Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Interzis la angajări! Ce companie pune “frână” angajărilor?

Publicat in Impact in Gorj, marți 30 iulie 2013 ·

Interzis la angajări! Cam acest lucru se poate desprinde din adresa înaintată de către reprezentanţii Oficiului Participaţiunilor la CE Oltenia. În atare condiţii, pentru cei aproximativ 350 de expropriaţi ce urmau să lucreze la Minprest situaţia se complică, unitatea fiind una la care CE Oltenia este acţionar majoritar.

Situaţia începe să se complice în judeţul Gorj, la CE Oltenia şi în special la unităţile prestatoare de servicii la care compania este acţionară majoritar. În urma unei adrese înaintate către CE Oltenia, reprezentanţii OPSPI şi cei ai Ministerului Economiei interzic realizarea de noi angajări în companie, mai exact nu aprobă creşterile de personal decât pe baza unor note de fundamentare bine întocmite.

Ce fac expropriaţii?

Situaţia pare a se complica în condiţiile în care CE Oltenia este acţionară majoritar în procent de 95% la Minprest şi UEF Motru. Mai mult decât atât, o parte din salariaţii de la firmele sindicale ce au cedat terenuri în vederea exploatării ar fi trebuit, în urma analizării dosarelor, să fie angajaţi la Minprest de la 1 august în urma bugetării locurilor de muncă de către CE Oltenia. În asemenea condiţii singura şansă a celor aproximativ 350 de angajaţi ar fi aceea, conform unor surse, de a intra în şomaj de la 1 august. Contactat telefonic, directorul AJOFM, Romeo Chiriac a declarat că de la 1 august personalului de la firmele sindicale Sind Jilţ şi Olservmin i se va desface contractul de muncă, urmând ca în zece zile de la obţinerea actelor de la unitate să depună dosarul de şomaj la instituţie. Chiriac a mai declarat că indemnizaţia obţinută lunar depinde de vechimea în muncă, dar şi de nivelul de salarizare al fiecărui salariat. Pe de altă parte, bugetul Minprest nu a fost aprobat la Departamentul Energiei. Contactat telefonic, Anton Sava a declarat pentru Impact în Gorj că „bugetul trebuie refăcut şi retri

Articolul in Impact in Gorj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Gura Portiței. Două persoane au murit

HotNews acum 3 ore
Un avion de mici dimensiuni cu două persoane la bord s-a prăbuşit, duminică seară, în zona Gura Portiţei din Delta Dunării. Victimele nu au putut fi salvate, anunță Departamentul pentru Situații de Urgență. Accidentul aviatic a avut loc în jurul ore

Atenţionare de călătorie pentru românii care merg în vacanță în Italia. Cod roşu de incendii de vegetaţie pentru mai multe provincii din Sicilia

HotNews acum 2 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în regiunea Sicilia din Italia că autoritățile au emis un buletin de alertă care vizează pericolul de producere a incendiilor de vegetaţie luni, 21 iu

Două persoane, căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului! Pompierii, chemați în ajutor

Ziua Constanta acum 2 ore
Intervenție de urgență în această seară pentru salvarea a două persoane căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului. Potrivit IGSU, în urma unui apel la 112, care anunța faptul că o persoană a căzut într-o prăpastie, pe Defileul Jiului, salvatorii s-

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum 3 ore
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

Programul Rabla va fi lansat cel târziu la 1 septembrie, spune ministra Mediului / Va fi micșorată valoarea voucherelor pentru mașini electrice

HotNews acum 31 minute
Reluarea programului Rabla pentru persoane fizice, suspendat în prezent, „nu ar trebui să întârzie mai mult de 1 septembrie”, a declarat, duminică seară, la TVR, ministra Mediului, Diana Buzoianu. Buzoianu anunțase în această săptămână că programul

Zeci de magistrați, unii pensionari, plătesc chirie între 60 și 197 de lei în locuințe din centrul Capitalei puse la dispoziție de Ministerul Justiției

HotNews acum 5 ore
81 de persoane – foști sau actuali magistrați, avocați sau notari – stau în locuințe de serviciu ale Ministerului de Justiție. Printre ei, foști șefi ai instanței supreme. Chiriașii plătesc între 60 și 197 de lei. 36 dintre ei sunt pensionari „speci

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 6 ore
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Gheorghe Piperea

Gandul acum 2 ore
Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Gheorghe Piperea, europarlamentar. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

Emisiunile zilei luni, 21 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 56 minute
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Bărbat arestat preventiv, după ce şi-a agresat cu un cuţit soţia în tren, de față cu călătorii, în Mureș

HotNews acum 3 ore
Bărbatul a fost prins de polițiști după ce unul dintre călători a sunat la 112, iar în următoarea gară poliţiştii au urcat în vagon, preluând atât victima, cât şi agresorul. Ulterior, acesta a fost arestat pentru 30 de zile. Incidentul a avut loc pe

Vremea

București
acum

25°
dum.

18°/34°
lun.

20°/37°
mar.

25°/41°
mie.

23°/37°
Iasi
acum

22°
dum.

17°/32°
lun.

19°/33°
mar.

20°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

22°
dum.

19°/30°
lun.

20°/35°
mar.

24°/30°
mie.

23°/27°
Cluj-Napoca
acum

22°
dum.

17°/28°
lun.

17°/32°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

23°
dum.

19°/34°
lun.

18°/39°
mar.

20°/33°
mie.

20°/36°