Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Elevii au încheiat anul şcolar zburând cu un avion-şcoală

Publicat in Ora de Timis, joi 25 iulie 2013 ·

TIMIŞOARA. Eleviii de la Liceul Ferdinand care se pregătesc să devină tehnician de aviaţie au avut parte de un zbor adevărat, cu ajutorul unui aparat Cessna 172N. Lipsa acută a personalului tehnic specializat în aviaţie a stat la baza creerii unei clase de mecanici de aviaţie, specializare puţin obişnuită la Timişoara. La iniţiativa şi cu sprijinul Carpatair, Liceul Ferdinand I a fost deschizător de drum în acest domeniu, la fel cum aceeaşi unitate de învăţământ a devenit anul trecut partener la sistemul de educaţie profesională “Scoala duala”. Cunoştinţele tehnice de aviaţie acumulate de absolvenţi la sfârşitul ciclului şcolar le vor permite acestora să abordeze mult mai uşor şi mai facil procedeele de obţinere a unei licenţe recunoscute pe plan european.

În cadrul stagiului de “practică comasata” de la sfârşitul anului şcolar recent încheiat, cei 17 elevi ai clasei cu specializarea “tehnician de aviaţie” au avut parte de o zi de practică inedită: un zbor deasupra oraşului Timişoara cu un avion de mici dimensiuni, Cessna 172N (în imagine: momentul dinaintea zborului). Despre ziua de practică mai deosebită de la Aerodromul Utilitar “Cioca”, directoarea liceului, Patricia Pisano, urma să spună că “elevii au putut cunoaşte astfel mai bine domeniul lor de specializare”. În fapt, toate activităţile derulate atât în cursul anului şcolar cât şi în perioada de practică “au avut menirea să pună în contact tânăra generaţie cu rigorile, mentalităţile şi seriozitatea specifice abordării domeniului aeronautic. Inclusiv activitatea spectaculoasă ce a cuprins zborul deasupra oraşului a fost precedată de etape cu conotaţii mult mai profunde: pregătirea avionului, verificarea cunoştinţelor şi briefing-ul înainte de zbor,” spune Directorul Tehnic la Carpatair Flight Training Alexandru Popovici, şi totodată persoană desemnată de conducerea Carpatair de a monitoriza activita

Articolul in Ora de Timis >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Tricolorii au încheiat la egalitate cu Liechtenstein, scor 0-0, pe stadionul Steaua. A fost ultimul meci înainte de Euro 2024

News.ro acum 4 ore
Naţionala României a terminat la egalitate cu selecţionata din Liechtenstein, scor 0-0, vineri seară, pe stadionul Steaua. A fost ultimul meci amical înainte de participarea la Campionatul European din 2024. UPDATE - Jucând în Ghencea, cu Ianis Hagi

UPDATE - Premierul danez Mette Frederiksen a fost atacată în centrul oraşului Copenhaga. Un bărbat a fost arestat. Reacţii de şoc şi indignare în lumea politică daneză şi europeană

News.ro acum 2 ore
Prim-ministrul Danemarcei, Mette Frederiksen, a fost atacată şi lovită de un bărbat, vineri seara, în centrul oraşului Copenhaga, a relatat agenţia de presă Ritzau, citând poliţia şi biroul premierului, relatează Reuters. Nu a fost clar, din informa

UPDATE - România s-a calificat în finala Campionatului European de minifotbal. Tricolorii au câştigat, până acum, de şase ori trofeul continental

News.ro acum 3 ore
Reprezentativa României s-a calificat, vineri, în finala Campionatului European de minifotbal, trecând în semifinale de Kazahstan, în urma loviturilor de departajare. Kazahii au condus cu 1-0 după prima repriză, dar Ungur a înscris golul egalizator

Edi Iordănescu a anunțat lotul României pentru EURO 2024

HotNews acum 3 ore
Selecționerul Edi Iordănescu a anunțat lotul final cu care naționala României se va prezenta la Campionatul European din Germania, imediat după finalul jocului de pregătire cu Liechenstein, scor 0-0. Edi IordanescuFoto: Fabrice COFFRINI / AFP / Prof

Adversarul lui Carlos Alcaraz din finala Roland Garros 2024

HotNews acum 4 ore
​Alexander Zverev s-a calificat în finala turneului Roland Garros, după ce l-a învins în patru seturi pe Casper Ruud, scor 2-6, 6-2, 6-4, 6-2. Alexander ZverevFoto: Bertrand GUAY / AFP / Profimedia >> CORESPONDENȚA DE LA PARIS Pregătit să preia coro

Momente cumplite pentru un tânăr de 17 ani, accidentat în Masivul Retezat. A fost salvat de un elicopter

Ziare.com acum 4 ore
Un tânăr de 17 ani, care a suferit vineri un traumatism cranian după ce căzut pe un traseu din zona Judele, în Masivul Retezat, a fost salvat cu ajutorul unui elicopter care l-a preluat de la locul accidentului şi l-a transportat la spitalul din Car

Reacţia Dedeman după explozia de la magazinul din Botoşani: o firmă externă desfăşura lucrări la sistemul de alimentare cu gaz

Mediafax acum 10 ore
Vineri, în jurul orei 10:30, în incinta magazinului Dedeman Botoşani, a avut loc o explozie urmată de un incendiu. În urma acestui incident au rezultat persoane rănite, care au fost imediat transportate la spital. Restul persoanelor prezente în maga

Sortiment de carne tocată, rechemat într-un mare supermarket din cauza unei posibile contaminări. Clienţii sunt sfătuiţi să nu consume produsul

Ziare.com acum 4 ore
Un tip de carne tocată vândut în magazinele Auchan este retras din cauza unor suspiciuni de contaminare cu un corp străin. Clienţii sunt sfătuiţi să nu consume acest produs şi să îl returneze, pentru a primi banii înapoi. Potrivit informaţiilor publ

Edi Iordănescu, primele reacții după remiza rușinoasă cu Liechtenstein

HotNews acum 3 ore
România a disputat în această săptămână ultimele două meciuri de pregătire înainte de EURO 2024, dar tricolorii au remizat atât cu Bulgaria (0-0), cât și cu selecționata din Liechtenstein (0-0). Edi IordanescuFoto: OSCAR DEL POZO / AFP / Profimedia

Fetiţă de doar două zile, în stare critică, transferată de urgenţă de la Galaţi la Cluj Napoca

Mediafax acum 6 ore
O fetiţă de doar două zile, aflată în stare critică, a fost transferată, în această seară, de la Galaţi la Cluj-Napoca cu ajutorul a două aeronave SMURD. Micuţa a fost diagnosticată cu o afecţiune cardiacă, fiind necesar transferul acesteia de urgen

Vremea

București
acum

24°
sâm.

22°/33°
dum.

19°/33°
lun.

22°/36°
mar.

20°/34°
Iasi
acum

19°
sâm.

17°/29°
dum.

17°/30°
lun.

18°/32°
mar.

19°/28°
Constanta
acum

17°
sâm.

17°/24°
dum.

19°/25°
lun.

20°/26°
mar.

20°/28°
Cluj-Napoca
acum

18°
sâm.

17°/26°
dum.

16°/25°
lun.

18°/27°
mar.

15°/25°
Timisoara
acum

17°
sâm.

17°/30°
dum.

19°/31°
lun.

18°/28°
mar.

16°/29°