Luni la ora 12.35, pe DJ 208V, pe raza comunei Pătrăuţi, Constantin I., de 30 de ani, din municipiul Suceava, în timp ce îşi conducea motocicleta pe care se afla, în calitate de pasager, şi Vasile J., de 29 de ani, din comuna Todireşti, s-a angajat în depăşirea unui autoturism, aflat în coloană, intrând în coliziune cu autoturismul condus de Corneliu B., de 48 de ani, din comuna Pătrăuţi, care ar fi fost angajat în efectuarea unei manevre de viraj la stânga.
În urma evenimentului rutier, aflăm de la poliţia rutieră, a rezultat vătămarea corporală gravă atât a conducătorului, cât şi a pasagerului motocicletei. Ambii necesită 35-40 de zile de îngrijiri medicale, informează surse medicale.
Conducătorii autovehiculelor au fost testaţi la faţa locului cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
Le-au fost recoltate probe de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei, la spital, potrivit procedurii legale.
Din verificări, poliţiştii au stabilit faptul că numitul Constantin I. nu posedă permis de conducere corespunzător.