Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cum proiectează noua generaţie de jurnalişti din România presa viitorului

Publicat in Romania Libera, duminică 28 iulie 2013 ·

O nouă generaţie de jurnalişti, alte mentalităţi despre cum ar trebui făcută presa în ţara asta, cu o pregătire profesională axată pe latura practică – iată rezultatele unuia dintre cele mai îndrăzneţe proiecte educaţionale din România, aplicat, de trei ani, cu ajutorul Uniunii Europene, în care au fost angrenaţi 400 de studenţi de la trei universităţi din tot atâtea provincii istorice ale ţării.

Oceanul excesivei teoretizări a învăţământului românesc are o insulă în care la putere se află principiul educaţiei practice. Lăudabil efort depus astfel în trei universităţi din tot atâtea provincii româneşti distincte – Muntenia, Transilvania şi Moldova. Iar dacă mai spunem că acest experiment – sperăm reuşit – a fost aplicat în domeniul jurnalismului, atunci se poate afirma că o nouă generaţie – de condeieri sau de oameni ai imaginii şi sunetului - este pe cale să inunde redacţiile ziarelor, televiziunilor, posturilor de radio, fără să uităm nici de tot mai prezentul spaţiu virtual. Având în vedere că e vorba de nu mai puţin de 400 de absolvenţi de la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj, Universitatea Danubius din Galaţi şi Universitatea Hyperion din Bucureşti. Ideea de la care s-a pornit, cu trei ani în urmă, a fost ca tinerii nu doar să înveţe ce este jurnalismul, sub toate aspectele sale, dar mai ales să se implice activ în viaţa redacţiilor, să facă ziare, de la prima până la ultima literă, şi să realizeze programe de televiziune, de la idee până la imaginile de pe sticlă. Trei redacţii de ziar şi trei studiouri de televiziune, cu toată logistica necesară, de ultimă oră, au prins viaţă în cadrul celor trei universităţi. Studenţii au trecut prin toate experienţele, atât în presa scrisă, cât şi în televiziune, scopul fiind nu numai de-a se familiariza cu toate acestea, dar mai ales de-a se descoperi pe ei înşişi – ce anume le-ar plăcea cu a

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ALEGERI EUROPARLAMENTARE 2024. Cine a câştigat, cine a pierdut şi cine a dat-o în bară la alegerile europene

News.ro acum 8 ore
Un lucru este sigur după alegerile de duminică pentru Parlamentul European: nu toată lumea sărbătoreşte. Extrema dreaptă a avut o noapte bună, dar alţii nu prea. În timp ce dreapta a câştigat în forţă, verzii şi liberalii au avut o noapte grea. Iar

Niciun român în Consiliul Local Sfântu Gheorghe, din Covasna. Primarul UDMR propune un consiliu consultativ

HotNews acum 4 ore
Uniunea Democrată a Maghiarilor din România (UDMR) a obţinut toate cele 21 de locuri în Consiliul Local Sfântu Gheorghe, niciuna dintre celelalte şase formaţiuni politice participante la alegerile de duminică neîntrunind numărul necesar de voturi pe

Aeronava în care se afla vicepreşedintele statului Malawi a dispărut

Mediafax acum 6 ore
O aeronavă în care se afla vicepreşedintele Saulos Chilima din Malawi a dispărut. La bord se aflau şi alte nouă persoane, se arată într-un comunicat al biroului preşedintelui. Avionul a dispărut luni în apropierea capitalei statului african.

Cod roșu de furtuni în trei județe din vestul țării

Press Alert acum 9 ore
< p> Meteorologii au emis luni după-amiaza o avertizare Cod roșu de furtuni valabilă în mai multe localități din județele Arad, Timiș și Caraș-Severin. Sunt vizate localitățile Caransebeș, Oțelu Roșu, Zăvoi, Berzovia, Turnu Ruieni, Obreja, Băuțar, C

Noi tensiuni în administraţia de la Kiev. Şeful agenţiei de reconstrucţie din Ucraina demisionează cu o zi înainte de o conferinţă internaţională

HotNews acum 2 ore
Şeful agenţiei de reconstrucţie a Ucrainei, Mustafa Nayyem, a demisionat cu o zi înainte de o conferinţă internaţională privind reconstrucţia pe termen lung a ţării, spunând că a fost împiedicat să participe după ce a fost sistematic subminat de guv

Cine va prelua șefia interimară a USR după demisia lui Cătălin Drulă

HotNews acum 6 ore
Octavian Berceanu, membru PSD și fost comisar al Gărzii Naţionale de Mediu, scrie luni într-o postare pe Facebook că, după demisia lui Cătălin Drulă de la șefia partidului, Dan Barna va fi preşedintele interimar al USR. Dan BarnaFoto: INQUAM Photos

Rareş Bogdan: Domnul Stănescu încearcă să îl împringă pe scări pe domnul Ciolacu / Cel mai potrivit la preşedinţia României este Nicolae Ciucă / Vom sta de vorbă cu PSD mâine, vom avea poziţia domniior lor, exprimată prin viu grai, nu prin presă

News.ro acum 6 ore
Prim-vicepreşedintele PNL, Rareş Bogdan, a declarat luni, după anunţul secretarului general al PSD, Paul Stănescu, că PSD va organiza Congres săptămânile viitoare pentru stabilirea prezidenţiabilului, că acesta încearcă să îl împringă pe scări pe li

Incident la graniţa NATO. Un avion militar rus a încălcat spaţiul aerian al Finlandei

Mediafax acum 4 ore
Incidentul a avut loc estul Golfului Finlandei şi a durat aproximativ două minute, a precizat ministerul. Avionul militar rus a pătruns mai mult de doi kilometri în spaţiul aerian finlandez, potrivit Reuters. "Luăm în serios suspiciunea de încălcare

ALEGERI 2024 - Dacian Cioloş: Scorul naţional este un eşec / Este un mesaj şi un duş rece pe care îl primesc cu toată responsabilitatea / Eu îmi voi lua un timp de reflecţie asumându-mi neîndeplinirea unui obiectiv ambiţios

News.ro acum 4 ore
Preşedintele REPER, Dacian Cioloş, afirmă, luni seară, că scorul naţional obinut de partid este ”un eşec”. ”Este un mesaj şi un duş rece pe care îl primesc cu toată responsabilitatea”, a transmis politicianul care anunţă că va reflecta în perioad au

Anchetă în Bucureşti, după ce doi copii ar fi fost agresaţi sexual într-o grădiniţă din Sectorul 1

HotNews acum 4 ore
Poliţiştii din Bucureşti au declanşat o anchetă, după ce au fost sesizaţi de directoarea unei grădiniţe din Sectorul 1 cu privire la faptul că doi copii ar fi fost agresaţi sexual de un educator. Copiii au 5 ani, iar faptele s-ar fi petrecut atât în

Vremea

București
acum

24°
mar.

22°/35°
mie.

20°/31°
joi

19°/31°
vin.

18°/26°
Iasi
acum

20°
mar.

19°/32°
mie.

16°/25°
joi

15°/24°
vin.

13°/22°
Constanta
acum

22°
mar.

21°/27°
mie.

20°/24°
joi

19°/25°
vin.

20°/22°
Cluj-Napoca
acum

18°
mar.

16°/26°
mie.

14°/23°
joi

13°/21°
vin.

14°/23°
Timisoara
acum

20°
mar.

18°/25°
mie.

14°/22°
joi

12°/25°
vin.

16°/25°