Două tehnologii de ecrane domină piaţa smartphone-urilor. Este vorba de AMOLED şi LCD. Din acestea au fost derivate şi alte tehnologii şi denumiri, lucru care poate crea confuzie în rândul consumatorilor. Trebuie să ştim faptul că multe denumiri sunt folosite de producători în scopuri de marketing şi că acestea nu prezintă avantaje sesizabile.

LCD (Liquid Crystal Display). Această tehnologie are nevoie de lumină pentru a ilumina pixelii şi crea culorile. Ecranul este compus din mai multe straturi de sticlă între care se află un strat de cristale lichide. Cele mai avansate ecrane LCD redau culorile cu cea mai mare acurateţe, însă de obicei producătorii calibrează LCD-urile pentru a afişa nuanţe mai slabe de roşu, albastru sau purpuriu pentru a reduce consumul de energie. LCD-ul nu afişează însă, după cum spun specialiştii, „negrul cel mai negru” şi „albul cel mai alb”, aşa cum o fac ecranele AMOLED, din cauza panoului din spate care iluminează tot timpul pixelii. Această tehnologie are avantajul unei durate lungi de viaţă şi îşi păstrează performanţele ridicate după mii de ore de funcţionare. Are însă un consum mai ridicat de energie comparativ cu ecranele AMOLED.

De reţinut: LCD oferă o acurateţe mare a culorilor, are o durată de viaţă lungă şi sunt mai ieftine (asta înseamnă că şi terminalele pe care sunt instalate au, de obicei, un preţ mai bun).

AMOLED (active-matrix organic light-emitting diode). Este o tehnologie întâlnită pe multe smartphone-uri avansate. Aceasta nu are nevoie de lumină pentru a reda culorile şi de aceea are avantajul unui consum mai redus de energie. Sunt folosiţi polimeri organici, care generează singuri lumină atunci când primesc curent electric. Fiind o tehnologie mai simplă, care nu are nevoie de o sursă de lumină din spate, aceasta permite realizarea de ecrane subţiri, ducând astfel şi la o grosime mai mică a