Managerii unităţilor de învăţământ din judeţul Dolj trec în această perioadă prin febra evaluării, decisivă pentru rămânerea în funcţii.
În această vară expiră şi ultimele contracte de management pentru ocuparea funcţiilor de conducere pe bază de concurs organizat în 2008. În Craiova, mai sunt doar patru directori cu concurs, ale căror contracte expiră pe 24 august. Este vorba de managerul Colegiului Naţional „Elena Cuza“ - Mircea Năstase, managerul Colegiului „Ştefan Odobleja“ - Aurora Simon, managerul Şcolii de Arte şi Meserii Craiova - Răzvan Lupu şi managerul Colegiului Naţional „Fraţii Buzeşti“ din Craiova - Zamfirică Petrescu. Ca şi în cazul celor peste 100 de directori de şcoli, continuarea mandatului se va face prin detaşare în interesul învăţământului preuniversitar până la organizarea concursului. Numirea în funcţii se va face şi pe baza punctajului pe care îl obţin pe fişele anuale de evaluare, care vor stabili calificativul.
Multe şcoli au ratat examenele naţionale
Pe fişa de evaluare se va urmări activitatea internă, promovarea unităţilor de învăţământ la nivel local, rezolvarea conflictelor interne, colaborarea cu reprezentanţii autorităţilor locale în favoarea unităţii de învăţământ, dar şi rezultatele la examenele naţionale. Având în vedere că rezultatele elevilor la evaluările naţionale stabilesc eticheta vizibilă a unei unităţi de învăţământ, se aşteaptă şi calificativul managerilor de liceu care după prima sesiune a bacalaureatului apar cu nici un promovat. În Dolj, sunt trei unităţi liceale în această situaţie: Liceul „Beethoven“, Liceul Tehnologic „Ing. Aurelian Ionete“ din Malu Mare şi Liceul Tehnologic din Cârcea.
Deocamdată, comisia de evaluare nu a stabilit un verdict. Subiectul iscă însă discuţii şi la nivelul Inspectoratului Şcolar Judeţean Dolj.
„Dacă este să se ia strict în discuţie rezultatele examenelor n