Mesajul a fost trimis. Multumesc!

ERA Park le dedică încă un weekend celor mici

Publicat in Bihoreanul, vineri 26 iulie 2013 ·

Şi în acest weekend, centrul comercial ERA Park programează în weekend proiecţii gratuite ale unor filme de animaţie, subtitrate în limba română.

Sâmbătă, de la ora 11, va fi proiectat filmul "Pinocchio", cu o durată de 85 de minute, iar duminică, de la aceeaşi oră, filmul "Tinker Bell. Clopoţica şi aventurile ei în lumea oamenilor". Cele două proiecţii vor avea loc în sala de spectacole a mall-ului, care are o capacitate de 400 de locuri, intrarea fiind gratuită atât pentru copii cât şi pentru adulţi.

Reprezentanţii ERA Park au mai anunţat încă o întâlnire a celor mici cu mascota Bombonera, care de această dată le va face cunoştinţă acestora cu Profesorul Trăsnit. "Împreună vor prepara produse farmaceutice, vor face experimente chimice adecvate vârstei, vor cânta şi vor dansa", se precizează în informarea ERA. Atelierul Bombonerei se va ţine pe 27 iulie, de la ora 17, în faţa farmaciei Sensiblu.

De asemenea, ERA Park aminteşte clienţilor despre campania "Era Park te răcoreşte", care a debutat în 10 iulie 2013 şi durează până la epuizarea stocului de premii. Recompensaţi vor fi primii 500 de clienţi care fac cumpărături de două ori în două zile diferite din hypermarket-ul Carrefour Era şi o singură dată din orice alt magazin din Era Park, inclusiv Bricostore.

Fiecare bon fiscal trebuie să fie de minimum 50 de lei. După cumpărături, clientul trebuie să se prezinte la Punctul Info Era Park unde, pe baza bonului fiscal îi va fi ştampilat talonul primit la casa de marcat. La trei ştampile, acesta va primi un parasolar auto şi 10 litri de apă plată. Campania "Era Park te răcoreşte" se desfăşoară zilnic, între orele 11 şi 21, până la epuizarea stocului de premii.

Şi în acest weekend, centrul comercial ERA Park programează în weekend proiecţii gratuite ale unor filme de animaţie, subtitrate în limba română.

Sâmbătă, de la ora 11, va fi pro

Articolul in Bihoreanul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ALEGERI EUROPARLAMENTARE 2024. Cine a câştigat, cine a pierdut şi cine a dat-o în bară la alegerile europene

News.ro acum 9 ore
Un lucru este sigur după alegerile de duminică pentru Parlamentul European: nu toată lumea sărbătoreşte. Extrema dreaptă a avut o noapte bună, dar alţii nu prea. În timp ce dreapta a câştigat în forţă, verzii şi liberalii au avut o noapte grea. Iar

Niciun român în Consiliul Local Sfântu Gheorghe, din Covasna. Primarul UDMR propune un consiliu consultativ

HotNews acum 5 ore
Uniunea Democrată a Maghiarilor din România (UDMR) a obţinut toate cele 21 de locuri în Consiliul Local Sfântu Gheorghe, niciuna dintre celelalte şase formaţiuni politice participante la alegerile de duminică neîntrunind numărul necesar de voturi pe

Aeronava în care se afla vicepreşedintele statului Malawi a dispărut

Mediafax acum 8 ore
O aeronavă în care se afla vicepreşedintele Saulos Chilima din Malawi a dispărut. La bord se aflau şi alte nouă persoane, se arată într-un comunicat al biroului preşedintelui. Avionul a dispărut luni în apropierea capitalei statului african.

