Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Accident cu 8 victime în Mehedinţi. Conducătorul auto a intrat într-un cap de pod la Tîmna

Publicat in Adevarul, joi 25 iulie 2013 ·

Accident grav în judeţul Mehedinţi, pe raza localităţii Tîmna. Opt persoane, din care patru copii, care se aflau într-un autoturism marca BMW, cu numere de Italia, au ajuns la Spitalul Judeţean de Urgenţe din Drobeta Turnu Severin.

Accidentul s-a produs joi dimineaţă, în jurul orei 5,00, pe DN 6, între Drobeta Turnu Severin şi Craiova, cel mai probabil pe fondul oboselii. Conducătorul auto a pierdut controlul volanului şi s-a izbit de un cap de pod. Poliţiştii care au făcut cercetări la faţa locului spun că autoturismul cu numere de înmatriculare din Italia se întorcea din străinătate şi se îndrepta spre Călăraşi.

„Este vorba de un eveniment rutier produs pe DN 6, pe raza localităţii Tîmna, la kilometrul 303-600, pe fondul oboselii la volan, conducătorul autoturismului BMW a adormit, a părăsit partea carosabilă şi a intrat în coloziune cu un cap de pod. Toţi pasagerii, inclusiv conducătorul auto au fost transportaţi la Spitalul din Drobeta Turnu Severin pentru acordarea de îngrijiri medicale. Continuăm cercetările pentru a stabili cu exactitate cauzele şi împrejurările în care s-a produs accidentul. Este vroba de o familie, care prespunem că se întorceau din străinătate”, a precizat Inspector Claudiu Bebec de la Serviciul Poliţiei Rutiere Mehedinţi.

A fost nevoie de un echipaj de la Descarcerare pentru a scoate victimele din fiarele contorsionate ale autoturismului. În interior, pompierii au găsit două persoane adulte şi un copil.

„La sosirea la locul accidentului am găsit două victime, persoane adulte care se aflau în afara părţii carosabile pe iarbă şi trei copiii, iar în interiorul autoturismului marca BMW am găsit două persoane adulte, un bărbat şi o femeie şi un băieţel. Adulţii cooperau, dar copilul cred că era în stare de comă, era lovit undeva în zona capului”’, a spus plutonier major Daniel Pufan, şef tură Pichet de Pompieri Strehaia.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Pană majoră de curent în Europa. Mai multe țări, afectate de întreruperea energiei electrice pe fondul caniculei

Ziare.com acum 16 minute
O pană de curent afectează vineri, 21 iunie, mai multe din estul Europei, pe fondul unor temperaturi de aproape 40 de grade Celsius. „O perturbare internațională care a afectat mai multe țări” a dus la întreruperea furnizării de energie electrică în

Avocatul din Iași care și-a aruncat iubita de la etajul 6 a fost condamnat la 23 de ani de închisoare. Despăgubirile stabilite de instanță

Ziare.com acum 2 ore
Avocatul ieșean Sebastian Felecanu a fost condamnat de către Curtea de Apel Iași la 23 de ani de închisoare și o despăgubire de 210.000 euro cu titlu de despăgubiri. Acesta a fost găsit vinovat de omor calificat săvârșit asupra iubitei sale. Soluția

Persoanele neasigurate vor avea acces la serviciiloe necesare depistării precoce a afecţiunilor oncologice, după ce Executivul a adoptat o hotărâre în acest sens

News.ro acum 9 minute
Executivul a adoptat, vineri, o hotărâre de Guvern prin care persoanele neasigurate vor avea acces la servicii necesare pentru depistarea precoce a afecţiunilor oncologice şi la servicii de confirmare a diagnosticului. Odată diagnosticaţi cu o formă

Avertizări de caniculă în aproape toată țara. Cod roșu, sâmbătă și duminică, pentru mai multe județe

Press Alert acum 5 ore
Avertizările de caniculă pentru ziua de sâmbătă Meteorologii au emis vineri o avertizare Cod roșu de caniculă, care vizează sâmbătă cinci județe, iar duminică opt județe și Capitala. Astfel, sâmbătă, în județele Dolj, Olt, Teleorman și sudul județel

Legea privind stabilirea salariilor minime europene, aprobată de Guvern

Ziua Constanta acum 3 ore
Guvernul a aprobat Legea privind stabilirea salariilor minime europene, prin care se asigură transpunerea în legislația națională a Directivei (UE) 2022/2041 din 19 octombrie 2022 a Parlamentului European și a Consiliului privind salariile minime ad

România trece oficial la salariul minim european. Ce este și cum se calculează acesta

Wall-Street.ro acum 2 ore
Salariul minim brut este, în prezent de 3.300 de lei și va crește, de la 1 iulie 2024 la valoarea de 3.700 de lei. Însă, tot în această perioadă, România trece oficial la salariul minim european, prin care se asigură transpunerea în legislația națio

Traficant din București, prins cu 8 kilograme de canabis. A fost arestat

Ziare.com acum o ora
Un traficant din Capitală a fost prins de procurorii DIICOT în timp ce transporta 8 kilograme de canabis, drogurile fiind aduse din Spania, iar la scurt timp a fost prins şi un complice al acestuia, cei doi fiind arestaţi preventiv, joi, 20 iunie, p

Revolut vrea să vândă acţiuni în valoare de 500 de milioane de dolari

Mediafax acum 10 minute
Revolut, unul dintre cele mai valoroase startup-uri din Europa, a angajat bancheri care să ajute firma să vândă acţiuni existente în valoare de aproximativ 500 de milioane de dolari, alăturându-se astfel unui şir de companii private care au căutat f

Cele 27 de ţări membre ale UE au confirmat Se deschid negocierile de aderare cu Ucraina şi Republica Moldova, marţi, 25 iunie

Ziua Constanta acum 15 minute
Cele 27 de ţări membre ale Uniunii Europene au confirmat deschiderea marţi, 25 iunie, a negocierilor de aderare cu Ucraina şi Republica Moldova, a anunţat vineri preşedinţia belgiană a Consiliului UE, notează AFP. Miniştrii de finanţe ai UE, reuniţi

Klaus Iohannis a promulgat legea prin care toţi taţii care au calitatea de salariat, în baza unui contract sau raport de muncă, vor primi concediu paternal

News.ro acum 3 ore
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, vineri, legea privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 117/2022 pentru modificarea şi completarea Legii concediului paternal nr. 210/1999. Actul normativ prevede acordarea concediul paternal t

Vremea

București
acum

33°
vin.

21°/33°
sâm.

20°/36°
dum.

20°/37°
lun.

21°/37°
Iasi
acum

28°
vin.

15°/28°
sâm.

18°/33°
dum.

19°/29°
lun.

19°/27°
Constanta
acum

27°
vin.

20°/27°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/25°
lun.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

31°
vin.

17°/31°
sâm.

20°/32°
dum.

18°/28°
lun.

19°/27°
Timisoara
acum

34°
vin.

20°/35°
sâm.

20°/39°
dum.

19°/31°
lun.

19°/31°