- Social - nr. 143 / 24 Iulie, 2013 Cand soarele acestei veri capricioase isi celebra solstitiul rasfatandu-se in vesmintele-i aurii, nourii cei plumburii ai mortii i-au dat tarcoale colegului si prietenului nostru, profesorul Vasile Albu – dascal de istorie si slova pamanteana, bun roman si impatimit ostean al Asociatiunii ASTRA, ale carui idealuri le-a slujit constant rapindu-i, harnic si darnic, intreaga-i fiinta, deoarece un sir de ani a fost presedintele despartamantului "Chioar” de la Somcuta Mare, teritoriu de lauda si vie spiritualitate romaneasca. Ni-l amintim ca pe un barbat falnic, cu parul nins de povara anilor si de noianul grijilor ce-l cumpaneau. Statura-i impozanta, croita parca din stejarii portilor maramuresene, parea de nedoborat nicicand si de catre nimeni. Dar n-a fost sa fie asa. Cu vorba-i domoala si chibzuita, profesorul Albu te "aseza” cuminte in meandrele istoriei si filologiei deprinse constiincios, in tineretea sa, la vestita Scoala a Clujului. Nu puteai scapa, cu una cu doua, de la "lectia” magistrului ascultat intodeauna cu atentie si pana la capat in tot ce-ti avea a spune documentat si de-a dreptul captivant. Desigur, el cobora din stirpea invatatilor ardeleni a caror "imparatie”credem ca nu are sfarsit. Era, vorba lui Camil Petrescu, "UN OM INTRE OAMENI”, un veritabil APOSTOL al Tarii Chioarului cu care se logodise tainic, tinutul respectiv devenindu-i ideal si vesnicie. Tocmai de aceea, cantarea trista a corurilor satenilor de la Buciumi, Somcuta Mare ori Finteus a suspinat la slujba prohodului in acele zile de solstitiu, in prag de Sanziene, indoliind natura, hat, pana spre Tara Lapusului... Dar, mai ales, l-au plans sufletele cinstite regretandu-l pe omul care a pus atata pasiune si pricepere in favoarea actului de cultura. Profesorul Albu "suferea” de o molipsitoare truda continua subsumata educatiei permanente, fie ca aceasta se