Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Şi totuşi, turiştii aleg Argeşul

Publicat in Ziarul Profit - Arges, luni 22 iulie 2013 ·

Odată cu criza financiară s-au schimbat şi percepţiile românilor şi străinilor cu privire la zonele turistice din ţara noastră. Destinaţiile precum litoralul, munţii, Delta Dunării nu au mai fost atât de atractive în anii anteriori, asta poate şi din prisma preţurilor ceva mai piperate. A crescut de 50% şi chiar cu peste 100% numărul turiştilor din zone precum Olt, Sălaj, Alba şi Argeş. Judeţul nostru se află pe locul patru într-un astfel de top în care se arată cu cât a crescut numărul turiştilor din 2008 şi până în prezent. Argeşul s-a clasat pe locul 4, cu 104144 număr de turişti în 2008, crescând la 160382 turişti în 2012, cu o variaţie de 54%, după Olt, Sălaj, Alba. În privinţa granzilor, Bucureştiul se află de abia pe locul 7, în timp ce Braşov este chiar mai jos, iar Constanţa este în zona judeţelor cu scăderi.  Carusel stiri in top Grevă a angajaţilor din sectorul public în Grecia Înaintea votării în parlamentul elen a unui proiect de lege care prevede restricţii drastice în sectorul bugetar, sindicatele din cadrul serviciilor publice fac apel la o grevă naţională astăzi, circulaţia ... Citeste toata stirea Dar, daca… ultimul mare mit al modernităţii: permanenta creştere economică cu corolarul ei prosperitatea pentru toţi La patru ani de la începutul ei oficial criza continuă să fie o enigmă. La finele fiecărui trimestru marile (şi micile) economii îşi afişează cifrele; într-un trimestru acestea ... Citeste toata stirea Vasile Blaga: PDL nu va vota un guvern condus de Ponta  Preşedintele PDL, Vasile Blaga, a declarat Marţi seară, la România TV, că partidul său nu va merge sub nicio formă cu PSD-ul la guvernare, întrucât are o experienţă nefericită în ... Citeste toata stirea Prinţul Paul îşi doreşte reconcilierea cu familia regală VIDEO "Am dat un mesaj de reconciliere. Sper să reconciliem familia regală. Eu sunt deschis. (...) Voi cere în instanţă dome

Articolul in Ziarul Profit - Arges >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Explozie în atelierul Liceului Tehnologic "Dimitrie Bolintineanu" din Bolintin Vale. Doi elevi au ajuns la spital, iar alţi doi şi două cadre didactice au primit îngrijiri la faţa locului /Care ar putea fi cauza incidentului /Precizările Poliţiei

News.ro acum 23 minute
Doi elevi au ajuns la spital, cu arsuri, în urma unei explozii produse în atelierul Liceului Tehnologic "Dimitrie Bolintineanu" din oraşul Bolintin Vale, din judeţul Giurgiu. Alţi doi elevi şi două cadre didactice au primit îngrijiri la faţa locului

Alegeri locale și europarlamentare 2024. Campania electorală s-a încheiat sâmbătă dimineața. Ce nu mai au voie candidații și partidele să facă

HotNews acum o ora
Campania electorală, care a început pe data de 10 mai, s-a încheiat sâmbătă, la ora 7,00, românii cu drept de vot fiind aşteptaţi duminică la urne să îşi aleagă reprezentanţii în Parlamentul European şi pe cei în administraţia locală, scrie Agerpres

Un echipaj ARSVOM intervine pentru preluarea unui marinar ucrainean, care acuză probleme cardiace. Bărbatul se află la bordul unui remorcher, în Marea Neagră

News.ro acum 23 minute
Un echipaj al Agenţiei Române de Salvare a Vieţii Omeneşti pe Mare (ARSVOM) intervine pentru preluarea unui marinar ucrainean, aflat la bordul unui remorcher în Marea Neagră, în apropiere de Tuzla. Bărbatul acuză probleme cardiace.

Un judecător de la Curtea Supremă din SUA recunoaşte sejururi de lux plătite de un miliardar republican

HotNews acum 32 minute
Unul dintre cei mai conservatori judecători de la Curtea Supremă a Statelor Unite, Clarence Thomas, a fost criticat pentru că a beneficiat de generozitatea unui miliardar republican. El a recunoscut că acest om de afaceri i-a plătit două sejururi de

Trump s-a prezentat drept președintele ”crypto” la o strângere de fonduri din San Francisco

Ziare.com acum 2 ore
Candidatul republican la preşedinţie Donald Trump s-a prezentat drept un campion al criptomonedelor şi a criticat încercările democraţilor de a reglementa acest sector în timpul unei strângeri de fonduri din San Francisco, au declarat trei surse pre

Astronautul care a surprins imaginea emblematică „Earthrise” a murit într-un accident de avion

Mediafax acum 2 ore
William Anders, în vârstă de 90 de ani, era singur la bordul aeronavei mici. Avionul a căzut în largul coastei insulei Jones, lângă statul Washington. Fiul său, Greg Anders, a confirmat decesul, adăugând că familia este „devastată”. „A fost un pilot

În România contează totul, mai puţin alegerile europarlamentare, scrie POLITICO

HotNews acum o ora
În ultima zi de campanie electorală în România, alegerile pentru Uniunea Europeană au fost despre... alte alegeri, scrie POLITICO. Chestiunile legate de UE au fost absente din campanie, partidele luptându-se mai ales pe teme locale, cum ar fi corupţ

UPDATE - Premierul danez Mette Frederiksen a fost atacată în centrul oraşului Copenhaga. Un bărbat a fost arestat. Reacţii de şoc şi indignare în lumea politică daneză şi europeană

News.ro acum 9 ore
Prim-ministrul Danemarcei, Mette Frederiksen, a fost atacată şi lovită de un bărbat, vineri seara, în centrul oraşului Copenhaga, a relatat agenţia de presă Ritzau, citând poliţia şi biroul premierului, relatează Reuters. Nu a fost clar, din informa

ALEGERI EUROPARLAMENTARE 2024. De ce este important Parlamentul European

News.ro acum 2 ore
Cetăţenii Uniunii Europene voteazî în perioada 6-9 iunie în cadrul alegerilor europarlamentare, pentru a-i desemna pe cei 720 de noi membri ai Parlamentului European (eurodeputaţi) pentru următorii cinci ani. De ce este important? Reuters încearcă s

ALEGERI EUROPARLAMENTARE 2024. Care este diferenţa dintre Parlamentul European, Consiliul European, Consiliul UE şi Comisia Europeană?

News.ro acum 2 ore
În zilele de după alegerile europarlamentare din 9 iunie 2024, autorităţile naţionale ale statelor membre transmit Parlamentului European numele deputaţilor europeni aleşi, după ce verifică dacă aceştia nu deţin mandate sau nu ocupă funcţii incompat

Vremea

București
acum

27°
sâm.

22°/33°
dum.

18°/33°
lun.

23°/36°
mar.

20°/34°
Iasi
acum

24°
sâm.

16°/28°
dum.

16°/28°
lun.

18°/33°
mar.

18°/29°
Constanta
acum

27°
sâm.

19°/27°
dum.

19°/26°
lun.

20°/26°
mar.

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

24°
sâm.

15°/26°
dum.

16°/26°
lun.

17°/28°
mar.

16°/25°
Timisoara
acum

24°
sâm.

18°/30°
dum.

19°/31°
lun.

19°/31°
mar.

18°/30°