Noi tensiuni în administraţia de la Kiev. Şeful agenţiei de reconstrucţie din Ucraina demisionează cu o zi înainte de o conferinţă internaţională

HotNews acum 3 ore
Şeful agenţiei de reconstrucţie a Ucrainei, Mustafa Nayyem, a demisionat cu o zi înainte de o conferinţă internaţională privind reconstrucţia pe termen lung a ţării, spunând că a fost împiedicat să participe după ce a fost sistematic subminat de guv

Cod roșu de furtuni în trei județe din vestul țării

Press Alert acum 10 ore
< p> Meteorologii au emis luni după-amiaza o avertizare Cod roșu de furtuni valabilă în mai multe localități din județele Arad, Timiș și Caraș-Severin. Sunt vizate localitățile Caransebeș, Oțelu Roșu, Zăvoi, Berzovia, Turnu Ruieni, Obreja, Băuțar, C

Rareş Bogdan: Domnul Stănescu încearcă să îl împringă pe scări pe domnul Ciolacu / Cel mai potrivit la preşedinţia României este Nicolae Ciucă / Vom sta de vorbă cu PSD mâine, vom avea poziţia domniior lor, exprimată prin viu grai, nu prin presă

News.ro acum 8 ore
Prim-vicepreşedintele PNL, Rareş Bogdan, a declarat luni, după anunţul secretarului general al PSD, Paul Stănescu, că PSD va organiza Congres săptămânile viitoare pentru stabilirea prezidenţiabilului, că acesta încearcă să îl împringă pe scări pe li

ALEGERI 2024 - Dacian Cioloş: Scorul naţional este un eşec / Este un mesaj şi un duş rece pe care îl primesc cu toată responsabilitatea / Eu îmi voi lua un timp de reflecţie asumându-mi neîndeplinirea unui obiectiv ambiţios

News.ro acum 5 ore
Preşedintele REPER, Dacian Cioloş, afirmă, luni seară, că scorul naţional obinut de partid este ”un eşec”. ”Este un mesaj şi un duş rece pe care îl primesc cu toată responsabilitatea”, a transmis politicianul care anunţă că va reflecta în perioad au

Primele rezultate oficiale de la BEC pentru Alegerile Europarlamentare: Alianţa PSD-PNL – 48,7%, AUR – 14,95%. Procentele obţinute de celelalte partide

Mediafax acum 5 ore
Biroul Electoral Central (BEC) a centralizat şi comunicat primele rezultatele oficiale pentru alegerile europarlamentare 2024. Alianţa PSD-PNL şi partidul AUR sunt pe primele două locuri, pe locul trei poziţionându-se Alianţa Dreapta Unită. Nicu Şte

Procesul electoral a fost suspendat în 22 de judeţe / Materialele electorale, păzite de personalul MAI

HotNews acum 3 ore
Oficialii Poliţiei Române au anunţat, luni seară, că procesul electoral a fost suspendat în 22 de judeţe, iar procesele verbale, sacii cu voturi şi toate materialele electorale au fost predate şi sunt păzite de personal al Ministerului de Interne pâ

Incident la graniţa NATO. Un avion militar rus a încălcat spaţiul aerian al Finlandei

Mediafax acum 5 ore
Incidentul a avut loc estul Golfului Finlandei şi a durat aproximativ două minute, a precizat ministerul. Avionul militar rus a pătruns mai mult de doi kilometri în spaţiul aerian finlandez, potrivit Reuters. "Luăm în serios suspiciunea de încălcare

Vremea

București
acum

23°
mar.

22°/34°
mie.

21°/32°
joi

19°/30°
vin.

18°/25°
Iasi
acum

19°
mar.

19°/31°
mie.

16°/23°
joi

15°/22°
vin.

13°/24°
Constanta
acum

22°
mar.

21°/26°
mie.

20°/24°
joi

20°/24°
vin.

19°/22°
Cluj-Napoca
acum

17°
mar.

16°/25°
mie.

14°/22°
joi

13°/20°
vin.

14°/22°
Timisoara
acum

20°
mar.

18°/25°
mie.

15°/22°
joi

12°/24°
vin.

14°/25°