Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Marşul bicicliştilor care a dus la cercetarea disciplinară a doi poliţişti a fost reluat la Cluj

Publicat in CityNews Alba, vineri 26 iulie 2013 ·

Critical Mass, marşul bicicliştilor ce are loc în fiecare ultima zi de vineri a lunii, a fost organizat şi azi în centrul Clujului. Aproximativ 200 de biciclişti au participat la marş, care la ediţia anterioară s-a lăsat cu îmbrânceli. Atunci, un poliţist a luat de gât un biciclist, iar incidentul este cercetat de Inspectoratul Judeţean de Poliţie Cluj.

Cei 200 de biciclişti s-au întâlnit în Piaţa Unirii din centrul Clujului, de unde au pornit pe Eroilor şi până la Iulius Mall, după care şi-au propus să se întoarcă prin cartierul Mărăşti până în Piaţa Gării şi să ajungă până în cartierul Mănăştur.

La locul de întâlnire, aceştia au fluierat, au claxonat şi au făcut gălăgie - totul pentru a fi observaţi de şoferi.

Mihai, unul dintre participanţi, a venit la Critical Mass alătur de soţia sa şi cei doi copii. "Vrem să atragem atenţia şoferilor, pentru că nu sunt deloc atenţi şi nu îşi dau seama că nu sunt doar ei în trafic. Am fost săptămâna trecută la Marşul Biciliştilor şi intenţionez să mai vin. sunt şi şofer, dar întotdeauna am grijă la biciclişti", a spus acesta.

La ediţia precedentă, din 28 iunie, un poliţist a luat de gât un participant la Critical Mass, chiar în mijlocul străzii, în sensul giratoriu din cartierul Mărăşti. Incidentul a fost filmat, iar Poliţia îi cercetează disciplinar pe cei doi poliţişti care erau de faţă, după ce iniţial IPJ a precizat că poliţistul doar l-a "îndrumat" pe biciclist. Citeşte şi

Tânăr luat de gât în timpul marșului bicicliștilor. IPJ Cluj: A fost doar „îndrumat” (VIDEO)

IPJ Cluj a deschis o anchetă în cazul tânărului luat de gât de un polițist la marșul bicicliștilor

Critical Mass este un eveniment organizat de biciclişti din întreaga lume. Mişcarea a pornit în 1992, în San Francisco, iar acum are loc în sute de oraşe de pe tot globul.

Articolul in CityNews Alba >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Aur pentru David Popovici în proba de 200 de metri liber de la Europenele de Natație

Wall-Street.ro acum 7 ore
Înotătorul român David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 200 m liber, vineri seara, la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad, relatează Agerpres. Victoria survine la câteva zile după ce Popovici și-a apărat titlul obținut și la

Euro 2024 Polonia - Austria 1-3. Victorie pentru naționala lui Ralf Ragnick!

Ziua Constanta acum 6 ore
Meciul dintre Polonia și Austria s-a încheiat cu scorul de 1-3, azi, 21 iunie 2024. În urma acestui rezultat, Austria a obținut primul succes din Grupa D de la EURO 2024 și ocupă locul 3. Lider este Franța, iar Olanda ocupă locul secund. Austriecii

TAROM, chartere pentru suporterii românii care vor să participe la meciul România - Slovacia

Wall-Street.ro acum 6 ore
TAROM introduce două curse speciale pentru suporterii care vor să participe la meciul România-Slovacia, ce va avea loc pe stadionul din Frankfurt, pe 26 iunie, informează compania printr-un comunicat. Astfel, pe 26 iunie, zborul special TAROM RO1301

Soluția lui Marine Le Pen pentru ca Macron să scoată Franța din criză. "Preşedintelui nu-i rămâne decât demisia"

Ziare.com acum 4 ore
Marine Le Pen, lidera extremei drepte franceze, a apreciat vineri, 21 iunie, că preşedintelui Emmanuel Macron nu-i va rămâne "decât demisia pentru a ieşi potenţial din criza politică" declanşată prin dizolvarea Adunării Naţionale (camera inferioară)

Botoșani. Peste 300 de persoane, evacuate dintr-un mall!

Ziua Constanta acum 6 ore
Panică într-un mall din Botoșani, azi, 21 iunie 2024. Sute de persoane au fost evacuate! ”Un bărbat a sunat la 112 şi a anunţat că se simte un puternic miros de gaz. Pompierii din cadrul Detaşamentului Botoşani au ajuns, în cel mai scurt timp, la f

Mandat european de arestare pentru Mario Iorgulescu în dosarul sechestrării de persoane

Ziua Constanta acum 6 ore
Judecătoria Sectorului 3 din București a emis, vineri, un mandat de executare a pedepsei închisorii și un mandat european de arestare pe numele lui Mario Iorgulescu (29 de ani), pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la lipsire de libertate

Ucraina şi Republica Moldova vor începe negocierile de aderare la UE săptămâna viitoare

Mediafax acum 11 ore
Ţările UE aprobă deschiderea discuţiilor de extindere a uniunii cu Ucraina şi Republica Moldova. Acestea vor începe săptămâna viitoare. Împreună cu Moldova vom face UE mai puternică, a spus preşedintele Volodimir Zelenski.

Atenționare de călătorie pentru români. Cresc timpii de așteptare la granița cu Bulgaria, în minivacanța de Rusalii

Ziare.com acum 5 ore
În perioada 21 - 24 iunie, este aşteptată o creştere a timpilor de aşteptare la trecerea prin punctele de frontieră bulgare, cu precădere pentru data de 21 iunie pe sensul către Republica Bulgaria şi, respectiv, pentru 24 iunie, pe sensul către Româ

Accident feroviar în Maramureș Un copil de trei ani a murit după ce a fost prins sub roțile unui vagon de tren

Ziua Constanta acum 5 ore
Accident feroviar în Maramureș, azi, 21 iunie 2024! "Un copil în vârstă de trei ani a fost surprins sub roata unui vagon. Din păcate, acesta prezintă leziuni incompatibile cu viaţa (...) Se va interveni pentru degajarea corpului de pe liniile de ca

Barcelona vrea să elimine închirierea apartamentelor pentru turişti până în 2029

G4Media acum 6 ore
Barcelona vrea să pună capăt închirierii apartamentelor turistice până în 2029 pentru a facilita accesul la locuinţe pentru rezidenţi, a anunţat vineri primarul acestui oraş din nord-estul Spaniei, care găzduieşte anual milioane de turişti, transmit

Vremea

București
acum

21°
sâm.

21°/35°
dum.

19°/37°
lun.

21°/35°
mar.

19°/32°
Iasi
acum

19°
sâm.

18°/32°
dum.

17°/28°
lun.

19°/25°
mar.

16°/25°
Constanta
acum

16°
sâm.

16°/24°
dum.

20°/25°
lun.

20°/26°
mar.

21°/24°
Cluj-Napoca
acum

20°
sâm.

20°/32°
dum.

18°/27°
lun.

16°/25°
mar.

14°/27°
Timisoara
acum

23°
sâm.

23°/38°
dum.

19°/32°
lun.

19°/31°
mar.

15°/32°