Doi manageri de spital din București și unul din Ilfov, au fost găsiți în stare de incompatibilitate de către inspectorii Agenției Naționale de Integritate.
Armean Petru, Manager al Spitalului Clinic „Prof. Dr. Theodor Burghele” din București, Pleșca Doina Anca, Manager al Spitalului Clinic de Copii „Dr. Victor Gomoiu” din București și Armeanu Eduard, Manager al Spitalului Clinic Județean de Urgență Ilfov, sunt cei trei directori declarați incompatibili de către ANI.
Starea de incompatibilitate a intervenit ca urmare a exercitării simultane a mai multor funcții și calități, contrar prevederilor legale, astfel:
1) ARMEAN PETRU se află în stare de incompatibilitate începând cu data de 09 aprilie 2012, întrucât exercită, simultan, funcția de Manager al Spitalului Clinic „Prof. Dr. Theodor Burghele”, București, și funcția de Decan al Facultății de Moașe și Asistență Medicală în cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davilla”, București.
Astfel, ARMEAN PETRU a încălcat dispozițiile art. 180, alin. (1), lit. b) din Legea nr. 95/2006, potrivit cărora „Funcția de manager persoană fizică este incompatibilă cu […] exercitarea oricărei activități sau oricărei alte funcții de manager, inclusiv cele neremunerate”.
2) PLEȘCA DOINA-ANCA se află în stare de incompatibilitate începând cu data de 09 aprilie 2012, întrucât exercită, simultan, funcția de Manager al Spitalului Clinic de Copii „Dr. Victor Gomoiu”, București, şi funcția de Decan al Facultății de Medicină din cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila”, București.
Astfel, PLEȘCA DOINA-ANCA a încălcat atât dispozițiile art. 180 din Legea nr. 95/2006, potrivit cărora „Funcţia de manager persoană fizică este incompatibilă cu exercitarea oricărei activităţi sau oricărei alte funcţii de manager [...]”, cât și dispozițiile art. 213, alin