Mesajul a fost trimis. Multumesc!

ANALIZĂ: Principalele puncte de dispută în conflictul israelo-palestinian

Publicat in Mediafax, luni 29 iulie 2013 ·

Conflictul israelo-palestinian, care, începând de luni, face obiectul primelor negocieri de pace directe din ultimii trei ani, nu s-a apropiat de o soluţionare în peste două decenii de discuţii, care au contribuit totuşi la identificarea principalelor probleme.

1) CREAREA UNUI STAT PALESTINIAN

Palestinienii vor să proclame un stat suveran pe toate teritoriile palestiniene ocupate de Israel începând din iunie 1967: Ierusalimul de Est, Cisiordania şi Fâşia Gaza.

Israelul cere demilitarizarea acestui eventual stat, menţinerea propriei prezenţe militare pe o parte din teritoriul acestuia, în Valea Iordanului, controlarea spaţiului aerian şi a frontierelor externe.

2) TRASAREA FRONTIERELOR STATULUI PALESTINIAN

Palestinienii cer retragerea Israelului de pe toate teritoriile ocupate din 1967, dar sunt dispuşi să accepte mici modificări ale frontierelor, pe baza unor schimburi teritoriale.

Israelul exclude categoric revenirea la frontierele dinainte de 1967, dar este pregătit să se retragă din Cisiordania.

3) STATUTUL IERUSALIMULUI

Israelul consideră oraşul Ierusalim, inclusiv partea de est, ca fiind capitala sa "indivizibilă şi eternă".

Palestinienii cer ca Ierusalimul de Est - anexat de Israel într-o manevră nerecunoscută de comunitatea internaţională - să devină capitala viitorului stat. În Ierusalimul de Est trăiesc 280.000 de palestinieni şi peste 200.000 de israelieni.

Israelul insistă în special pentru menţinerea controlului asupra "Bazinului Sfânt", care include oraşul vechi, unde se află numeroase obiective religioase iudaice, creştine şi mahomedane.

4) SITUAŢIA REFUGIAŢILOR

Există peste cinci milioane de refugiaţi palestinieni înregistraţi oficial, majoritatea fiind urmaşi ai celor aproximativ 760.000 de palestinieni care au fost evacuaţi după crearea statului Israel, în 1948.

Palest

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 100 m liber la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad

Ziua Constanta acum 3 ore
Înotătorul român David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 100 m liber, miercuri seara, la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad, cu timpul de 46 sec 88/100, conform Agerpres.ro Popovici a încheiat la doar două sutimi de recordul

A murit unul dintre cei mai importanţi poeţi români din ultimele decenii. Ioan Es. Pop avea doar 65 de ani

Ziare.com acum 3 ore
Uniunea Scriitorilor din România a anunțat miercuri, 19 iunie, că poetul Ioan Es. Pop a decedat. Numit de Mircea Cărtărescu "unul dintre cei mai importanţi poeţi români din ultimele decenii", Pop a trecut în neființă la vârsta de 65 de ani. "Prin di

Un indian a MURIT în Italia după ce proprietarul fermei la care lucra l-a abandonat cu un braț tăiat, în urma unui accident de muncă

Gandul acum o ora
Un indian care muncea ca sezonier în agricultură în Italia, în apropiere de Roma, a murit miercuri, la două zile după ce a fost abandonat de către angajatorul său cu un braţ tăiat, în urma unui accident de muncă. „Muncitorul agricol indian, care suf

Euro 2024: Germania, prima calificată în optimile de finală. Gazdele au câştigat şi al doilea meci, cu Ungaria, scor 2-0

News.ro acum 2 ore
Reprezentativa Germaniei, gazda competiţiei, a învins, miercuri, la Stuttgart, cu scorul de 2-0, echipa Ungariei, în etapa a doua a grupei A de la Euro 2024 şi s-a calificat în optimile de finală. În prima etapă, Germania a învins cu 5-1 Scoţiia. Mi

Gafă cu repetiție. Muncitorii care pun borduri au spart de două ori în două zile o ţeavă de gaze. S-a deschis dosar penal VIDEO

Ziare.com acum 48 minute
Muncitorii care fac lucrări la borduri în zona centrală a oraşului Alexandria, județul Teleorman, au spart de două ori în două zile o ţeavă de gaze. Poliția locală s-a autosesizat și a deschis un dosar penal pentru distrugere din culpă. "Având în ve

Vladimir Putin a ajuns în Vietnam pentru o vizită oficială

Adevarul acum 24 minute
Preşedintele rus Vladimir Putin a sosit joi în Vietnam pentru o vizită oficială în această ţară care este un partener al Moscovei încă din perioada sovietică, au informat agenţiile de presă ruse, scrie AFP.

Kievul, aproape de un Acord de Securitate cu Uniunea Europeană. Când se vor semna actele

Ziare.com acum 5 ore
Preşedinţia ucraineană a anunţat miercuri, 19 iunie, că va semna, "într-un viitor apropiat" un Acord de Securitate și cu Uniunea Europeană (UE), ultimul dintr-o serie de acorduri încheiate de Kiev cu aliaţii săi din Occident, relatează AFP. "Echipe

AUR a aderat la Grupul Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni (ECR) din Parlamentul European

News.ro acum 5 ore
Toţi cei şase europarlamentari AUR au aderat la Grupul Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni (ECR). „Ne-au cântat prohodul, dar s-au înşelat! Europarlamentarii AUR vor activa în cadrul Grupului Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni (ECR), ce

Deţinutul evadat de la Penitenciarul Poarta Albă a fost prins

Mediafax acum 4 ore
Deţinutul care miercuri a reuşit să fugă din Penitenciarul Poarta Albă a fost prins. El a fost găsit pe un câmp. Pentru a-l opri, poliţiştii au tras cu pistolul.

Marius Tucă Show începe joi, 20 iunie, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: Ion Cristoiu

Gandul acum o ora
Marius Tucă Show începe joi, 20 iunie, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și

Vremea

București
acum

30°
mie.

22°/36°
joi

23°/39°
vin.

20°/33°
sâm.

20°/35°
Iasi
acum

27°
mie.

19°/32°
joi

17°/27°
vin.

15°/28°
sâm.

18°/31°
Constanta
acum

20°
mie.

21°/26°
joi

20°/28°
vin.

20°/23°
sâm.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

23°
mie.

17°/30°
joi

19°/28°
vin.

17°/30°
sâm.

20°/32°
Timisoara
acum

24°
mie.

19°/36°
joi

22°/34°
vin.

20°/36°
sâm.

22°/39°