Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Doar două grădiniţe sunt deschise în luna august în Alexandria

Publicat in Adevarul, miercuri 24 iulie 2013 ·

Pentru că părinţii lor nu au cu cine să îi lase, o parte din copiii teleormăneni îşi vor petrece vacanţa din vara tot la gradiniţă. Vor fi deschise, prin rotaţie, toate grădiniţele, astfel încât părinţii care nu au concediu să-şi ştie micuţii în siguranţă. Programul este mai lejer decât în timpul anului şcolar, nefiind nevoie să se respecte o programă şcolară.

Grădiniţele cu program prelungit sunt obligate să îi primească pe copii şi în perioada vacanţei de vară. Singura perioadă în care acestea pot fi închise este cea rezervată reparaţiilor curente şi igienizării, când şi se pot programa şi educatoarele în concediu.

În Alexandria sunt 11 grădiniţe de stat. Din păcate doar cinci dintre ele au personalitate juridică. Este vorba despre Grădiniţele Nr. 4, Nr. 6, Nr. 7, Nr. 10 şi “Ion Creangă”.

Din datele comunicate de unităţile de învăţământ preşcolar, în Alexandria vor fi deschise, în luna iulie, grădiniţele nr. 4, nr. 7 şi nr. 10, care vor trebui să primească şi copiii de la Grădiniţele nr. 6 şi Ion Creangă, care vor fi închise. În august, vor fi deschise cele două grădiniţe închise în iulie care vor trebui să primească, la rândul lor, copiii de la cele trei grădiniţe ce vor fi închise în luna respectivă.

Acest program a fost organizat în aşa fel încât Primăria Municipiului Alexandria să poată efectua lucrările de renovare pentru ca la 1 septembrie unităţi de învăţământ să poată să-şi primească preşcolarii în condiţii optime.

Pe aceeaşi temă:

Nu ai cu cine să îţi laşi copilul în această vară. Vezi aici ce grădiniţe sunt deschise!

Atenţie, părinţi! În vacanţă vă puteţi duce copiii la grădiniţele estivale. Vedeţi ce unităţi sunt deschise

Ce facem cu odraslele pe timpul verii

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Peste jumătate din țară, sub cod galben de instabilitate atmosferică. Nici celelalte regiuni nu scapă complet de furtuni

Ziare.com acum 54 minute
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a anunțat că furtunile vor continua în mare parte din țară și marți, 12 iunie. Meteorologii au emis o atenţionare Cod galben de vreme instabilă, valabilă pe tot parcursul zilei în mai mult de jumătate di

Descoperire macabră în Oradea! Cadavrul unei femei a fost găsit într-o remorcă

Ziua Constanta acum o ora
Locuitorii dintr-o zonă din Oradea au avut un șoc marți dimineața! Într-una dintre parcările de lângă blocuri, într-o mică remorcă acoperită cu prelată, a fost găsit un cadavru. La fața locului au ajuns mai multe echipaje de Poliție, Criminaliști și

Rezultate Alegeri Locale 2024 Sectorul 1. Clotilde Armand cere oficial renumărarea voturilor / Replica rivalului / PNL a proclamat victoria lui George Tuţă / Incertitudine şi la Sectorul 2

Mediafax acum o ora
UPDATE Replica lui Tuţă: cifrele nu mint „Cifrele nu mint. Oamenii au votat pentru reclădirea Capitalei Capitalei. Orice calcul arată tot asta. Nimeni nu mai poate întoarce votul exprimat de cetăţenii Sectorului 1”, transmite pe Facebook George Cris

Rezultate alegeri europarlamentare 2024. Nicu Ștefănuță, singurul candidat independent care a câștigat un mandat în PE: Tinerii au echivalat seniorii, ceea ce este o mare, mare realizare

HotNews acum o ora
Nicu Ștefănuță a obținut al doilea mandat în Parlamentul European, reușind performanța de a fi singurul candidat independent câștigător, din șapte care au candidat. Eurodeputatul din Grupul Verzilor a declarat la Prima News că a „dus o luptă eroică”

Cod portocaliu de caniculă în București/16 județe din țară, sub avertizare ANM!

Gandul acum o ora
Potrivit unei avertizări trimise de Administraţia Naţională de Meteorologie, cea mai mare parte a Munteniei, sud-estul Olteniei, partea continentală a Dobrogei şi sudul Moldovei sunt sub Cod portocaliu de caniculă şi disconfort termic accentuat. Ate

Tranzacție majoră în turismul românesc: Maghiarii de la Szallas au cumpărat Litoralulromanesc.ro

Wall-Street.ro acum o ora
Agenția Litoralulromanesc.ro a fost cumpărată de Szallas Group, parte a grupului polonez Wirtualna Polska Holding, de la Ionuț Nedea cu peste 21 milioane de euro ”Tranzacția va crea condițiile dezvoltării unui jucător major în contextul turismului r

Un avion care decolase din Spania a fost distrus de grindină. O parte din botul aeronavei s-a rupt și parbrizul a fost spart

HotNews acum o ora
O aeronavă care aparține companiei Austrian Airlines a fost ciuruită de grindină. Plecase din Spania spre capitala Austriei și a fost lovită de o furtună puternică. AvionFoto: Știrile PRO TV

Încep ÎNSCRIERILE pentru Evaluarea Națională 2024. Ce trebuie să știe toți elevii

Gandul acum 53 minute
Înscrierea la Evaluarea Națională pentru absolvenții clasei a VIII-a 2024 începe marți, 11 iunie, și se va face automat de către secretariatele unităților de învățământ. Elevii de clasa a VIII-a vor termina cursurile vineri, 14 iunie, urmând ca pe 2

Ionuţ Stroe: Prin tot ceea ce face acum, Clotilde Armand vrea vicierea credibilităţii rezultatelor de la Sectorul 1. Nu poate accepta că a pierdut / Încearcă se creeze condiţiile, prin sabotaj şi haosul creat, pentru a delegitima votul oamenilor

News.ro acum 48 minute
Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, a declarat marţi că, prin tot ceea ce face acum, primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, vrea vicierea credibilităţii rezultatelor de la Sectorul 1 pentru că nu poate accepta că a pierdut. El mai spune că Cl

Începe Recensământul internaţional al berzelor albe. Se întâmplă o dată la 10 ani

Mediafax acum 2 ore
O dată la 10 ani berzele albe din întreaga Europă fac obiectul unui recensământ internaţional, coordonat de Uniunea pentru Conservarea Naturii şi Biodiversităţii (NABU). 2024 va fi anul celui de-al optulea astfel de recensământ. În România, recensăm

Vremea

București
acum

30°
mar.

20°/34°
mie.

20°/33°
joi

19°/28°
vin.

19°/29°
Iasi
acum

27°
mar.

19°/31°
mie.

16°/23°
joi

17°/24°
vin.

17°/23°
Constanta
acum

31°
mar.

20°/31°
mie.

21°/25°
joi

20°/24°
vin.

20°/24°
Cluj-Napoca
acum

21°
mar.

16°/23°
mie.

15°/23°
joi

15°/22°
vin.

14°/23°
Timisoara
acum

25°
mar.

18°/25°
mie.

16°/22°
joi

14°/24°
vin.

15°/25°