În mod obişnuit, în România teatrele se închid în iulie şi august: e vacanţa actorilor, a tehnicienilor; e vacanţa tuturor angajaţilor. Te expui la primejdie, dacă te încumeţi să organizezi un eveniment teatral în această perioadă a verii, un eveniment care să fie pe placul tuturor (ceea ce este exclus, pentru că gusturile sunt întotdeauna diferite), un eveniment care să includă spectacole diverse şi cu actori vedetă, căci asta cere publicul (oricum, mulţi artişti nu vor să-şi întrerupă vacanţa; dar ce să spunem despre oamenii din corpul tehnic pe care teatrele îi păstrează în ziua de azi ca pe nişte odoare, căci de ei, de cele mai multe ori, depinde reprezentarea unui spectacol). Şi-a asumat riscul, chiar şi cu injuriile care pot veni de oriunde, directoarea Teatrului Municipal Ariel din Râmnicu Vâlcea, Doina Migleczi (susţinută de Primărie), organizând, iată, pentru a treia oară, Ariel Inter Fest. E un festival pentru publicul de teatru din Vâlcea, dar şi pentru cei care se află în perioada respectivă în staţiunile din apropierea oraşului. E un eveniment care poate dezvolta turismul cultural, în pofida greutăţilor financiare şi a nemulţumirilor din partea unora (nu ar fi interesant pe lumea asta fără opozanţi, căci datorită lor succesele se pot multiplica). Locurile sunt frumoase şi mustesc, cum se spune, de istorie.
Ariel Inter Fest 2013 (18-28 iulie) a avut, în primul rând, însemnul Silviu Purcărete. Reputatul creator a susţinut, în timpul festivalului, un atelier (Work in Progress) intitulat “Hamlet & Hamlet”. A fost programat şi un spectacol al regizorului, “Conul Leonida faţă cu reacţiunea” de Caragiale, cu doi protagonişti care merită toată consideraţia publicului de oriunde în ţară şi în special al publicului vâlcean, căci au venit să joace aici în zilele toride ale sfârşitului de iulie: Victor Rebengiuc şi Mariana Mihuţ. Spectacolul (producţie a