Bogdan Molnar s-a născut pe 5 ianuarie 1976, la Sighetu Marmaţiei. Părinţii lui au făcut handbal, un unchi - lupte greco-romane, iar un alt unchi a fost baschetbalist. Deci dragostea pentru sport a venit din familie. Cînd avea 4 ani, pe Bogdan Molnar l-a lovit o maşină. "Am zburat pe asfalt. Nu am avut nici măcar un os rupt, în schimb organele interne s-au făcut praf. Ficatul, plămînii, splina au avut de suferit. Doctorii mi-au spus că nu voi putea face sport niciodată, pentru că splina nu se va repara", povesteşte Molnar.
A plecat din sport, apoi a revenit
Dar puştiul de atunci nu s-a lăsat, în ciuda problemelor de sănătate care i-au marcat viaţa. Primul sport a fost tenisul. "Dar nu rezistam mai mult de un set şi a trebuit să abandonez ideea", spune Molnar. În clasa a şasea, un rinichi i-a cedat, aducîndu-l la un pas de moarte. Între 12 şi 14 ani a făcut baschet, dar şi-a dat seama că locul lui nu era într-o echipă, ci într-o disciplină individuală.
După baschet, s-a apucat de box. "M-am gîndit că 3 minute, cît durează o rundă, pot să rezist fizic", explică Bogdan Molnar. "În cinci luni am devenit vicecampion naţional la categoria 75 de kilograme. M-au chemat la lotul de juniori, dar nu puteam alerga. Nu am putut susţine pregătirea şi am renunţat".
Nu a stat însă departe de box. Peste cîteva luni a revenit la sală şi anul următor iar era vicecampion naţional. "Iar m-au luat la lot, dar era fix acelaşi meniu în pregătire. Am stat cîteva zile, dar tot nu puteam ţine pasul şi m-am lăsat din nou", spune Molnar.
Fotbal şi idei
Şi nu e tot. După această dezamăgire, s-a mai ambiţionat o dată, a mai luat o medalie de argint la campionatele naţionale. Şi din nou a renunţat. "Mi-am terminat liceul, iar după armată am mai cucerit medalii la nivel zonal", îşi istoriseşte el dragostea pentru box. Croit pentru s