Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Angajaţii de la Işalniţa, aduşi cu microbuzul la audieri

Publicat in Pandurul, marți 30 iulie 2013 ·

Mai multe persoane, şefi de birouri şi servicii, au dat ieri cu subsemnatul la Inspectoratul de Poliţie Judeţean Gorj în cazul dispariţiei a o sută de mii de tone de cărbune din depozitul de la Işalniţa.

Şase persoane, patru bărbaţi şi două femei, angajate la Işalniţa au venit ieri cu microbuzul la audieri la Inspectoratul de Poliţie Judeţean Gorj. Una dintre angajate a răspuns ironic la întrebarea ce s-a întâmplat cu cărbunele din depozit: „L-am furat cu sacoşa“. Audierile au durat până în jurul orei 17.00. Potrivit unor surse, cei care au dat declaraţii ieri sunt cei responsabili cu depozitul de cărbune. Niciunul dintre directorii acuzaţi că sunt vinovaţi de lipsa cărbunelui nu a venit la audieri.

Conducerea Complexului Energetic Oltenia a depus plângere penală pe numele a zece salariaţi ai companiei, printre care şi fostul director Constantin Bălăşoiu.

Laurenţiu Ciurel, directorul CE Oltenia, a menţionat în urmă cu o lună că la Işalniţa este vorba despre o lipsă în gestiune şi va fi tratată ca atare. Pe de altă parte, atunci îl disculpa pe Bălăşoiu. “Voi face exact ce spune legea în cazul unei lipse de gestiune. (...) Dânsul a fost director al complexului, e adevărat, în perioada în care se întâmplau lucrurile acestea, dar alte persoane se ocupau şi aveau în grijă supravegherea consumurilor şi a depozitelor de cărbune. Dânsul primea situaţia, aşa cum o primesc şi eu şi semna pentru ele”, a declarat Ciurel într-o conferinţă de presă.

Un alt director din CEO, Aurel Medinţu, a mai spus că ar fi două explicaţii pentru dispariţia cărbunelui: măsluirea consumurilor pentru a rezulta un preţ de producţie mai mic sau un contract păgubos cu o firmă care era plătită să aducă cărbune, dar nu făcea acest lucru.

Mai multe persoane, şefi de birouri şi servicii, au dat ieri cu subsemnatul la Inspectoratul de Poliţie Judeţean Gorj în cazul dispariţi

Articolul in Pandurul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Real Madrid este din nou regina Europei. Madrilenii au învins cu 2-0 Borussia Dortmund în finala LC şi au câştigat pentru a 15-a oară trofeul / Ancelotti – "Visul continuă!" / Mesajul învinşilor - VIDEO

News.ro acum o ora
Formaţia Real Madrid a învins, sâmbătă seară, pe stadionul Wembley din Londra, cu scorul de 2-0, echipa Borussia Dortmund, în finala Ligii Campionilor, şi a câştigat pentru a 15-a oară principalul trofeu continental intercluburi. UPDATE - Real Madri

Încă o favorită eliminată în turul trei la Roland Garros - Tabloul optimilor

HotNews acum 3 ore
​Madison Keys a fost eliminată în turul trei la Roland Garros, după ce a fost învinsă în două seturi de Emma Navarro, scor (5)6-7, (3)6-7. Madison KeysFoto: Dubreuil Corinne/ABACA / Abaca Press / Profimedia >> Bianca Andreescu, eliminată în turul tr

Artiştii invitaţi la concertul de Ziua Copilului de la Medgidia au fost ameninţaţi cu moartea. Organizatorii întăresc securitatea

Mediafax acum 9 ore
Artiştii invitaţi la concertul de Ziua Copilului de la Medgidia au primit mesaje de ameninţare cu moartea. Ei au depus plângere la Poliţie. Organizatorii evenimentului au decis să întărească securitatea.

Şase copii, răniţi uşor după ce un tobogan gonflabil a fost răsturnat de o rafală de vânt, la Oradea

HotNews acum 7 ore
Şase copii au fost răniţi uşor, sâmbătă, în timpul unui eveniment dedicat Zilei Copilului, la Oradea. O rafală de vânt a răsturnat un tobogan pe care se aflau copiii. Trei dintre ei au fost duşi la spital, în cazul celorlalţi trei părinţii refuzând

ÎPS Teodosie, despre donarea de organe: Organele nepereche nu este moral să le donăm, dar organele pereche putem să le dăm

HotNews acum 7 ore
Arhiepiscopul Tomisului şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect într-o emisiune la radio. ÎPS Teodosie consideră că donarea de organe este morală atunci când e vorba despre organele pereche, „dacă suntem c

Netanyahu nu renunţă: Tensiunile în Gaza nu se vor încheia până când obiectivele războiului nu vor fi atinse

Mediafax acum 5 ore
Prim-ministrul israelian, Benjamin Netanyahu, a insistat asupra distrugerii Hamas şi a afirmat că Israelul nu îşi schimbă cerinţele pentru a pune capăt războiului din Gaza. Anunţul vine la o zi după ce preşedintele american Joe Biden a declarat că I

Shiloh Nouvel Jolie-Pitt, fiica vedetelor Brad Pitt şi Angelina Jolie, îşi schimbă numele. Ea vrea să renunţe la numele Pitt

Mediafax acum 7 ore
Shiloh Nouvel Jolie-Pitt, fiica vedetelor Brad Pitt şi Angelina Jolie, a făcut o solicitare la o instanţă din Los Angeles pentru a-şi schima numele. Ea vrea să renunţe la numele Pitt.

Veneţia interzice grupurile mari de turişti şi difuzoarele

HotNews acum 5 ore
Noi reguli, prin care sunt interzise difuzoarele şi se limitează dimensiunea grupurilor de turişti la 25 de persoane, au intrat în vigoare la Veneţia. Venetia si celebrele sale gondoleFoto: Gabriel BOUYS / AFP / Profimedia Măsurile au fost introduse

Robert Pickton, cel mai mare criminal în serie al Canadei, a murit după ce a fost atacat în închisoare

HotNews acum 2 ore
Robert Pickton, cel mai mare criminal în serie din istoria Canadei şi care este considerat responsabil pentru moartea a peste 50 de femei, a murit vineri, după ce a fost atacat în închisoarea în care îşi ispăşea sentinţa, informează EFE, citată de A

Un bărbat de 74 de ani și-a uitat arma și încărcătoarele pe o stradă din Mureș. Amenda uriașă pe care a primit-o

Ziare.com acum 7 ore
Un bărbat de 74 de ani a fost amendat sâmbătă, 1 iunie, cu 5.000 de lei, după ce şi-a pierdut o armă şi două încărcătoare în zona unui supermarket din Târgu Mureş. "Poliţiştii din Mureş au fost sesizaţi cu privire la faptul că, pe o stradă din Târgu

Vremea

București
acum

21°
dum.

19°/30°
lun.

20°/33°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
Iasi
acum

20°
dum.

19°/29°
lun.

16°/31°
mar.

18°/32°
mie.

16°/25°
Constanta
acum

20°
dum.

20°/26°
lun.

20°/25°
mar.

19°/24°
mie.

19°/26°
Cluj-Napoca
acum

18°
dum.

15°/24°
lun.

13°/26°
mar.

14°/21°
mie.

13°/22°
Timisoara
acum

16°
dum.

15°/27°
lun.

16°/25°
mar.

14°/22°
mie.

15°/27°