Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Intră în aventura verii - pleacă la drum doar cu Pepsi!

Publicat in Ziua Constanta, marți 23 iulie 2013 ·

Bucureşti, 22 iulie 2013. Vara aceasta, Pepsi îşi incurajează fanii să trăiască experiente neaşteptate şi oferă celor mai curajoşi dintre ei o aventură inedită. În cadrul campaniei Ia-ți vara în cap, printr-o competiţie desfășurată pe pagina de Facebook, Pepsi porneşte în căutarea a trei grupuri de prieteni care pot să transforme o provocare într-o vară de neuitat.

Timp de şapte zile, cele trei echipe care vor trece cu succes de etapele eliminatorii din concurs, pornesc într-un road trip prin România, doar cu Pepsi, la volanul unui Opel Mokka, primul SUV subcompact al unui producător german. Clipul campaniei realizat de Corina și Antonia poate fi urmărit aici. Regulamentul concursului este disponibil aici.

„Vara e sezonul vacanței, al experiențelor intense și al descoperirilor aventuroase. Ştim că astfel de lucruri îşi doresc fanii Pepsi, de aceea vara aceasta îi provocăm să ia parte la o experiență inedită: să plece într-un road trip doar cu Pepsi!”, spune Adriana Nestoriuc, Group Brand Manager CSD, PepsiCo România. „Prin concursul Ia-ţi vara în cap, căutăm 3 echipe de prieteni care sunt pregătiţi să-și testeze limitele și să vadă cum pot trăi o vară WOW alături de Pepsi. Le oferim tot ce au nevoie pentru road-trip – mașini Opel Mokka pentru 7 zile, corturi, camere de filmat și mult Pepsi. Nu trebuie decât să pornească la drum plini de curaj și pasiune, alături de prieteni”.

Pentru a se înscrie în competiţia Pepsi „Ia-ți vara în cap”, fanii trebuie să intre pe pagina de Facebook a brandului, să se înscrie aici alături de alţi doi prieteni şi să îşi atragă susţinători pentru a strânge voturi în aplicaţie. Primele 10 echipe care adună cele mai multe voturi ajung în finală. Realizând un filmuleţ în care prezintă dovada unei “tranzacţii” cu Pepsi, echipele vor trebui să demonstreze în proba eliminatorie că sunt pregatite pentru provoc

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Lumea presei este în doliu. A murit Christophe Deloire, directorul general al organizaţiei Reporteri fără frontiere

Ziare.com acum 7 ore
Christophe Deloire, directorul general al organizaţiei Reporteri fără frontiere (Reporters Sans Frontieres, RSF), a murit sâmbătă, 8 iumie, la vârsta de 53 de ani, a anunţat organizaţia care apără libertatea presei în lume, informează AFP. Francezul

Punctele temporare de trecere a frontierei din vestul ţării, deschise şi duminică

Press Alert acum 8 ore
Foto: arhivă Punctele temporare de trecere a frontierei vor fi deschise duminică, la cererea autorităților maghiare, în contextul desfășurării alegerilor, a anunțat Poliția de frontieră. „La solicitarea autorităților maghiare, în cursul zilei de dum

Iga Swiatek câştigă al treilea trofeu consecutiv la Roland Garros

Mediafax acum 12 ore
Swiatek, principala favorită, a fost condusă cu 2-1 la începutul meciului de pe Court Philippe Chatrier, înainte de a câştiga următoarele 10 game-uri pentru a-şi adjudeca setul inaugural şi a conduce cu 5-0 în cel de-al doilea. Partida a durat doar

Formula 1: George Russell, în pole position la Marele Premiu al Canadei

News.ro acum 6 ore
George Russell (Mercedes) va porni de pe prima poziţie a grilei în Marele Premiu al Canadei, a noua etapă a Campionatului Mondial de Formula 1. Pentru Russell este primul pole position din acest sezon. "Este extraordinar, mă simt atât de bine. Atât

FOCUS: Românii, chemaţi la primele alegeri comasate de după revoluţie - europarlamentare şi locale

Mediafax acum 7 ore
Listele propuse de partide pentru Parlamentul European pot fi votate de cetăţenii români la orice secţie. Pentru a-şi vota aleşii locali, oamenii trebuie să se prezinte la secţia la care sunt arondaţi, potrivit adresei din buletin. La aceste alegeri

Hunedoara: Dosar penal pentru coruperea alegătorilor, după ce un bărbat i-a oferit unei bătrâne o sumă de bani pentru a o determina să îl voteze la alegerile locale de duminică

News.ro acum 8 ore
Poliţiştii din oraşul Haţeg, judeţul Hunedoara, s-au autosesizat din oficiu, după ce pe o reţea de socializare un bărbat dezvăluia că o bătrână din comuna Pui a primit o sumă de bani de la un bărbat pentru a o determina pe aceasta să îl voteze la al

A murit Lazăr Vlăsceanu, cel mai mare sociolog al educației din România

G4Media acum 8 ore
Astăzi a murit Lazăr Vlăsceanu, cel mai mare sociolog al educației din România. Intelectual de anvergură, cu doctoratul obținut la London University, Institute of Education, în 1976, autor a numeroase volume și cercetări în domeniul educației și cel

Arest preventiv pentru bărbatul care a atacat-o pe Mette Frederiksen, premierul danez

Mediafax acum 11 ore
„Având în vedere faptul că acuzatul nu are nicio legătură cu Danemarca, există riscul de evadare”, a declarat judecătorul de la tribunalul oraşului Copenhaga ca fiind unul dintre motivele pentru sentinţa privativă de libertate, potrivit radiodifuzor

Bihor - Doi tineri aflaţi într-o barcă gonflabilă prinsă într-un vârtej, pe Crişul Repede, în zona Podului Dacia din Oradea, salvaţi de pompierii militari

News.ro acum 7 ore
Doi tineri aflaţi într-o barcă gonflabilă prinsă într-un vârtej, pe Crişul Repede, în zona Podului Dacia din Oradea au fost salvaţi sâmbătă seară de pompierii militari

Hunedoara: Doi adulţi şi un copil de 8 luni, salvaţi de la înec de pompieri / Au rămas izolaţi pe o insulă a râului Strei

News.ro acum 11 ore
Doi adulţi şi un copil de doar 8 luni au fost salvaţi, fiind în pericol de înec, după ce au rămas izolaţi pe o insulă a râului Strei, în urma deversării unui lac de acumulare al unui baraj din amonte.

Vremea

București
acum

19°
dum.

19°/34°
lun.

23°/36°
mar.

21°/35°
mie.

22°/36°
Iasi
acum

18°
dum.

17°/29°
lun.

18°/33°
mar.

17°/30°
mie.

16°/25°
Constanta
acum

17°
dum.

17°/25°
lun.

20°/26°
mar.

20°/26°
mie.

20°/24°
Cluj-Napoca
acum

14°
dum.

14°/28°
lun.

16°/30°
mar.

14°/26°
mie.

15°/22°
Timisoara
acum

19°
dum.

19°/31°
lun.

19°/32°
mar.

16°/28°
mie.

17°/23°