Mesajul a fost trimis. Multumesc!

EXCLUSIV! Băse a dat 40 de lei bacşiş

Publicat in Click, joi 25 iulie 2013 ·

Traian Băsescu şi soţia acestuia, Maria Băsescu, au petrecut, miercuri seară, la un restaurant de fiţe de pe Litoral. Preşedintele României s-a simţit foarte foarte bine şi, la un moment dat, şi-a invitat soţia la dans. Pentru că s-a simţit bine, a lăsat şi bacşiş generos.

Preşedintele Traian Băsescu se află pe Litoral în compania soţiei sale, Maria Băsescu. Şi, aşa cum procedează de fiecare dată când ajunge la mare, preşedintele a ieşit să ia masa alături de soţia sa, Maria.

Locul în care au ales să petreacă miercuri seară a fost un loc preferat de cuplul prezidenţial, restaurantul "Cireşica" din Olimp, unde preşedintele României şi soţia lui obişnuiesc să vină des vara. Maria şi Traian Băsescu au petrecut timp de câteva ore la "Cireşica".

Cuplul prezidenţial a comandat aperitive, friptură de porc cu salată şi vin alb. Însă, preşedintele a ţinut să ceară şi nişte brânză cu roşii, iar la final au gustat din plăcinta casei. Nota de plată a fost de 210 lei, dar preşedintele le-a dat ospătarilor care i-a servit, 250 de lei, din care 40 lei bacşiş. Cei doi s-au simţit foarte bine, au ieşit pe ring şi au dansat în timp ce cânta Gheorghe Gheorghiu şi George Rotaru.

Traian Băsescu şi soţia s-au bucurat să reasculte piesa "Unde dragoste nu e, nimic nu e" a lui Gigi Gheorghiu.

Cântăreţul George Rotaru i-a făcut o surpriză Mariei Băsescu şi a interpretat câteva melodii îndrăgite de aceasta precum: "Sărut, femeie, mâna ta", "Ce seară minunată!" şi "Cântă cucu-n Bucovina".

Traian Băsescu a testat noul Logan MCV

Lansată în mai, noua Dacia Logan MCV a fost testată şi de preşedintele Traian Băsescu. Şeful statului a devenit pilot de teste pentru esmiunea „ProMotor" care va fi difuzată duminică, de la ora 10.00, la Sport.ro.

El a şi discutat cu prezentatoarea Roxana Ciuhulescu despre designul nou al maşinii, despr

Articolul in Click >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Fetiţa de 8 ani dispărută dintr-o localitate din judeţul Botoşani a fost găsită decedată, într-o lizieră de salcâmi / Se presupune că a fost ucisă, peste o sută de persoane câutând suspectul

News.ro acum o ora
Fetiţa de 8 ani dispărută dintr-o localitate din judeţul Botoşani a fost găsită decedată, în noaptea de vineri spre sâmbătă, într-o lizieră de salcâmi de la marginea satului. Se presupune că a fost ucisă, peste o sută de persoane câutând suspectul.

Atenționare pentru românii care călătoresc în Franța. Cele mai multe zboruri spre aeroportul Orly din Paris vor fi afectate de grevă

Ziare.com acum 59 minute
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenționare de călătorie pentru românii care se află în Franța, tranzitează țara sau intenționează să zboare spre Hexagon, după ce sindicatul controlorilor de trafic aerian, UNSA-ICNA, a lansat un apel la

Cutremur în noaptea de vineri spre sâmbătă în judeţul Buzău. Ce magnitudine a avut seismul

Adevarul acum o ora
Un cutremur cu magnitudinea 3,7 s-a produs în noaptea de vineri spre sâmbătă, la ora locală 1:27, în judeţul Buzău, zona seismică Vrancea, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCD

Cod galben de furtuni, în mai multe judeţe din ţară

Mediafax acum 9 minute
Sâmbătă între orele 12.00 - 22.00, în zonele montane, în Crişana şi local în Maramureş şi Transilvania vor fi perioade cu instabilitate atmosferică. Aceasta se va manifesta prin intensificări ale vântului, vijelii (viteze în general de 55...65 km/h)

Bogdan Ivan: Inovare şi tehnologii avansate la Cluj-Napoca / Astăzi am pus piatra de temelie a primului Centru de cercetare în inteligenţă artificială, construit de la zero, din România

News.ro acum o ora
Ministrul Cercetării, Inovării şi Digitalizării, Bogdan Ivan, anunţă, sâmbătă, că a fost pusă ”piatra de temelie” la primul Centru de cercetare în inteligenţă artificială, construit de la zero din România, la Cluj-Napoca. ”Inovare şi tehnologii avan

Filmul românesc „Trei kilometri până la capătul lumii” a câștigat Premiul Queer Palm la Festivalul de Film de la Cannes

HotNews acum 4 ore
Filmul românesc „Trei kilometri până la capătul lumii”, regizat de Emanuel Pârvu, a câștigat vineri seara Premiul Queer Palm la Festivalul Internațional de Film de la Cannes, au anunțat organizatorii festivalului, citați de Liberation. Regizorul Ema

Salvamont România: Un mort şi cinci răniţi, în ultimele 24 de ore pe munte / 8 apeluri pentru intervenţii

News.ro acum 2 ore
Salvamont România anunţă, sâmbătă, că, în ultimele 24 de ore, o peraoană a murit pe munte, fiind predată medicilor legişti, alte cinci persoane fiind rănite şi predate echipajelor medicale. ”În ultimele 24 de ore, la Dispeceratul Naţional Salvamont

Femeie de 72 de ani moartă după ce fiica ei care era la volan ar fi adormit și a intrat într-un TIR

Ziare.com acum o ora
O mașină a intrat într-un autotren în județul Galați, la ieșirea din localitatea Piscu spre Tecuci, în dimineața zilei de sâmbătă, 25 mai. Autoritățile transmit că femeia care conducea autoturismul ar fi adormit. În urma accidentului, mama șoferiței

Manevrele militare ale Chinei în jurul Taiwanului s-au încheiat

News.ro acum 3 ore
Manevrele militare de două zile lansate de China în jurul Taiwanului s-au încheiat, a anunţat, vineri seară, televiziunea oficială chineză. Manevrele au durat joi şi vineri, aşa cum era prevăzut, a precizat organul oficial al Armatei Populare de Eli

Israelul a bombardat Fâșia Gaza și Rafah a doua zi după ce Curtea Internațională de Justiție a ordonat încetarea ofensivei

Ziare.com acum 2 ore
Armata israeliană a bombardat, sâmbătă, 25 mai, Fâşia Gaza, inclusiv Rafah, a doua zi după ce Curtea Internaţională de Justiţie (CIJ) i-a ordonat să îşi suspende operaţiunile în acest sector, în contextul în care la Paris se depun eforturi pentru a

Vremea

București
acum

23°
sâm.

15°/26°
dum.

13°/25°
lun.

12°/20°
mar.

14°/21°
Iasi
acum

23°
sâm.

15°/25°
dum.

12°/24°
lun.

11°/19°
mar.

13°/21°
Constanta
acum

21°
sâm.

16°/21°
dum.

15°/18°
lun.

11°/16°
mar.

13°/19°
Cluj-Napoca
acum

19°
sâm.

12°/22°
dum.

10°/23°
lun.

11°/21°
mar.

11°/20°
Timisoara
acum

20°
sâm.

12°/26°
dum.

13°/24°
lun.

12°/26°
mar.

11°/24°