Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Războiul gazelor la Teleneşti

Publicat in Adevarul, miercuri 24 iulie 2013 ·

O firmă care nu deţine nici măcar licenţă de activitate pune în pericol asigurarea cu gaze a mii de consumatori din raionul Teleneşti.

Liberalizarea pieţei gazelor este promovată ca soluţie pentru stimularea concurenţei şi oferirea de servicii mai bune. În acelaşi timp, evoluţiile din ultimii ani arată că în lipsa unor reglementări clare multe dintre companiile ce primesc licenţă de activitate pe piaţa gazelor nu oferă servicii de calitate şi mai ales nu plătesc pentru gazul primit de la furnizor şi distribuit consumatorilor.

Datorii de două milioane de lei

E şi cazul întreprinderii Gaz-instal-04 din Teleneşti, care pe 18 mai 2007 obţinea de la Agenţia Naţională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) două licenţe - una pentru activitatea de distribuţie şi alta pentru cea de furnizare a gazelor la tarife reglementate. Compania a construit o reţea de conducte în care ar fi investit circa 20 de milioane de lei, deşi alte estimări arată că a fost cheltuită o sumă de câteva ori mai mică - doar 3,5 milioane lei.

Firma a reuşit să furnizeze o perioadă scurtă gaze consumatorilor din oraşul Teleneşti şi satul Mihalaşa. Gazul era achiziţionat de la Orhei-Gaz SRL în baza unui contract. În scurt timp, Gazinstal-04 a uitat de angajamentul său de a plăti pentru gazele contractate. Astfel, doar în perioada februarie-octombrie 2010, compania a acumulat o datorie de 1,92 milioane de lei faţă de Orhei-Gaz. Pentru a-şi recupera banii, Orhei-Gaz a fost nevoită să înainteze patru cereri în instanţa de judecată, totodată cerând şi plata unei penalităţi de 52.568 de lei. Din suma totală de circa două milioane de lei, Orhei-Gaz a reuşit să recupereze până în prezent doar 127.000 de lei, deşi avea titluri executorii.

După negocieri de lungă durată între cele două companii şi la insistenţa regulatorului, pe 1 noiembrie 2010 a fost semnat un acord prin care Gazi

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul Pîslaru, despre banii alocați României în următorul buget european: „O sumă bună la prima vedere, dar vine cu condiții stricte”

HotNews acum 5 ore
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, anunţă, sâmbătă seară, că a studiat în detaliu noul Cadru Financiar Multianual 2028–2035, propus recent de Comisia Europeană, iar României i se propune o alocare iniţială de 60 miliard

Un planor s-a prăbușit în Olt. Pilotul a murit

HotNews acum 9 ore
Un planor s-a prăbuşit, sâmbătă după-amiază, pe un câmp din judeţul Olt, între localităţile Caracal şi Drăghiceni, informează News.ro. Primele informaţii oferite de ISU Olt arătau că pilotul era încarcerat. El a fost scos, fiind însă declarat mort.

Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250)

Ziua Constanta acum 6 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă de elvețianca Jil Teichmann, cu 6-4, 6-3, sâmbătă, în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, potrivit Agerpres. Cîrstea (35 ani, 166 WTA)

SUA Incident grav în East Hollywood! Peste 20 de răniți după ce un vehicul a intrat în mulțime

Ziua Constanta acum 11 ore
Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intrat în mulțime în East Hollywood sâmbătă dimineața, potrivit Departamentului de Pompieri din Los Angeles. Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intr

Scenă rară în Turul Franței! O spectatoare a fost lovită de mașina echipei Ineos-Grenadiers

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
Sâmbătă, 19 iulie, în etapa a 14-a a Turul Franței, o spectatoare care a intrat pe carosabil cu telefonul mobil a fost lovită de o mașină a echipei Ineos-Grenadiers, care nu a mai putut să o evite. o distanță de aproape 170 de kilometri

Alianța oligarhului pro-rus Ilan Șor nu va putea participa la alegerile din Moldova. Motivele deciziei Comisiei Electorale de la Chișinău

HotNews acum 7 ore
Blocul „Victoria-Pobeda” nu a fost înregistrat pentru a participa la alegerile parlamentare preconizate pentru 28 septembrie în Republica Moldova. O decizie în acest sens a fost votată sâmbătă de către membrii Comisiei Electorale Centrale (CEC) de l

Sfântul Ilie: Tradiții, obiceiuri și lucruri pe care nu ai voie să le faci pe 20 iulie pentru a avea noroc

Mediafax acum 3 ore
El este venerat atât pentru puterea sa spirituală, cât și pentru rolul său de apărător al credinței și de aducător al ploii, fiind totodată un personaj central în tradițiile populare românești. Sărbătoarea este însoțită de numeroase obiceiuri și cre

Tragedie în Vietnam: Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Golful Ha Long - VIDEO

News.ro acum 6 ore
Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Vietnam, relatează presa locală, citată de Sky News. Wonder Sea transporta 53 de persoane, inclusiv cinci membri ai echipajului, când s-a răsturnat din cauza vântulu

SuperLiga: Universitatea Cluj și UTA Arad, remiză cu goluri în etapa a doua

HotNews acum 6 ore
Universitatea Cluj și UTA Arad au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat, sâmbătă, în etapa a doua din SuperLiga. Unversitatea Cluj – UTA Arad 1-1 Deși gazdele au avut mai multe ocaziî în prima parte a meciului, oaspeții au deschis scorul

FOTO O femeie a fost prinsă între doi bolovani în Munții Bucegi. Intervenție dificilă a salvamontiștilor

Ziua Constanta acum 8 ore
În urma unui apel de urgență primit prin SNUAU 112, a fost semnalată o situație gravă pe Valea Pietrele din Munții Bucegi. Din primele informații, o persoană a fost surprinsă și strivită de doi bolovani, dar aceasta este conștientă în acest moment.

Vremea

București
acum

20°
dum.

19°/33°
lun.

23°/39°
mar.

25°/42°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

18°
dum.

18°/30°
lun.

18°/34°
mar.

21°/39°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

18°
dum.

18°/29°
lun.

22°/30°
mar.

23°/30°
mie.

24°/26°
Cluj-Napoca
acum

15°
dum.

15°/28°
lun.

20°/32°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

17°
dum.

17°/35°
lun.

21°/39°
mar.

20°/35°
mie.

20°/36°