Numărul jucătorilor extracomunitari de la FC Olt Slatina a ajuns la patru, după ce oficialii divizionarei B slătinene au transferat un fundaş central originar din Ghana.
Dacă Cristopher Quist se află la cel de-al patrulea sezon petrecut la Slatina, acesta fiind adus în 2010 de Jane Niţulescu, mijlocaşul central defensiv acuzând o accidentare mai veche, fiind nevoit să părăsească cantonamentul pentru a face mai multe investigaţii medicale, FC Olt Slatina a mai adus în această vară doi atacanţi de culoare - N’Kongue şi Francisc Agbleta, care a semnat o înţelegere pe doi ani.
Ultimul jucător sosit în tabăra slătinenilor este Joseph Apeaning, un fundaş central format la Şcoala de Fotbal „Cărăimanul EuroAfrica Buşteni”, care a evoluat în ultima perioadă la o echipă din Bulgaria.
Antrenorul de la FC Olt Slatina, Dan Oprescu, a declarat că jucătorul s-a alăturat lotului în cantonamentul centralizat de la Poiana Braşov, acesta intrând în programul echipei.
„Jucătorii de culoare pe care îi avem, dar şi ceilalţi care s-au alăturat în această vară lotului s-au adaptat la echipă, iar şedinţele de pregătire decurg aşa cum ne-am propus. În total avem patru jucători extracomunitari, pentru că zilele trecute l-am mai transferat şi pe fundaşul central Joseph Apeaning. Îl ştiu pe jucător, pentru că s-a pregătit şi în sezonul anterior cu noi”, a spus Dan Oprescu.
Lotul echipei FC Olt Slatina, care este format din 27 de jucători, va reveni în localitate joi, 1 august.