Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Statul vrea să obţină miliarde de euro din privatizarea companiilor energetice

Publicat in Puterea, vineri 26 iulie 2013 ·

Până la sfârşitul anului viitor toate companiile din energie deţinute de stat vor fi fie listate la bursă, fie privatizate. Statul speră să obţină miliarde de euro din acest proces, notează economica.net.

Potrivit acordului cu FMI, toate companiile energetice din subordinea statului vor trebui privatizate sau să le fie vândute pe bursă pachete minoritare de acţiuni în următoarea perioadă. Cele mai multe trebuiau să fie pe bursă până la sfârşitul acestui an, însă statul amână momentul până la sfârşitul anului viitor. Gabriel Dumitraşcu, Director General la Direcţia Generală de Privatizare din Departamentul pentru Energie, a expus şi programul extimativ al listărilor.

Astfel, Nuclearelectrica, care trebuia să fie deja pe bursă la această dată, va fi listată „pe la jumătatea lunii septembrie pentru că n-are sens să listezi vara când investitorii sunt în vacanţă. E foarte posibil să ai un eşec” , explică Dumitraşcu. Astfel, procedurile încep în septembrie iar listarea ar urma să se facă până la sfârşitul lunii. Statul listează 15% din Nuclearelectrica pe care speră să obţină 60 de milioane de euro.

Cea mai mare companie aflată în portofoliul statului, Romgaz, se listează în noiembrie. Pe un pachet de 15% autorităţile vor 600 de milioane de euro .”Având în vedere dimensiunea sumei, fragilitatea pieţei de capital locale şi timpul scurt de după listarea Nuclearelectrica, succesul listării Romgaz depinde de o listare duală. Avem în vedere, pe lângă Bursa de Valori Bucureşti, listarea la Varşovia sau Londra”, a precizat oficialul citat.

Listarea a 10% din Hidroelectrica, companie de-abia ieşită din insolvenţă, este prevăzută pentru toamna anului viitor. „Ca şi la Romgaz, apreciem că acţiunile Hidroelectrica vor beneficia de un mare interes”, arată Dumitraşcu.

10% din Complexul Energetic Oltenia ar urma să ajungă pe bursă în prima jumătate a an

Articolul in Puterea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România va întâlni Ţările de Jos în optimile de finală ale Euro-2024. Programul complet al optimilor

News.ro acum 5 ore
Reprezentativa României va întâlni Ţările de Jos în optimile de finală ale Campionatului European, conform site-ului oficial al UEFA. Tricolorii au încheiat grupa E a Campionatului European pe primul loc, iar Ţările de Jos s-au clasat pe locul trei

Fără alcool, tutun şi băuturi energizante vândute minorilor. Legea, adoptată de Parlament

Mediafax acum 13 ore
Interdicţia de a vinde alcool şi ţigări minorilor este prevăzută de mai mult timp în legislaţie, dar regula a fost prea puţin respectată pe motiv că vânzătorul nu poate verifica vârsta cumpărătorului. Proiectul a remediat acest neajuns, îi va respon

Licitaţii – Închiriere spaţii RIAL SRL - 27 iunie 2024

Buna ziua Brasov acum 5 ore
Rial SRL Braşov, cu sediul în str. A. I. Cuza nr. 29, tel. 0268-418173, fax. 0268-471896, e-mail office@rialbv.ro, organizează în data de 15.07.2024, ora 09:30, licitaţie publică pentru închirierea următoarelor spaţii aflate în proprietatea privată

11 copii implicați într-un accident pe DN 1 în județul Sibiu. Micuții se aflau într-un microbuz școlar. Autorităţile au activat Planul Roşu de Intervenţie

Ziare.com acum 9 ore
Impact violent, miercuri seară, 26 iunie, între un un microbuz şcolar și o maşină pe DN 1, în judeţul Sibiu. În accident au fost implicaţi 11 copii de 8 ani din judeţul Hunedoara şi 4 adulţi, iar autorităţile au activat Planul Roşu de Intervenţie. "

Cine e Elena Lasconi, noul șef al USR. Drumul de la televiziune către candidatura la prezidențiale

Adevarul acum 13 ore
Elena Lasconi, noul președinte al USR, care a afirmat că își va asuma candidatura la alegerile prezidențiale din acest an, și-a inceput cariera în politică în 2019, după 25 de ani de televiziune. Acum, Lasconi este la al doilea mandat de primar în C

Germania le cere cetăţenilor săi să părăsească Libanul cât mai curând posibil

G4Media acum 7 ore
Germania şi-a îndemnat miercuri cetăţenii să părăsească Libanul cât mai curând posibil, din cauza riscului unei escaladări în conflictul dintre Israel şi Hezbollahul pro-iranian, informează agenția AFP, citată de Agerpres. „Cetăţenii germani sunt ru

Fostul preşedinte al Hondurasului a fost condamnat pentru trafic de droguri în SUA. Hernandez își va petrece restul zilelor după gratii

Gandul acum 5 ore
Fostul preşedinte al Hondurasului, Juan Orlando Hernandez, a fost condamnat miercuri la New York la 45 de ani de închisoare pentru trafic internaţional de droguri. În vârstă de 55 de ani, Hernandez își va petrece restul zilelor după gratii. De aseme

România scoate egalul care ne trimite în optimi de pe primul loc al clasamentului grupei

Ziua News acum 8 ore
Reprezentativa României a reuşit o performanţă istorică, miercuri, la Campionatul European din Germania, reuşind calificarea în optimile de finală ale competiţiei. Tricolorii au remizat în ultima etapă a grupelor cu Slovacia, scor 1-1, iar Ucraina a

1.053 de posturi în Poliţie, scoase la concurs. 453 pentru „civili”

Buna ziua Brasov acum 5 ore
Poliţia Română scoate la concurs 1.053 de posturi de ofiţeri de poliţie, dintre care 600 de posturi de trecere din corpul agenţilor în corpul ofiţerilor, precum şi 453 de posturi, prin încadrare directă, din sursă externă. Înscrierile se fac online,

Departamentul de Stat al SUA afirmă că acţiunile fondatorului WikiLeaks, Julian Assange, au pus oamenii în pericol

News.ro acum 6 ore
Departamentul de Stat al SUA a transmis, miercuri, că implicarea sa în soluţionarea cazului lui Julian Assange a fost limitată, dar un purtător de cuvânt al Departamentului a reiterat poziţia americană potrivit căreia acţiunile fondatorului WikiLeak

Vremea

București
acum

22°
joi

21°/34°
vin.

18°/34°
sâm.

21°/36°
dum.

20°/35°
Iasi
acum

19°
joi

19°/30°
vin.

21°/31°
sâm.

19°/31°
dum.

20°/33°
Constanta
acum

17°
joi

17°/25°
vin.

21°/26°
sâm.

21°/26°
dum.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

18°
joi

18°/29°
vin.

18°/27°
sâm.

18°/28°
dum.

17°/29°
Timisoara
acum

19°
joi

18°/28°
vin.

17°/30°
sâm.

19°/32°
dum.

20°/34°