru Casa Albă, după dezbaterea sa dezastruoasă cu Donald Trump din ziua precedentă. Într-un editorial pu

Scenariile pentru calificarea României în optimile de finală la Euro 2024

Crai Nou acum o ora
După cele două meciuri jucate până acum, naționala României continuă să conducă grupa E mulțumită golaverajului. Victoria cu 3-0 împotriva Ucrainei și înfrângerea 2-0 cu Belgia, ne menține cu golaveraj de +1 gol și există multe scenarii pentru ultim

Congres extraordinar la USR. Formaţiunea îşi desemnează candidatul la prezidenţiale

Mediafax acum 2 ore
Congresul extraordinar al USR de sâmbătă începe la ora 10.00. În cadrul acestui eveniment, delegaţii partidului vor alege candidatul USR la alegerile prezidenţiale şi membrii unui nou Birou Naţional. Congresul va începe cu un discurs al noului preşe

UE cere Temu şi Shein detalii despre modul în care respectă regulile UE privind conţinutul online, până pe 12 iulie

News.ro acum 2 ore
Retailerul chinez de comerţ electronic rapid Temu şi colega fondat în China Shein au primit ordine de la autorităţile de reglementare tehnologice din UE să furnizeze detalii despre modul în care respectă regulile UE privind conţinutul online până pe

Astronauţii NASA vor rămâne mai mult timp pe Staţia Spaţială Internaţională pentru a rezolva probleme apărute la capsula Boeing

News.ro acum 2 ore
Doi astronauţi NASA vor rămâne mai mult timp pe Staţia Spaţială Internaţională, în timp ce inginerii rezolvă problemele apărute pe noua capsulă spaţială Boeing în timpul călătoriei, potrivit apnews.com. Vineri, NASA nu a stabilit o dată de întoarcer

Război în Ucraina - Volodimir Zelenski a anunţat eliberarea şi întoarcerea în ţară a zece civili reţinuţi de Rusia şi Belarus

News.ro acum 2 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunţat vineri eliberarea şi întoarcerea în Ucraina a zece civili, inclusiv doi preoţi şi un oficial local, care au fost luaţi prizonieri în Rusia şi Belarus. Rusia şi Ucraina, care se află în război de ma

Scandal politic bizar. Doi miniștri, arestați pentru că i-ar fi făcut vrăji preşedintelui

Ziare.com acum 2 ore
Maldive, naţiunea insulară din Oceanul Indian cunoscută pentru plajele sale şi care se bucură în general de stabilitate politică, este zguduită în aceste zile de acuzaţii bizare de magie neagră în care sunt implicaţi oficiali de rang înalt, relateaz

Vremea

București
acum

28°
sâm.

21°/34°
dum.

21°/35°
lun.

21°/38°
mar.

21°/36°
Iasi
acum

28°
sâm.

19°/31°
dum.

20°/33°
lun.

20°/35°
mar.

19°/28°
Constanta
acum

31°
sâm.

21°/31°
dum.

22°/27°
lun.

21°/28°
mar.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

26°
sâm.

18°/29°
dum.

19°/31°
lun.

20°/32°
mar.

19°/22°
Timisoara
acum

24°
sâm.

20°/33°
dum.

21°/36°
lun.

22°/35°
mar.

16°/25°