Mesajul a fost trimis. Multumesc!

PRM dispare, unde pleacă electoratul naţionalist?

Publicat in Gandul, sâmbătă 27 iulie 2013 ·

Încă un război zdruncină din temelii Partidul România Mare. Poate ultimul. Vadim nu mai dispune de resurse. Fidelul din urmă, Funar, l-a părăsit. Tribunul ameninţă că, decât să i se fure partidul, mai bine îi face “harakiri” la OSIM.

“PRM e înregistrat la Oficiul de Mărci pe numele meu. Badea şi cu Bâldea, doi securişti, îl schimbă pe Vadim Tudor? Ăştia sunt pui de găină, mănânc 10 la micul dejun. (…) În spatele lor e Hrebenciuc, care vrea să cumpere partidul de la ei pe două milioane de euro” şi „bătrâna caiafă securistă, Dan Voiculescu”.

Ce de securişti într-un singur paragraf…

Explicaţia lui Vadim este că PSD are nevoie de un partid cu “amprentă” naţionalistă, “respectat în Europa”, spre a determina un vot pozitiv la referendumul pentru adoptarea noii Constituţii. “Altfel, partidul lui Ponta o să ajungă la 10 la sută”, prezice Tribunul.

Oricum ar fi, cu sau fără Vadim la cârmă, partidul a ajuns la final: dacă îl preia Gheorghe Funar, ca atare, sprijinit de “garda securiştilor pretorieni”, tribunul îl îngroapă la OSIM; dacă Ghiţă îl preia şi-l mai dă la perie, pe ici pe colo, prin punctele esenţiale, schimbându-i, cât să nu se observe, şi titulatura, PRM-ul lui Vadim, golit de sens şi de “securişti”, va pluti o vreme, în derivă, înghiţit, în urmă, de valurile furtunilor electorale.

Cheia desfiinţării PRM?! O altă vorbă a lui Vadim Tudor: “Un om ca mine, care are alături de el atâţia ofiţeri activi şi în rezervă…".

După cum se spune, fiecare pasăre pre limba ei piere. CV Tudor nu e singurul actor reconstruit de personalitatea rolului interpretat, până la a se identifica cu acesta. Tribunul acuză astăzi implicarea în “furtul partidului” a securiştilor, a locotenenţilor crescuţi la sân, a lui Viorel Hrebenciuc, a lui Dan Voiculescu.

Dar oare, acest partid nu i-a fost făcut cadou, şi măcar prin îngăduinţa de a exista şi d

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Aur pentru David Popovici în proba de 200 de metri liber de la Europenele de Natație

Wall-Street.ro acum 5 ore
Înotătorul român David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 200 m liber, vineri seara, la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad, relatează Agerpres. Victoria survine la câteva zile după ce Popovici și-a apărat titlul obținut și la

Euro 2024 Polonia - Austria 1-3. Victorie pentru naționala lui Ralf Ragnick!

Ziua Constanta acum 4 ore
Meciul dintre Polonia și Austria s-a încheiat cu scorul de 1-3, azi, 21 iunie 2024. În urma acestui rezultat, Austria a obținut primul succes din Grupa D de la EURO 2024 și ocupă locul 3. Lider este Franța, iar Olanda ocupă locul secund. Austriecii

Soluția lui Marine Le Pen pentru ca Macron să scoată Franța din criză. "Preşedintelui nu-i rămâne decât demisia"

Ziare.com acum 2 ore
Marine Le Pen, lidera extremei drepte franceze, a apreciat vineri, 21 iunie, că preşedintelui Emmanuel Macron nu-i va rămâne "decât demisia pentru a ieşi potenţial din criza politică" declanşată prin dizolvarea Adunării Naţionale (camera inferioară)

TAROM, chartere pentru suporterii românii care vor să participe la meciul România - Slovacia

Wall-Street.ro acum 4 ore
TAROM introduce două curse speciale pentru suporterii care vor să participe la meciul România-Slovacia, ce va avea loc pe stadionul din Frankfurt, pe 26 iunie, informează compania printr-un comunicat. Astfel, pe 26 iunie, zborul special TAROM RO1301

Barcelona vrea să elimine închirierea apartamentelor pentru turişti până în 2029

G4Media acum 4 ore
Barcelona vrea să pună capăt închirierii apartamentelor turistice până în 2029 pentru a facilita accesul la locuinţe pentru rezidenţi, a anunţat vineri primarul acestui oraş din nord-estul Spaniei, care găzduieşte anual milioane de turişti, transmit

Botoșani. Peste 300 de persoane, evacuate dintr-un mall!

Ziua Constanta acum 4 ore
Panică într-un mall din Botoșani, azi, 21 iunie 2024. Sute de persoane au fost evacuate! ”Un bărbat a sunat la 112 şi a anunţat că se simte un puternic miros de gaz. Pompierii din cadrul Detaşamentului Botoşani au ajuns, în cel mai scurt timp, la f

Mandat european de arestare pentru Mario Iorgulescu în dosarul sechestrării de persoane

Ziua Constanta acum 4 ore
Judecătoria Sectorului 3 din București a emis, vineri, un mandat de executare a pedepsei închisorii și un mandat european de arestare pe numele lui Mario Iorgulescu (29 de ani), pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la lipsire de libertate

Ucraina şi Republica Moldova vor începe negocierile de aderare la UE săptămâna viitoare

Mediafax acum 9 ore
Ţările UE aprobă deschiderea discuţiilor de extindere a uniunii cu Ucraina şi Republica Moldova. Acestea vor începe săptămâna viitoare. Împreună cu Moldova vom face UE mai puternică, a spus preşedintele Volodimir Zelenski.

Atac armat într-un supermarket din SUA. Cel puțin doi oameni au fost uciși

Ziare.com acum 2 ore
Cel puţin două persoane au fost ucise şi mai multe rănite, inclusiv un ofiţer de poliţie, într-un atac armat care a avut loc vineri, 21 iunie, într-un supermarket din oraşul Fordyces, statul american Arkansas, a anunţat media locale, citate de Reute

Cunoscutul scriitor basarabean pentru copii Spiridon Vangheli a murit/ Doliu naţional în Republica Moldova

G4Media acum o ora
Ziua de luni, 24 iunie, va fi zi de doliu naţional în Republica Moldova, „în semn de tristeţe şi pentru a-i aduce un omagiu scriitorului Spiridon Vangheli”, care a decedat vineri la vârsta de 92 de ani, a anunţat în cursul acestei seri preşedintele

Vremea

București
acum

23°
sâm.

21°/36°
dum.

20°/37°
lun.

21°/36°
mar.

21°/34°
Iasi
acum

20°
sâm.

18°/32°
dum.

18°/29°
lun.

19°/28°
mar.

19°/27°
Constanta
acum

17°
sâm.

17°/24°
dum.

19°/25°
lun.

19°/25°
mar.

21°/25°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

19°/32°
dum.

18°/28°
lun.

18°/27°
mar.

17°/27°
Timisoara
acum

23°
sâm.

20°/38°
dum.

19°/33°
lun.

19°/31°
mar.

18°/32°