Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Fondul Monetar Internaţional nu are cu ce să condiţioneze noul acord

Publicat in Puterea, marți 23 iulie 2013 ·

Analiştii economici nu au mari aşteptări de la FMI cu privire la eventuale condiţii pe care instituţia financiară le-ar putea impune Guvernului în contextul negocierilor pentru noul acord. Motivul scepticismului este faptul că, din lipsa investitorilor, o continuare a strategiei de privatizare a companiilor de stat nu este realistă. Mai mult, Fondul nu poate avea doleanţe pe zona de fiscalitate, pe motiv că România a reuşit să iasă din procedura de deficit excesiv.

Posibilitatea unor viitoare privatizări reuşite, la care s-ar angaja Guvernul în faţa FMI, este foarte mică, întrucât nu există investitori străini interesaţi de companiile de stat româneşti, ne-a declarat secretarul general al Asociaţiei Oamenilor de Afaceri din România (AOAR), Cristian Pârvan. “FMI nu mai are ce să impună spre privatizare decât companiile energetice, administraţiile locale şi poate compania de extracţie de sare Salrom. Oricum, orice cerinţă de privatizare nu este bazată pe realitate, pe motiv că binvestiţiile străine în toată lumea sunt la pământ. Până şi China, pe care toată lumea o vede ca un salvator, are doar 3,6 miliarde de euro în Europa, jumătate din aceşti bani fiind în ţările UE 15. E uşor să ceri privatizări, dar dacă nu există cumpărători, ce faci? Dacă o dai pe doi lei, şi cumpărătorul va fi la fel”, a afirmat Pârvan. Acesta nu crede că FMI ne va mai impune noi restricţii pe zona de fiscalitate. „Noi am ieşit din procedura de deficit excesiv, în timp ce Franţa va mai rămâne încă doi ani. Nu prea mai are Fondul ce să ne impună din punctul ăsta de vedere”, a spus Cristian Pârvan. Referitor la o posibilă scădere a TVA la cereale, secretarul general al AOAR este de părere că, atât timp cât nu se ştie care este starea colectării de taxe şi impozite, nu se poate vorbi despre creştere de venituri la buget prin reducerea dărilor. „Scăderea TVA-ului pe toată filiera de cerea

Articolul in Puterea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Formula 1: George Russell, în pole position la Marele Premiu al Canadei

News.ro acum 39 minute
George Russell (Mercedes) va porni de pe prima poziţie a grilei în Marele Premiu al Canadei, a noua etapă a Campionatului Mondial de Formula 1. Pentru Russell este primul pole position din acest sezon. "Este extraordinar, mă simt atât de bine. Atât

Punctele temporare de trecere a frontierei din vestul ţării, deschise şi duminică

Press Alert acum 3 ore
Foto: arhivă Punctele temporare de trecere a frontierei vor fi deschise duminică, la cererea autorităților maghiare, în contextul desfășurării alegerilor, a anunțat Poliția de frontieră. „La solicitarea autorităților maghiare, în cursul zilei de dum

Bihor - Doi tineri aflaţi într-o barcă gonflabilă prinsă într-un vârtej, pe Crişul Repede, în zona Podului Dacia din Oradea, salvaţi de pompierii militari

News.ro acum o ora
Doi tineri aflaţi într-o barcă gonflabilă prinsă într-un vârtej, pe Crişul Repede, în zona Podului Dacia din Oradea au fost salvaţi sâmbătă seară de pompierii militari

Iga Swiatek câştigă al treilea trofeu consecutiv la Roland Garros

Mediafax acum 7 ore
Swiatek, principala favorită, a fost condusă cu 2-1 la începutul meciului de pe Court Philippe Chatrier, înainte de a câştiga următoarele 10 game-uri pentru a-şi adjudeca setul inaugural şi a conduce cu 5-0 în cel de-al doilea. Partida a durat doar

Lumea presei este în doliu. A murit Christophe Deloire, directorul general al organizaţiei Reporteri fără frontiere

Ziare.com acum o ora
Christophe Deloire, directorul general al organizaţiei Reporteri fără frontiere (Reporters Sans Frontieres, RSF), a murit sâmbătă, 8 iumie, la vârsta de 53 de ani, a anunţat organizaţia care apără libertatea presei în lume, informează AFP. Francezul

A murit Lazăr Vlăsceanu, cel mai mare sociolog al educației din România

G4Media acum 3 ore
Astăzi a murit Lazăr Vlăsceanu, cel mai mare sociolog al educației din România. Intelectual de anvergură, cu doctoratul obținut la London University, Institute of Education, în 1976, autor a numeroase volume și cercetări în domeniul educației și cel

A început votul în Diaspora. La ora 22.00, ora României, s-a deschis secţia din Noua Zeelandă

Mediafax acum 2 ore
Votarea a început la ora 22.00, ora României, când s-a deschis prima secţie de votare, organizată la Auckland, Noua Zeelandă. Duminică, la ora 00:00, ora României, se vor deschide secţiile de votare din Australia, urmate de cele din Republica Coreea

UPDATE - Armata israeliană a salvat în viaţă patru ostatici din Gaza. Hamas spune că raidul în zonă s-a soldat cu cel puţin 200 de morţi/ Aripa armată a Hamas afirmă că Israelul a ucis o parte dintre ostatici în timpul operaţiunii

News.ro acum 39 minute
Patru ostatici israelieni - o femeie şi trei bărbaţi - au fost salvaţi în viaţă de trupele israeliene din captivitatea Hamas într-o operaţiune îndrăzneaţă desfăşurată în centrul Fâşiei Gaza în cursul zilei de sâmbătă, a anunţat armata israeliană (ID

Alegeri locale şi europarlamentare în Timiş. Cum poţi afla secţia la care trebuie să votezi

Press Alert acum 8 ore
< p> Duminică, 9 iunie, au loc alegeri europarlamentare şi alegerile pentru autorităţile publice locale. Secţiile de votare se deschid la ora 7.00 şi se închid la 22.00, dar există posibilitatea extinderii programului până la miezul nopţii dacă se f

Hunedoara: Dosar penal pentru coruperea alegătorilor, după ce un bărbat i-a oferit unei bătrâne o sumă de bani pentru a o determina să îl voteze la alegerile locale de duminică

News.ro acum 3 ore
Poliţiştii din oraşul Haţeg, judeţul Hunedoara, s-au autosesizat din oficiu, după ce pe o reţea de socializare un bărbat dezvăluia că o bătrână din comuna Pui a primit o sumă de bani de la un bărbat pentru a o determina pe aceasta să îl voteze la al

Vremea

București
acum

19°
dum.

18°/33°
lun.

22°/37°
mar.

20°/36°
mie.

23°/38°
Iasi
acum

19°
dum.

17°/30°
lun.

18°/33°
mar.

18°/32°
mie.

17°/26°
Constanta
acum

18°
dum.

18°/25°
lun.

20°/26°
mar.

20°/26°
mie.

21°/25°
Cluj-Napoca
acum

18°
dum.

16°/28°
lun.

17°/29°
mar.

15°/28°
mie.

14°/22°
Timisoara
acum

21°
dum.

19°/31°
lun.

19°/31°
mar.

17°/30°
mie.

15°/24°