Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ce se ascunde în spatele ONG-ului lui Mircea Andrei?

Publicat in Ziarul Profit - Arges, sâmbătă 27 iulie 2013 ·

Mircea Andrei și-a dorit și încă își mai dorește, cu aceeași încrâncenare, să conducă Argeșul, din scaunul de președinte al Consiliului Județean. Nu de puține ori, el a declarat că nu dorește să părăsească Argeșul și că așteaptă ca actualul șef al CJ-ului, Constantin Nicolescu, să fie destituit, într-un mod sau altul, din fruntea județului. Cel mai probabil, pretențiile lui Mircea Andrei sunt legate de procesul pe care Constantin Nicolescu îl mai are cu Agenția Națională de Integritate (ANI) și în urma căruia se așteaptă să i se interzică acestuia din urmă accesul către orice funcție publică. O decizie în cadrul procesului cu ANI ar putea interveni în luna octombrie, iar dacă aceasta îi va fi defavorabilă lui Nicolescu, argeșenii cu drept de vot ar urma să se prezinte din nou la urne. Dar Mircea Andrei nu mai are un partid sau o alianță din partea căreia să candideze, așă că el va ține acum cu dinții de acești primari pe care, spune el, ar fi reușit să-i scoată din PDL. Cum cu 24 de primari PDL, Andrei a obținut 22 la sută din voturi pentru președinția CJ Argeș la localele din 2012, aplicând „regula de trei simple” s-ar putea spune că fostul senator și fostul președinte al organizației județene a PDL va obține în jur de 10 procente, ceea ce reprezintă, în orice competiție electorală, un scor de nimic. Și totuși, Mircea Andrei intenționează să țină cu dinții de acești primari, pe care să-i folosească în scop personal, în cazul în care Nicolescu va pierde procesul cu ANI, iar instanța va trimite Argeșul din nou vot.

 

Sursa stire: http://ziarobiectiv.ro/index.php/politica/ce-se-ascunde-in-spatele-ong-ului-lui-mircea-andrei.html

Mircea Andrei și-a dorit și încă își mai dorește, cu aceeași încrâncenare, să conducă Argeșul, din scaunul de președinte al Consiliului Județean. Nu de puține ori, el a declarat că nu dorește să părăsească Argeșul și că aște

Articolul in Ziarul Profit - Arges >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicki Minaj a fost arestată pe aeroportul din Amsterdam - presa olandeză

Mediafax acum o ora
Nicki Minaj a filmat o parte din întâlnirea sa cu poliţia, postând-o pe reţelele de socializare. În videoclip, se pare că se aude un ofiţer de poliţie spunându-i lui Minaj: „Eşti arestată”. Poliţia olandeză a declarat că o femeie americană în vârstă

Un copil a fost atacat de urs când încerca să hrănească animalul din maşină

Mediafax acum 19 minute
Un copil în vârstă de 8 ani a fost rănit la mână de un urs în localitatea Albeşti, judeţul Argeş. Animalul a atacat copilul sâmbătă când se afla în maşină, atunci când minorul a încercat să hrănească animalul.

Cannes 2024 - „Anora”, de Sean Baker, care spune povestea de dragoste dintre o dansatoare la bară din New York şi fiul unui oligarh, a câştigat trofeul Palme d'Or/ VIDEO

News.ro acum o ora
„Anora”, regizat de Sean Baker, a câştigat, sâmbătă, trofeul Palme d'Or la cea de-a 77-a ediţie a Festivalului de Film de la Cannes, care a avut loc între 14 şi 25 mai. Acesta este primul Palme d'Or american de la „Tree of Life”, de Terrence Malick,

Directoarea turneului Roland Garros a explicat de ce Simona Halep nu a primit un wild card la Grand Slam-ul de la Paris

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Amelie Mauresmo, directoarea turneului Roland Garros, a vorbit despre motivele pentru care , fostă lideră WTA, nu a primit un wild card pentru a participa la Grand Slam-ul de la Paris.

Românii care au solicitat sprijin pentru evacuare au părăsit Noua Caledonie, zdruncinată de proteste violente

Ziare.com acum 4 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a anunţat, sâmbătă, 25 mai, că toţi cei şase cetăţeni români care solicitaseră sprijin pentru evacuare au părăsit Noua Caledonie, cu diferite curse aeriene. ”Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează că în ur

Primele declarații ale bărbatului care și-a ucis nepoata de 8 ani. Unchiul fetiței dă vina pe alcool pentru fapta comisă

Ziare.com acum 5 ore
Bărbatul din comuna Albești, Botoșani, care și-a ucis nepoata și-a recunoscut faptele și dă vina pe alcool pentru gestul comis. Unchiul copilei a fost dus la Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani cu propunere de arestare preventivă pentru 24 de

Începe construirea primului institut de cercetare în inteligenţa artificială din România

HotNews acum 3 ore
​România va avea un institut de cercetare în inteligenţa artificială prin intermediul căruia va putea să-şi dezvolte propriile soluţii tehnologice, să colaboreze cu parteneri internaţionali şi să formeze specialişti de top în domeniu, a scris sâmbăt

Armata rusă a pierdut peste o jumătate de milion de oameni în Războiul din Ucraina, estimează Statul Major ucrainean

News.ro acum 4 ore
Statul Major ucrainean anunţă într-o serie de comunicate că armata rusă a pierdut 500.000 de oameni în lupte - ucişi sau răniţi - de la 24 februarie 2022, relatează Le Monde. Aceste date nu pot fi verificate, scrie ziarul francez, care precizează că

Incidente înainte de finala Cupei Franţei: Două autobuze în flăcări după ciocniri între fanii echipelor Lyon şi PSG – VIDEO

News.ro acum o ora
Sâmbătă, cu câteva ore înainte de finala Cupei Franţei, dintre PSG şi Olympiqie Lyon, meci clasificat de autorităţi ca fiind de mare risc, ciocniri violente între suporteri au izbucnit la staţia de taxare de la Fresnes, informează AFP. Preşedintele

UPDATE - Timiş: Accident rutier în care au fost implicate un autoturism şi o autospecială a Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă din Recaş, care mergea la o intervenţie/ Şapte persoane, rănite

News.ro acum 5 ore
Un autoturism şi o autospecială a Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă din Recaş, judeţul Timiş, au fost implicate, sâmbătă după-amiază, într-un accident rutier produs la Recaş. Şase bărbaţi din autospecială au fost răniţi, trei dintre ac

Vremea

București
acum

19°
sâm.

15°/26°
dum.

13°/25°
lun.

12°/19°
mar.

13°/16°
Iasi
acum

18°
sâm.

15°/25°
dum.

12°/25°
lun.

12°/23°
mar.

14°/22°
Constanta
acum

12°
sâm.

12°/18°
dum.

13°/19°
lun.

14°/17°
mar.

14°/16°
Cluj-Napoca
acum

15°
sâm.

12°/23°
dum.

11°/23°
lun.

11°/21°
mar.

10°/20°
Timisoara
acum

16°
sâm.

12°/26°
dum.

13°/25°
lun.

14°/26°
mar.

11°/24°