În urmă cu exact un an, în urma unui audit, la Agenţia Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor s-au descoperit nereguli grave în modul de repartizare a dosarelor de despăgubire, constatându-se, totodată, că sunt peste 40.000 de dosare în aşteptare. Printre dosarele cu probleme se numărau peste 1.000 din Timiş. Deşi, atunci, Executivul promitea o descâlcire a neclarităţilor legate de retrocedări, lucrurile nu s-au lămurit nici în prezent.
Niciun fel de date legate de controalele A.N.R.P. în Timiş în 2012 şi 2013
În iulie 2012 se finaliza cu greu un audit la nivelul Agenţiei Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, concluziile verificărilor fiind, după cum se putea anticipa, surprinzătoare. Un exemplu edificator îl reprezenta ierarhizarea dosarelor în funcţie de urgenţele medicale ale proprietarilor, printre diagnosticele invocate şi acceptate pentru urgentarea procesării dosarelor numărându-se infecţie urinară, tahicardie, faptul de a fi fost fumător şi consumator de etanol.
Conform auditului, în 80% dintre dosarele constituite în baza Legii Fondului Funciar, reprezentând titlurile de despăgubire, nu au fost ataşate certificatele care să ateste calitatea de moştenitor. Totodată, s-a constatat că, în unele cazuri, onorariile avocaţilor ajungeau să fie mai mari decât valoarea despăgubirilor.
Tot atunci fost identificate aproape 40.000 de dosare nerezolvate care au fost înregistrate în perioada 2005 - 2011. Din aceste dosare, peste 1.000 de dosare sunt din Timiş – unele în stadiu de aşteptare fără să fi fost repartizate consilierilor, iar altele erau în lucru, fără a fi fost încă analizate. Aceste dosare erau gestionate de Serviciul de Contencios al A.N.R.P., al cărui şef, releva acelaşi raport de audit, nu avea studii juridice, ci de psihologie.
Numărului mare de dosare care sunt în aşteptare la A.N