Campionii bucuriei şi procesiunile religioase au avut un mare succes printre musceleni
În zilele de 25 și 26 iulie, Arhiepiscopia Argeşului şi Muscelului a organizat evenimente deosebite dedicate cinstirii Sfântului Cuvios Ioanichie cel Nou de la Muscel.Muscelenii au trăit o sărbătoare unică, având în vedere că moaştele Sfintei Muceniţe Filoteia au fost aduse pentru prima dată în acest oraş.
Tot în pe 26 iulie, Arhiepiscopia Argeşului şi Muscelului a organizat un cros dedicat copiilor şi persoanelor vârstnice. Desfăşurată sub sigla ,,Campionii Bucuriei”, manifestarea a adunat foarte mulţi copii din oraşul Câmpulung Muscel şi persoane cu vârste aflate între 50 şi 79 de ani.
Startul competiţiei a fost dat de Înaltpreasfinţitul Părinte Calinic în Piaţa Primăriei din oraş, iar diatanţa parcursă de participanţi a fost de aproximativ 1200 de metri.
Premierea câştgătorilor a fost făcută în aghiazmatarul mănăstirii Negru Vodă în prezenţa Înaltpreasfinţitului Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului şi a reprezentanţilor administraţiei locale. remiile au fost oferite de doi mari sportivi ai României: Maricica Puică, campioană olimpică în anul 1984 şi Ionuţ Iftimoaie campion K1. Acestea au constat în bani şi materiale promoţionale, fiind oferite cu scopul de a stimula concurenţii pentru viitoarele manifestări de acest gen, dar şi pentru a promova valorile culturale şi spirituale din această veche cetate musceleană.
Campionii bucuriei şi procesiunile religioase au avut un mare succes printre musceleni
În zilele de 25 și 26 iulie, Arhiepiscopia Argeşului şi Muscelului a organizat evenimente deosebite dedicate cinstirii Sfântului Cuvios Ioanichie cel Nou de la Muscel.Muscelenii au trăit o sărbătoare unică, având în vedere că moaştele Sfintei Muceniţe Filoteia au fost aduse pentru prima dată în acest oraş.
Tot în pe 26 iulie