Pe 24 iulie 1929 intră în vigoare Pactul Kellogg-Briand, cunoscut și drept Pactul de la Paris, prin care statele semnatare se angajau să renunțe la război ca instrument al politicii naționale. Despre acest pact se spune că ar fi scos războiul în afara legii; nu este adevărat. Pactul Kellogg-Briand, o inițiativă comună franco-americană, propunea condamnarea folosirii războiului ca modalitate de rezolvare a conflictelor dintre state și rezolvarea acestor dispute prin metode pacifiste. Deși a fost aplaudat drept o inițiativă diplomatică remarcabilă, Pactul a fost, în fond, un eșec: el nu a impus sancțiuni în cazul încălcării principiilor sale fundamentale, astfel că statelor semnatare le-a fost ușor, la momentul convenabil, să încalce Pactul. Pactul Kellogg-Briand a fost semnat la Paris, pe 27 august 1928, de reprezentanții a 15 state (Australia, Belgia, Canada, Cehoslovacia, Franța, Germania, India, Italia, Japonia, Noua Zeelandă, Polonia, Africa de Sud, Marea Britanie, Statele Unite și Statul Liber Irlandez), dar a intrat în vigoare un an mai târziu. Ulterior, vor adera la acest Pact alte 47 de state, printre care și România. În 1927, cu ocazia împlinirii a 10 de ani de la intrarea Americii în război, Aristide Briand, ministrul de externe francez, prezintă la Washington un proiect de tratat prin care guvernele francez și american se angajau să denunțe ideea războiului și să promoveze rezolvarea pe cale pașnică a disputelor. Proiectul este prezentat Secretarului de Stat Frank B. Kellogg, care „efectiv nu a știut ce reacție să adopte în fața unui document prin care se renunța la ceva de care nu se temea nimeni și se oferea ceva subînțeles de toată lumea” (H. Kissinger). Kellogg acceptă însă ideea aderării Statelor Unite la un asemenea tratat, realizând că acesta nu putea avea, de fapt, nicio consecință practică. Aristide Briand a fost un conducător politic clasic al cel