În decursul Evului Mediu, pictura a devenit o artă din ce în ce mai remarcată. Schimbările sociale și noile tehnici apărute au oferit pictorilor posibilitate de a crea mai realist, mai aprofundat, lucrări mult mai umanizate, care au revoluționat arta occidentală.

La sfârșitul perioadei romanice, pictura încă mai era considerată o artă de mai mică importanță, folosită doar pentru a decora suprafețele pentru care nu se găseau metode de acoperire mai ample sau mai bogate. Acolo unde acest lucru era posibil, se preferau tapițeriile, mozaicurile, metalele prețioase sau sculpturile. Pictorul obișnuit era chemat doar să coloreze sculpturile create de alte mâini sau să decoreze pereții; cea mai prețuită formă de pictură era cea realizată de generații întregi de călugări în scritoria (camere de scris), acolo unde își ilustrau manuscrisele cu picturi pline de viață, foarte frumos conturate. La sfârșitul secolului al XIII-lea societatea europeană se dezvolta rapid, oferind noi oportunități pentru artiști. Curțile nobiliare și castelele au devenit locuri de o grandoare din ce în ce mai mare, în vreme ce orașe ca Parisul, Praga, Londra, orașele Italiei și ale Țărilor de Jos prosperau. Își doreau picturi nu doar aristocrația și clericii, ci și orășenii prosperi, și aceasta în rând din motive de evlavie. În același timp, din ce în ce mai mulți oameni au devenit culți, cititori de carte, creând o cerere din ce în ce mai mare de publicații seculare (non-religioase). Cele mai reușite dintre acestea erau realizări somptuoase închinate protectorilor regali sau nobililor și creatorii lor nu mai aparțineau unui ordin monahal, ci erau profesioniști cu propriile lor ateliere. În ciuda faptului că statutul lor social a rămas relativ scăzut, numele mai multor artiști și o seamă de informații despre ei au început să fie cunoscute. Noi oportunități La începutul secolului al XIII-lea au