-AA+A
Angajatori, şomeri, locuri de muncă... foto: Mesagerul de BN foto: Mesagerul de BN foto: Mesagerul de BN foto: Mesagerul de BNPentru Bursa estivală a locurilor de muncă - organizată vineri, începând cu ora 10.00 - au confirmat participarea 35 de angajatori, cu 394 de oferte, potrivit Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Bistriţa-Năsăud. Doar în cazul a 12 posturi s-au cerut studii superioare, majoritatea locurilor de muncă - 382 - necesitând studii medii şi profesionale. S-au căutat mai ales ospătari, barmani, croitori, lăcătuşi mecanici, sudori, strungari, electricieni, mecanici, tâmplari, zidari, instalatori, muncitori necalificaţi etc. Posibil ca pentru cei 79 de bistriţeni selectaţi vineri în vederea încadrării să fi fost un drum cu folos. Ceilalţi mai pot încerca la următoarea bursă, dacă tot se consideră că angajatorii şi şomerii nu pot ajunge singuri unii la ceilalţi şi este nevoie de o ocazie specială ca să se cunoască. Altfel, teoretic, lucrurile pe piaţa muncii ar trebui să decurgă destul de lin, având în vedere faptul că învăţământul profesional şi tehnic din judeţ „pregăteşte elevi pentru toată paleta de calificări profesionale cerute pe piaţa muncii” - după cum s-a concluzionat în prezentarea făcută de inspectorul şcolar general adjunct, Mihai Mureşan, la şedinţa de Colegiu prefectural de joi, combinat cu faptul că, potrivit datelor comunicate în aceeaşi şedinţă de directorul AJOFM, Otilia Râpan, şi oferta de programe de formare profesională a instituţiei acoperă o parte din domeniile în care firmele par a avea nevoie de angajaţi.
Apreciere: Select rating1 steluţă2 steluţe3 steluţe4 steluţe5 steluţe Votează acum! Tweet