Traian Băsescu spune că privatizarea CFR Marfă este un aranjament murdar de care premierul Victor Ponta nu pare să fie străin. Președintele mai spune că privatizarea companiei este treaba Guvernului, nu a CSAT.
Președintele României, Traian Băsescu îl acuză pe premierul Victor Ponta că a privatizat CFR Marfă, în urma unui aranjament murdar cu patronul GFR și că CSAT nu se ocupă de privatizări.
,,Nu ştiu ce cadou a vrut să-i facă lui Relu Fenechiu, dar eu în locul lui aş fi fost mult mai prudent, până când vedeam că investitorul declarat câştigător are şi banii de cumpărare, şi cei de investiţii. Aici însă poate fi un aranjament murdar, de care Victor Ponta nu pare a fi străin şi în care şi-ar dori cu orice preţ să atragă şi CSAT. Mai mult sau mai puţin tehnica lui Adrian Năstase, care a reuşit să-şi ascundă marile ticăloşii în spatele unor legi de tipul celei privind privatizarea Petrom cu tot cu resursele subsolului şi cele submarine sau cea legată de Bechtel”, a spus Băsescu pentru România Liberă.
Băsescu a spus că a fost surprins și de timpul scurt în care s-a făcut privatizarea CFR Marfă, adică pe repede înainte și cu dedicație.
După care Băsescu a continuat acuzaţiile la adresa Guvernului precizând că: De la Victor Ponta te poţi aştepta oricând la lucruri ilegale sau la situaţii în care nu are curajul asumării responsabilităţii funcţiei. Oriunde în această lume, inclusiv în România, un prim-ministru nu se poate limita doar la rolul de starletă de televiziune. Uneori trebuie să ia şi decizii importante. Dacă eram în locul domniei sale sau dacă CSAT ar fi avut atribuţiuni legale în materie, acceleram procesele şi spuneam de mult „da“ sau „nu“ acestei privatizări. Tergiversarea deciziei nu este decât în detrimentul companiei, al salariaţilor şi al credibilităţii statului român.
Luni, Băsescu atrăgea atenț