Potrivit reprezentanţilor APIA Călăraşi, până pe 1 august 2013, asociaţiile de apicultori din judeţ pot depune cererile anuale pentru sprijinul financiar, conform Planului Naţional Apicol. Apicultorii călărăşeni trebuie să depună anual, la sediul formei asociative unde sunt înscrişi, facand o cerere prin care solicită sprijinul financiar pentru acţiunile decontate prin Programul Naţional Apicol 2011-2013.
Sprijinul financiar se acordă pentru: activităţile de profilaxie
şi combatere a varoozei, a efectuării analizelor fizico-chimice
ale mierii, a achiziţionării materialului biologic pentru refacerea
efectivului de familii de albine în vederea obţinerii produselor
apicole de cea mai înaltă calitate în stupine, a achiziţionării stupilor. Suma de bani pe care o primesc crescătorii de albine
provine din, 50% de la Fondul European de Garantare, iar restul
de 50% de la bugetul naţional. Beneficiarii programului sunt: apicultori, persoane fizice şi juridice, persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale şi întreprinderi familiale, categorii organizate în asociaţii de crescători de albine, federaţii, uniuni apicole, cooperative agricole sau grupuri de producători recunoscute, conform legislaţiei în vigoare. Centrele locale din Judetul Călăraşi sunt : Călăraşi, str Prelungirea Dobrogei nr. 4, Comuna Ciocanesti, Budesti Mitreni, str. Gării, nr. 7, Lehliu Gară, str. Valea Argovei.