Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ceferiștii protestează în fața Guvernului: "Vrem să muncim!"

Publicat in Cotidianul, joi 25 iulie 2013 ·

Foto: cotidianul.ro

Nemulţumiţi de rezultatul negocierilor purtate în ultimele zile la Ministerul Finanţelor, peste 5.000 de sindicalişti de la CFR au protestat joi în faţa Ministerului Transporturilor. Aceștia vor picheta și sediul Guvernului în semn de protest față de dezinteresul Ministerului Transporturilor cu privire la soarta companiei.

În faţa ministerului, protestatarii și-au strigat nemulțumirile mai bine de o oră. Ei au afişat bannere pe care se puteau citi mesaje prin care cer "salarii decente, nu de mizerie".

De asemenea, sindicaliştii au scandat "Vrem să muncim!", "Unitate!", "Hoţii!" şi "Stop privatizării!".

Oamenii au pornit apoi în marș, pe jos, către sediul Guvernului.

Ceferiştii acuză subfinanțarea sistemului și cer încetarea disponibilizărilor. Sindicaliştii au mai spus că vor să declanşeze greva generală şi cer demisia Executivului, pe care îl acuză spunând că e preocupat "să asculte ordinele FMI", în loc să salveze economia.

Săptămâna trecută, aproximativ 200 de sindicalişti de la Federaţia Mecanicilor de Locomotivă au protestat la sediul Ministerului de Finanţe, nemulţumiţi de disponibilizările care ar urma să aibă loc la CFR, de lipsa plăţilor compensatorii şi de reducerea timpului de lucru, de la cinci la patru zile pe săptămână.

Pe timpul protestului, circulaţia rutieră este resistematizată în Piaţa Victoriei prin asigurarea circulaţiei în două sensuri pe Bdul Aviatorilor către Calea Victoriei şi Bdul Lascăr Catargiu, precizează Brigada Rutieră. Foto: cotidianul.ro

Nemulţumiţi de rezultatul negocierilor purtate în ultimele zile la Ministerul Finanţelor, peste 5.000 de sindicalişti de la CFR au protestat joi în faţa Ministerului Transporturilor. Aceștia vor picheta și sediul Guvernului în semn de protest față de dezinteresul Ministerului Transporturilor cu privire la soarta companiei.

În faţa minist

Articolul in Cotidianul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod galben și portocaliu de caniculă. Valul de căldură aduce și nopți cu temperaturi sufocante. Care sunt zonele afectate

Ziare.com acum 27 minute
Autoritatea Națională de Meteorologie a anunțat un cod galben de caniculă perntru marți, 18 iunie. Miercuri, situația va fi mult mai gravă. Intră în vigoare și un cod portocaliu, iar cel galben se va extinde în majoritatea țării. Local, românii treb

Constanţa: Accident rutier cu cinci maşini, în care au fost implicate 18 persoane, dintre care zece copii - FOTO

News.ro acum 17 minute
Un accident rutier cu cinci maşini, în care au fost implicate 18 persoane, dintre care zece copii, a avut loc, marţi, în judeţul Constanţa,

BREAKING Presa olandeză: Ungaria şi Slovacia nu se mai opun numirii lui Mark Rutte ca secretar general al NATO / Doar România nu şi-a dat acordul

G4Media acum 39 minute
Ungaria nu se mai opune numirii lui Mark Rutte ca secretar general al NATO, afirmă marţi presa olandeză preluată de Reuters și citată de Agerpres. Agenţia transmite că şi Slovacia îl susţine acum pe premierul Olandei, aflat la sfârşit de mandat, ca

Topul domeniilor care angajează studenţi şi elevi pe timpul verii

Mediafax acum o ora
„Deşi cea mai mare parte a joburilor din această perioadă continuă să fie tot full-time, vedem şi 4.000 de locuri de muncă part-time şi aproape 500 sezoniere, pe bază de proiect. Vara este perioada ideală pentru internship-uri, însă, pe acest segmen

,,Sunt prudent optimist”: Mark Rutte, mai aproape de şefia NATO. Ce concesii îi propune lui Viktor Orban pentru a primi sprijinul Budapestei

Mediafax acum 45 minute
Premierul olandez Mark Rutte a promis că îi va oferi omologului său ungar, Viktor Orbán, o derogare de la activităţile NATO de sprijinire a Ucrainei dacă va fi numit secretar general al alianţei militare. Această promisiune este menită să asigure sp

Philip Morris International, primul loc în clasamentul Forbes - Net Zero Leaders

Ziarul Financiar acum 15 minute
Philip Morris International (PMI) ocupă primul loc în clasamentul Forbes Net Zero Leaders 2024, topul celor 100 de companii din SUA care au înregistrat cele mai mari progrese în reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră (GES). Forbes a folosit da

Farmaciştii solicită CNAS implementarea urgentă a unui nou flux de raportare a facturilor. Ei reclamă că, odată cu introducerea sistemului e-Factura, sunt în „imposibilitatea obiectivă” de respectare a termenului de 5 zile

G4Media acum 24 minute
Colegiul Farmaciştilor din România şi asociaţiile reprezentative solicită conducerii Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS) implementarea „urgentă” a unui nou flux de raportare în Sistemul Informatic Unic Integrat (SIUI) pentru farmacii, tr

CE de nataţie: David Popovici s-a calificat în semifinale la 100 metri liber

News.ro acum 42 minute
David Popovici s-a calificat în semifinalele probei de 100 m liber cu cel mai bun timp, la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad.

Teodor Cilan: „UAV oferă 800 de locuri la buget pentru admiterea 2024”

Arad24.net acum 21 minute
37 de programe de licență și 30 de master la cele 9 facultăți ale universității arădene de stat. Înscrierile la Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad vor avea loc în perioada 8-24 iulie pentru specializările la care admiterea se va face pe bază de d

Alertă în Rostov. Ard depozite de petrol, după un atac cu drone VIDEO

Adevarul acum o ora
În regiunea Rostov din sudul Rusiei, mai multe depozite de petrol au luat foc în urma unui atac cu drone ucrainene, marţi dimineaţă, potrivit autorităților locale.

Vremea

București
acum

30°
mar.

22°/33°
mie.

21°/35°
joi

23°/38°
vin.

20°/33°
Iasi
acum

27°
mar.

18°/29°
mie.

19°/32°
joi

17°/26°
vin.

14°/28°
Constanta
acum

29°
mar.

21°/29°
mie.

21°/26°
joi

20°/27°
vin.

20°/23°
Cluj-Napoca
acum

25°
mar.

16°/27°
mie.

17°/30°
joi

18°/28°
vin.

15°/29°
Timisoara
acum

27°
mar.

18°/32°
mie.

19°/36°
joi

22°/34°
vin.

19°/35°