19 soldaţi columbieni au fost ucişi în urma unor ciocniri cu presupuşi rebeli FARC, a anunţat, duminică, Ministerul Apărării din Columbia, citat de reuters.
Acestea sunt cele mai grele pierderi suferite de forţele armate columbiene de când guvernul a început negocierile de pace cu FARC, anul trecut.
În două atacuri sângeroase care au avut loc sâmbătă, 15 soldaţi au fost ucişi pe un drum care leagă două localităţi din provincia Arauca, aflată în apropierea graniţei cu Venezuela.
Militarii, care protejau o conductă de petrol aflată încă în construcţie, au fost atacaţi cu mai multe mariale explozive.
FARC (Forţele Armate Revoluţionare din Columbia) au o puternică prezenţă în regiune şi atacă frecvent conductele de petrol din regiune care aparţin companiei Ecopetrol.
Preşedintele Juan Manuel Santos a călătorit în zonă duminică şi a confirmat pierderile din rândurile armatei, adăugând că 12 rebeli au fost capturaţi. De asemenea, el a suplimentat trupele din regiune pentru a încerca să-i prindă cât mai rapid pe rebeli, unii dintre ei fiind răniţi în timpul atacului.
„Acestea sunt instrucţiunile pentru trupele noastre: nu vă opriţi să trageţi, în niciun moment, până când nu vom ajunge la sfârşitul acestui conflict. Toată lumea din Columbia trebuie să lucreze pentru pace, tocmai pentru ca incidente precum cele din ultimele 24 de ore să nu se mai întâmple”, a spus Santos.
Alţi patru soldaţi columbieni au murit în provincia Caqueta, sudul ţării, în urma confruntările cu forţele de gherilă ale FARC, a precizat armata într-un comunicat, adăugând că şase rebeli au fost de asemenea ucişi.
Guvernul columbian şi FARC au început, în luna noiembrie a anului trecut, negocieri de pace, discuţiile urmând să se concentreze pe dezarmare, reforma agrară şi participarea miscării de stânga în po