Mesajul a fost trimis. Multumesc!

La Mulți Ani, Năvodari!

Publicat in Ziua Constanta, luni 29 iulie 2013 ·

Trei zile și trei nopți de petrecere, un maraton de artiști și genuri muzicale, dar și o întreagă armată de tehnicieni în spatele unui show care a adunat, la Năvodari, mii de localnici, dar şi turiști din toate colțurile țării și de peste hotare. Zilele Oraşului Năvodari au plasat localitatea din nordul litoralului pe harta celor mai căutate destinații de vacanță.

Ziua a treia a celei mai mari petreceri din Năvodari a adunat, la malul mării mii de oameni dornici să participe la spectacolul de pe scena amplasată pe stadionul Flacăra din localitate, pe care au urcat tinere talente, dar și nume mari ale muzicii românești, de la populară, grecească, la rock și muzică de club.

“Sincer, când am ajuns nu mă așteptam să se adune atât de mulți oameni, dar mă bucur că s-au strâns atât de mulți și sunt încântată de ei. Chiar mă bucur că am venit în această seară la Navodari”, a spus Iuliana Pușchilă.

Energia petrecăreților nu a scăzut în intensitate nici după apusul soarelui, când s-a lăsat cu dans în aer liber, fredonări ale unor melodii cunoscute şi reuniuni între prieteni. Năvodărenii spun că sunt mândri de orașului lor, iar turiștii au rămas și ei impresionați. Spectacolul s-a încheiat cu un concert incendiar, semnat Alex Velea, care a venit special la malul mării pentru a fi pe scena din Năvodari. Trei zile și trei nopți de petrecere, un maraton de artiști și genuri muzicale, dar și o întreagă armată de tehnicieni în spatele unui show care a adunat, la Năvodari, mii de localnici, dar şi turiști din toate colțurile țării și de peste hotare. Zilele Oraşului Năvodari au plasat localitatea din nordul litoralului pe harta celor mai căutate destinații de vacanță.

Ziua a treia a celei mai mari petreceri din Năvodari a adunat, la malul mării mii de oameni dornici să participe la spectacolul de pe scena amplasată pe stadionul Flacăra din localitate, pe care

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Factura electronică devine obligatorie pentru toţi, de la 1 ianuarie 2025

Mediafax acum 47 minute
Ministerul Finanţelor propune, printr-un proiect de act normativ, modificări şi completări în domeniul gestionării şi implementării sistemului naţional privind factura electronică RO e-Factura, al aparatelor de marcat electronice fiscale şi excluder

Cod galben de caniculă în judeţul Harghita

Informația Harghitei acum 29 minute
Judeţul Harghita se va afla mâine, 19 iunie, sub avertizare meteorologică COD GALBEN de disconfort termic ridicat şi caniculă, conform informării transmise de Administraţia Naţională de Meteorologie. Evitaţi aglomeraţia, expunerea la soare, efortul

Marcel Ciolacu l-a invitat pe premierul Bavariei să viziteze Castelul lui Dracula: Indiferent de cât de mult usturoi o să mâncăm, să nu mergem într-o noapte cu lună plină / Premierul Bavariei: Cred că e suficient dacă mâncăm înainte mici

News.ro acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu l-a invitat, marţi, pe prim-ministrul Statului Liber Bavaria să viziteze ţara noastră, Delta Dunării şi Castelul lui Dracula, el afirmând că, indiferent de cât de mult usturoi vor mânca, ar trebui să nu meargă într-o noapte

România, ţara cu cea mai ridicată inflaţie din UE pentru a cincea lună consecutiv

Adevarul acum 2 ore
Rata anuală a inflaţiei în Uniunea Europeană a urcat în mai la 2,7%, de la 2,6% în aprilie, în timp ce România este pentru a cincea lună la rând ţara cu cea mai ridicată inflaţie din blocul comunitar.

Fostul viceprimar din orașul Hârlău, prins în flagrant când lua mită 30.000 de euro. El a cerut de trei ori mai mult

Adevarul acum o ora
Fostul viceprimar al orașului Hârlău, Florin Țăpușă, a fost prins în flagrant în timp ce ar fi primit 30 de mii de euro ca să intervină la primarul din comuna Sobinți pentru o concesiune.

UPDATE - Actriţa franceză Anouk Aimée, celebră pentru rolul din filmul "Un bărbat şi o femeie", a murit la vârsta de 92 de ani

News.ro acum o ora
Marea actriţă franceză Anouk Aimée, cunoscută mai ales pentru rolul său alături de Jean-Louis Trintignant în filmul "Un bărbat şi o femeie" din 1966, a murit la vârsta de 92 de ani, a anunţat marţi fiica sa. Curtată de-a lungul anilor de cei mai mar

Deputaţii au adoptat proiectul care interzice publicitatea la ţigaretele electronice, inclusiv cele de tip vape sau care folosesc dispozitive cu tutun încălzit / Legea merge la promulgare

News.ro acum 2 ore
Deputaţii au adoptat, decizional, proiectul pentru completarea art. 29 din Legea audiovizualului nr. 504/2002, precum şi pentru completarea Legii nr.148/2000 privind publicitatea.Iniţiativa legislativă are ca obiect de reglementare modificarea celor

Senatul a luat act de demisia senatoarei PSD Gabriela Firea, după ce aceasta a obţinut un mandat în Parlamentul European

News.ro acum 2 ore
Senatul a luat act, în plenul de marţi, de demisia senatoarei PSD Gabriela Firea, după ce aceasta a fost aleasă pentru un mandat în Parlamentul European. Vicepreşedintele forului legislativ şi preşedintele de şedinţă Sorin Cîmpeanu a precizat că est

Cântărețul Florin Decuseară a căzut, luni seara, de la înălțime la CNE Cernavodă, județul Constanța. Medicii sunt rezervați (VIDEO)

Ziua Constanta acum o ora
Bărbatul care a căzut luni seara, 17 iunie, de la înălțime în localitatea Cernavodă, la centrala nucleară, județul Constanța, este artistul Florin Decuseară, potrivit unor surse. Acesta este angajat în calitate de tehnician la CNE Cernavodă. Reamint

Ministerul Finanţelor introduce obligatoriu, de la 1 ianuarie 2025, facturarea electronică pentru relaţia între companii şi consumatorii finali

News.ro acum 16 minute
Ministerul Finanţelor anunţă că va continua măsurile împotriva evaziunii fiscale şi introduce obligatoriu, de la 1 ianuarie 2025, facturarea electronică pentru relaţia între companii şi consumatorii finali (B2C). În ceea priveşte sistemul naţional R

Vremea

București
acum

33°
mar.

22°/33°
mie.

21°/35°
joi

23°/38°
vin.

21°/33°
Iasi
acum

29°
mar.

18°/29°
mie.

19°/32°
joi

18°/27°
vin.

15°/28°
Constanta
acum

31°
mar.

21°/31°
mie.

21°/25°
joi

20°/27°
vin.

20°/23°
Cluj-Napoca
acum

30°
mar.

16°/30°
mie.

17°/30°
joi

19°/28°
vin.

17°/29°
Timisoara
acum

31°
mar.

18°/31°
mie.

19°/36°
joi

22°/35°
vin.

21°/36°