Pentru jurnalistul care relatează un eveniment sau reflectă o dispută, păstrarea neutralităţii e obligatorie. Ca român, însă, nu-i uşor să fii echidistant nici măcar când trebuie să descrii conflictul maghiaro-maghiar, în cadrul căruia concitadinii noştri aparţinând acestei etnii au dus săptămâna trecută o nouă bătălie.
Zarva a pornit de la descoperirea reprezentanţilor PPMT că, în timp ce ei se străduiau să organizeze Festivalul Zilele Sfântului Ladislau (deschis - jos pălăria! - şi românilor), rivalii de la UDMR înregistrau la Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci o cerere prin care solicitau recunoaşterea drepturilor de autor asupra noului brand, cu tot cu design, logo şi colorit, taman aşa cum le concepuseră PPMT-iştii. Oameni de treabă, dar împrăştiaţi, aceştia au aflat şmecheria din întâmplare, susţine şeful lor, Zatyko Gyula, şi o vor contesta aducând ca probe inclusiv articole de presă şi filmări ce le demonstrează întâietatea.
Zatyko l-a ruşinat pe deputatul Szabo Odon, făcându-l hoţ (deşi acesta nu a încălcat nicio lege, ci doar pe cele nescrise), pentru că, prins cu mâţa-n sac, s-a apărat susţinând că UDMR voia brandul doar pentru a-l oferi Episcopiei Romano-Catolice, singura îndreptăţită, în opinia sa, să administreze imaginea celui despre care se zice că ar fi întemeiat Oradea. "Mi-e şi ruşine că-s maghiar. Sau de fapt că el este maghiar", a comentat amar preşedintele PPMT Bihor.
Deşi nu pare "războiul nostru", cred că niciunui orădean, inclusiv de etnie română, nu-i este cu adevărat indiferent conflictul dintre cele două partide maghiare. Ce ştie omul de rând despre acestea? Că ambele urmăresc aceleaşi scopuri, dar în mod diferit. UDMR prin strategia paşilor mărunţi, cu retrocedări şi spectacole subvenţionate pe bani publici, iar PPMT cu radicalism, visând la o autonomie, dacă s-ar putea, totală. Că în timp ce UDMR are lideri după
