Mesajul a fost trimis. Multumesc!

EXCLUSIV! Arpechim, la un pas de salvare!

Publicat in Ziarul Profit - Arges, luni 29 iulie 2013 ·

„Profit” are vești bune pentru economia județului Argeș. Din surse bine informate, am aflat că azerii de la SOCAR sunt pe punctul să bată palma cu Guvernul României pentru cumpărarea la pachet a Oltchimului și Arpechimului! Privatizarea ar urma să aibă loc în luna septembrie.

Azerii de la SOCAR, la un pas să bată palma cu Ponta  

Vizita de acum câteva săptămâni în Azerbaidjan a primului-ministru Victor Ponta va avea un rezultat spectaculos pentru soarta Oltchimului și a Arpechimului. Surse bine informate ne-au anunțat că ulterior vizitei azerii ar fi răspuns pozitiv invitației pe care Ponta le-a adresat-o atunci de a cumpăra la pachet combinatul vâlcean (cu tot cu Divizia sa Petrochimică din Bradu-Pitești) și rafinăria Arpechim. Potrivit surselor noastre, reprezentanți ai companiei azere SOCAR s-ar fi întâlnit recent în București cu premierul României pentru a-și declara intenția de a achiziționa Oltchim și Arpechim. Privatizarea ar urma să aibă loc în luna septembrie. Vestea este cu atât mai bună cu cât vine într-o altă perioadă grea pentru Oltchim: 715 angajați sunt în șomaj tehnic în perioada 29 iulie-8 septembrie. În aceeași perioadă, salariații rămași la Divizia Petrochimică din Bradu-Pitești vor lucra doar 4 zile pe săptămână, în loc de 5. În respectivul interval de timp, angajații vor fi plătiți cu 80% din salariul de bază. S-a ajuns aici din pricina lipsei materiilor prime și a capitalului de lucru și a funcționării instalațiilor la capacitate diminuată. Șomajul tehnic survine după ce luna trecută peste 900 de salariați ai Oltchimului, dintre care 327 de la Divizia Petrochimică, au fost disponibilizați.

Are 16 benzinării în România și își extinde rețeaua

Dar cine este SOCAR, compania care ar putea repune pe picioare Oltchimul și Arpechimul? Înființată în 1992, SOCAR este compania petrolieră și de gaze naturale a statului Azerbai

Articolul in Ziarul Profit - Arges >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Atac terorist asupra ambasadei Israelului la Belgrad. Agresorul a fost ucis, un poliţist rănit

Mediafax acum 2 ore
Anunţul a fost făcut de ministrul sârb de Interne, Ivica Dacic. Atacatorul, a explicat oficialul, l-a lovit pe ofiţer în gât, iar poliţistul „a folosit arma în legitimă apărare, pentru a-l împuşca pe atacator, care a murit din cauza rănilor”. Poliţi

Este oficial Elena Lasconi a fost aleasă candidatul USR la alegerile prezidenţiale

Ziua Constanta acum 31 minute
Preşedintele USR, Elena Lasconi, a fost aleasă sâmbătă, la Congresul extraordinar al partidului, drept candidatul formaţiunii politice la alegerile prezidenţiale. Au fost înregistrate 531 de voturi (94,31%) pentru candidatura Elenei Lasconi, potrivi

Nicolae Ciucă, mesaj drastic la REUNIUNEA OSCE, de la București: „România nu a permis participarea Rusiei şi Belarusului”

Gandul acum 16 minute
Nicolae Ciucă, preşedintele Senatului, a precizat, la cea de-a 31-a Sesiune Anuală a Adunării Parlamentare a OSCE găzduită de Parlamentul României, că autorităţile române au decis să nu permită participarea delegaţiilor Federaţiei Ruse şi Belarusulu

Al 8-lea transfer al verii pentru UTA Arad! Noul atacant al lui Mircea Rednic

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Jordan Kadiri (24 de ani) este noul jucător al celor de la . Atacantul a semnat un contract pe un sezon cu posibilitate de prelungire.

AUR va participa, luni dimineaţă, la consultările anunţate de Marcel Ciolacu privind data alegerilor prezidenţiale / Partidul condamnă lipsa de asumare a premierului

News.ro acum 3 ore
O delegaţie a Alianţei pentru Unirea Românilor (AUR) vor participa, luni de la ora 11.00, la consultările anunţate de premierul Marcel Ciolacu cu privire la data alegerilor prezidenţiale din acest an. Delegaţia AUR va fi compusă din preşedintele AUR

Trei noi șalupe multirol au intrat în dotarea IGSU. Vor fi distribuite și la Constanța

Ziua Constanta acum o ora
Ministerul Afacerilor Interne, prin Departamentul pentru Situații de Urgență, continuă proiectele de creștere a capacității de răspuns și intervenție în situații de urgență. Sâmbătă, 29 iunie 2024, trei noi șalupe multirol, achiziționate în cadrul P

Marşul Bucharest Pride 2024 se desfăşoară, sâmbătă, pe Calea Victoriei / Evenimentul este susţinut de 25 de ambasade / Anul trecut au fost peste 25.000 de paticipanţi, potrivit Accept România

News.ro acum 5 ore
Marşul Bucharest Pride 2024 se desfăşoară, sâmbătă, începând cu ora 16.00, în Capitală, evenimentul dedicat comunităţii LGBTQIA+ fiind organizat de Asociaţia Accept. „Anul acesta, strigăm «We are ready! Suntem pregătiţi/pregătite/pregătitx!» pe 29 i

Intervenție contracronometru a salvamontiștilor. Un turist a căzut de la peste 10 metri, pe scările din Canionul Tamina FOTO

Ziare.com acum 2 ore
Un turist s-a accidentat sâmbătă, 29 iunie, după o cădere de la o înălţime de peste zece metri pe scările din canionul Tamina. El a fost recuperat de către salvatorii montani braşoveni, care l-au transportat pe un drum forestier până la locul în car

Sfântul Petru şi Pavel: peste 495.000 de români îşi serbează sâmbătă onomastica

Mediafax acum 9 ore
Potrivit Direcţiei Generale pentru Evidenţa Persoanelor, peste 495.000 de români poate nume sau derivate din Petru şi Pavel. Cei mai mulţi, 127.370, poartă numele Petru, urmaţi de cei cu numele Paul, 78.535, Petre, 51.065, şi Petrică, 33.975, şi Pav

Ciucă: În aceste zile, capitala României devine centrul discuţiilor despre securitatea Europei

Mediafax acum o ora
„Este o mare onoare să găzduim cea de-a 31-a Sesiune Anuală a Adunării Parlamentare a OSCE. Mulţumesc tuturor celor care au făcut posibilă organizarea la Bucureşti a acestui prestigios eveniment. Am convingerea că dezbaterile din aceste zile vor da

Vremea

București
acum

35°
sâm.

21°/35°
dum.

21°/36°
lun.

21°/38°
mar.

22°/35°
Iasi
acum

32°
sâm.

19°/32°
dum.

20°/34°
lun.

20°/36°
mar.

19°/29°
Constanta
acum

31°
sâm.

21°/30°
dum.

22°/27°
lun.

20°/28°
mar.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

31°
sâm.

18°/31°
dum.

19°/31°
lun.

20°/32°
mar.

18°/22°
Timisoara
acum

33°
sâm.

19°/33°
dum.

21°/35°
lun.

22°/34°
mar.

17°/23°