Rebeliuni, război civil, tronuri pierdute și câștigate – secolul XVII s-a numărat printre cele mai dramatice perioade din istoria Marii Britanii. Mișcările politice și religioase au continuat până când Revoluția Glorioasă din 1688 a adus o soluție de lungă durată. Ultima din dinastia Tudorilor, regina Elisabeta, a murit fără moștenitori în 1603. Tronul i-a revenit celei mai apropiate rude, James al VI-lea de Scoția, care a primit numele de James I al Angliei și primul monarh din dinastia Stuart. De vreme ce Scoția și Anglia erau acum conduse de același rege, vechiul antagonism dintre acestea părea să dispară încetul cu încetul. Însă, cele două țări au continuat să fie separate (fiecare avea propriul parlament și propriile legi), iar speranța lui James privind o unificare completă a fost spulberatî. James a fost cel care a folosit pentru prima dată termenul Marea Britanie pentru a desemna regatele sale engleze, galeze și scoțiene. La începutul domniei lui James (1605), un grup de conspiratori catolici au încercat să arunce în aer parlamentul și pe rege. Acesta a fost celebrul Complot al Prafului de Pușcă, care a culminat cu arestarea lui Guy Fawkes și a altora. Totuși, în ciuda acestui început nefericit, catolicii nu aveau să reprezinte un pericol major pentru James, deși au rămas o minoritate cu greu acceptată și adeseori persecutată.

Conflicte Mai amenințătoare însă erau conflictele din ce în ce mai ample dintre rege și parlamentarii englezi. Membrii parlamentului puteau să se opună voinței regelui, deoarece Coroana sărăcise și nu se mai putea baza doar pe sursele de venit tradiționale. Aceasta era adesea nevoită să ceară fonduri parlamentului (impozite), ceea ce însemna că membrii parlamentului puteau dezbate politica regală și cere soluționarea revendicărilor lor (reforme sau concesii) în schimbul acordării de fonduri. Dispute și mai severe s-au iscat în j