Mesajul a fost trimis. Multumesc!

CUTREMURĂTOR. O studentă la Londra vrea să se întoarcă în Bistriţa

Publicat in Observator BN, joi 25 iulie 2013 ·

"Sunt studentă la Londra, la una dintre cele mai bune universităţi europene. În primul rând, vreau să le mulţumesc părinţilor mei pentru educaţie şi pentru sprijinul material pe care l-au depus pentru a mă trimite la studii de calitate în Londra, nu la Cluj, unde merg toate fufele care nu au bani.

Occidentul l-a pierdut pe Dumnezeu. Eu, la Bistriţa, îmi amintesc de Doamne-Doamne şi cum mergeam cu mama şi cu tata la biserică, dar cel mai mult îmi amintesc cum venea un domn cu o găleată de plastic, unde puneam bani. Şi ştiu că sărăntocii puneau doar câte un leu dar tata, care are bani şi are valoare, punea câte 10 lei. Noi la Bistriţa avem multe biserici şi avem şi biserica care a ars de au dat-o la televizor şi la noi Dumnezeu este peste tot şi tata a sfinţit chiar şi maşina.

Occidentul nu are identitate, globalizarea a distrus toate tradiţiile şi sunt foarte mulţi homosexuali şi musulmani care se aruncă în aer ca să îi omoare pe alţi oameni. Noi, la Bistriţa, de Crăciun mergem cu colinda şi băieţii se îmbată şi noi, fetele, mergem cu ei. La noi, sărbătorile nu sunt prilej de marketing, noi nu cumpărăm Coca-Cola de Crăciun şi Kaufland-ul e pustiu înainte de sărbători.

În Occident lumea nu se iubeşte ca la noi la Bistriţa. Eu, de exemplu, mă iubesc cu iubitul meu şi îi scriu pe Facebook "te ubesc ubitul meu" şi asta înseamnă dragoste adevărată. Aici în Occident, bărbaţii nu îşi bat femeile pentru că sunt păgâni, dar mie când eram mică mi-a zis tata că bătaia e ruptă din Rai.

Lumea vorbeşte mai puţin aici decât la Bistriţa. Lumea aici nu are timp să vorbească cum făceam eu cu prietenele mele toată ziua pe terasă şi le spuneam tot timpul ce îmi doresc, adică un băiat cu bani şi cu maşină.

În Bistriţa, eu mă salutam cu "Ce faci, pisi?" cu prietenele mele, aici lumea nu se salută aşa

Articolul in Observator BN >>

Citeste si top 10 stiri de azi

EURO 2024. LIVE TEXT România - Slovacia, un meci cât o calificare! „Generația de suflet“, cu inima pentru optimi

Ziua Constanta acum 2 ore
La Campionatul European de fotbal din Germania a sosit ora marelui meci pentru tricolori, înfruntarea decisivă pentru calificarea în optimi! Partida România – Slovacia se joacă astăzi, 26 iunie 2024, la Frankfurt, în ultima etapă a grupei E, de la o

11 copii implicați într-un accident pe DN 1 în județul Sibiu. Micuții se aflau într-un microbuz școlar. Autorităţile au activat Planul Roşu de Intervenţie

Ziare.com acum o ora
Impact violent, miercuri seară, 26 iunie, între un un microbuz şcolar și o maşină pe DN 1, în judeţul Sibiu. În accident au fost implicaţi 11 copii de 8 ani din judeţul Hunedoara şi 4 adulţi, iar autorităţile au activat Planul Roşu de Intervenţie. "

UPDATE - Elena Lasconi a fost aleasă preşedinte al USR în urma votului membrilor partidului: De astăzi, începe reconstrucţia USR / Ce spune despre candidatura la Preşedinţie / Reacţia lui Dominic Fritz - VIDEO

News.ro acum 6 ore
Elena Lasconi a fost votată de membrii USR preşedinte al formaţiunii, în urma unui scrutin care a avut loc pe parcursul a două zile, primind 7.701 voturi. Ea a câştigat cu un procent de 68,14% din voturile exprimate. Lasconi a declarat că de astăzi

UPDATE - CFR SA: Tren de călători defect la ieşire din staţia Fundulea / Traficul reluat pe un fir / Şase trenuri oprite

News.ro acum 9 minute
CFR anunţă, miercuri seară, că traficul feroviar este afectat, în zona Fundulea, din cauza unui tren defect. UPDATE: ”La ora 20.30 se reia circulaţia trenurilor pe firul 2, Săruleşti - Fundulea - Brăneşti, urmează şi redeschiderea firului 1”, a tra

Diana Buzoianu (USR) l-a reclamat pe Arhiepiscopul Tomisului la CNCD, după ultimele afirmații controversate ale ÎPS Teodosie

G4Media acum 56 minute
Deputatul USR Diana Buzoianu anunţă că a depus plângere împotriva arhiepiscopului Tomisului, Teodosie, la Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD), după ce a înaltul prelat a sfătuit o femeie, care a relatat că e abuzată de soţ, să

Raport al Comisiei Europene: România nu poate adera la Euro. Nu îndeplineşte condiţiile / Vecinii bulgari stau cel mai bine

Mediafax acum 4 ore
Euro este moneda oficială a 20 de ţări din UE care formează împreună zona euro. Toate ţările UE, cu excepţia Danemarcei, s-au angajat legal să adere la zona euro. Evaluarea Comisiei se bazează pe criterii specifice, inclusiv stabilitatea preţuril

Poliția Română face angajări masive. Ce posturi au fost scoase la concurs

Ziare.com acum 5 ore
Poliția Română scoate la concurs 1.053 de posturi de ofițeri de poliție, dintre care 600 de posturi de trecere din corpul agenților în corpul ofițerilor, precum și 453 de posturi, prin încadrare directă, din sursă externă, a anunțat Ministerul de In

NATO: Mark Rutte va fi următor secretar general al organizației

Press Alert acum 7 ore
Aliații NATO l-au desemnat miercuri pe premierul olandez Mark Rutte să fie următorul șef al NATO. Funcția a fost vizată și de președintele României, Klaus Iohannis, dar acesta s-a retras din cursă în urmă cu câteva zile. Anunțul a fost făcut prin in

Ziua Drapelului Național, marcată și la Biblioteca Județeană Constanța

Ziua Constanta acum 13 minute
Astăzi, pe 26 iunie 2024, România a sărbătorit Ziua Drapelului Național, un moment cu semnificație puternică și profundă, o ocazie de a ne uni și de a ne reafirma mândria, identitatea națională și apartenența la această frumoasă țară. Copiii înscr

Fără alcool, tutun şi băuturi energizante vândute minorilor. Legea, adoptată de Parlament

Mediafax acum 4 ore
Interdicţia de a vinde alcool şi ţigări minorilor este prevăzută de mai mult timp în legislaţie, dar regula a fost prea puţin respectată pe motiv că vânzătorul nu poate verifica vârsta cumpărătorului. Proiectul a remediat acest neajuns, îi va respon

Vremea

București
acum

30°
mie.

20°/33°
joi

20°/34°
vin.

18°/34°
sâm.

20°/36°
Iasi
acum

28°
mie.

17°/29°
joi

17°/30°
vin.

19°/31°
sâm.

19°/32°
Constanta
acum

24°
mie.

20°/25°
joi

19°/25°
vin.

21°/26°
sâm.

21°/26°
Cluj-Napoca
acum

28°
mie.

18°/28°
joi

17°/29°
vin.

17°/28°
sâm.

19°/28°
Timisoara
acum

24°
mie.

19°/32°
joi

18°/31°
vin.

18°/30°
sâm.

20°/33°