Romanul Anna Karenina de Lev Tolstoi a reuşit să devină una dintre cele mai ecranizate poveşti de dragoste din lume. Ba chiar a stîrnit, începînd cu 1911, vorba criticilor ruşi de film, un fel de „kareniniadă“, romanul fiind ecranizat în repetate rînduri atît în spaţiul european, cît şi în afara acestuia.
Primul film a fost făcut în 1911, în Rusia, cu Sorochtina în rolul principal. În anul 1914, ruşii mai produc o peliculă, cu M. Germanova protagonistă. După revoluţia bolşevică, societatea rusă n-a mai fost interesată de frămîntările interioare ale aristocraţiei din Rusia ţaristă, iar Anna Karenina a încăput pe mîna occidentalilor. Astfel, în 1918, apare un film în Ungaria, iar în 1920 avem un film din perspectivă germană. În 1927, în Franţa, apare una dintre cele mai renumite interpretări ale Annei Karenina, cea a Gretei Garbo. Ulterior, rolul Annei Karenina este jucat de un şir de actriţe celebre, cum ar fi Vivien Leigh (Marea Britanie, 1948), Sally Moreno (Argentina, 1958), Tatiana Samoilova (URSS, 1967), Maya Plisetskaya (URSS, 1974), care joacă rolul Annei Karenina într-un film-balet, Nicola Pagett (Marea Britanie, 1978) şi Jackelyn Bisset (SUA, 1985). Cea de-a cincea ecranizare americană a poveştii de dragoste a romanului lui Tolstoi, din 1997, cu Sophie Marceau, s-a filmat în Rusia.
Mi s-a părut mereu interesant să compar viziunile ruşilor, pe de o parte, şi ale străinilor, pe de altă parte, atunci cînd ecranizează capodopere ale literaturii ruse. În această ordine de idei, mi-am propus să compar cea mai recentă ecranizare occidentală a romanului, din 2012, în regia lui Joe Wright, cu Keira Knightley în rol principal, un film remarcat de critica de specialitate (nominalizat la mai multe premii, printre care Premiile Oscar, la categoriile: Cea mai bună scenografie, Cea mai bună coloană sonoră şi Cea mai bun
