La doar 30 şi ceva de kilometri de Bucureşti, pe malul râului Argeş, într-un sat cu nume ciudat, Falaştoaca, locuitorii muncesc pe rupte în legumicultură. Sătenii, altădată răsplătiţi cu vârf şi îndesat pentru munca lor, nu ştiu ce să mai facă cu producţia, care anul acesta a depăşit orice aşteptări. Pe wikipedia, scrie că numele localităţii provine de la cuvântul turcesc falaştoaca, care înseamnă mlaştină! Habar nu aveam! Falaştoaca. Nea Mitu Gavrilă

Sursa: Adi Dobre Falaştoaca. Solarul cu roşii al lui nea Mitu

Sursa: Adi Dobre Falaştoaca. Nea Mitu, într-o discuţie despre orice cu vărul său

Sursa: Adi Dobre Falaştoaca. Ardeii lui nea Mitu

Sursa: Adi Dobre Falaştoaca. Oaia oarbă şi cei doi mieluşei

Sursa: Adi Dobre Falaştoaca. Toată lumea e la plantat de salată

Sursa: Adi Dobre Falaştoaca. Un copil de oraş, care nu se sperie de munca la ţară

Sursa: Adi Dobre Falaştoaca. Bătrînii trag de ei la muncile din grădină

Sursa: Adi Dobre Falaştoaca. După o zi de muncă, învăţăm să facem prăjituri

Sursa: Adi Dobre

Am copilărit la ţară. Locul acela cu toaleta în fundul curţii, cu baia la lighean. Locul acela în care copiii umblă mai mult desculţi şi unde revin de la joacă doar atunci când foamea nu mai poate fi păcălită nicicum. Pe vremea mea, aproape toţi copiii aveau “o ţară”, un loc unde parcă te întorceai în timp, unde legai prietenii nu doar cu alţii de vârsta ta, ci şi cu animalele ori cu plantele.

După ce părinţii mei s-au prăpădit, neamurile s-au îndepărtat. Multă vreme am crezut că aşa e natural. Ne mai întâlneam cu rudele doar la înmormântări. Iar atunci, toate săreau cu invitaţiile, pentru ca mai apoi, când vroiam să le vizităm, să se dea lovite! “Depinde de neamuri”, mă consolează un prieten. Probabil! “Din păcate, neamurile nu ţi le