S-a dezbatut mult pe tema independentei energetice a Romaniei. Insusi premierul Victor Ponta anunta că România ar putea deveni independentă energetic în cel mult zece ani, în urma exploatării resurselor de gaze şi de ţiţei din Marea Neagră, iar Guvernul va sprijini aceste investitii. Mai mult decat atat, raportul Comisiei Europene din acest an cu privire la gradul de independenta energetica pentru cele 27 de state membre ale Uniunii Europene ne-a bucurat peste masura. Asta pentru ca este una dintre putinele ocazii in care ne aflam in prima parte a unui clasament, pozitiv. In acest clasament, Romania se situeaza pe un onorant loc 3 avand un grad de doar 21% dependenta de importurile de energie, in comparatie cu 53,8% media europeana. Expertii in domeniu au pus aceasta clasificare onorabila pe seama faptului ca declinul de productie din resursele locale de energie a fost stopat in ultimii ani, datorita unor investitii masive facute in conditiile in care tara noastra a beneficiat de un cadru fiscal si de reglementare stabil. In realitate insa, gradul ridicat de independenta este dat de consumul scazut intern al energiei, pe fondul lipsei unei industrii consumatoare de energie, si pe fondul scaderii consumului de energie pentru populatie din cauza facturilor greu de suportat de catre o mare parte a acesteia. Insa, pentru a putea vorbi de o independenta energetica in mod realist e nevoie de mai mult decat a descoperi un nou zacamant si a neglija consumul in scadere de energie. Nu mai mentionam instalatiile tehnice (de productie, prelucrare sau transport) depasite de foarte mult timp. Securitatea energetică presupune aprovizionarea cu energie la preţuri adecvate, prin intermediul unor infrastructuri protejate, susținând performanţa economică. Criza economică nu e atât pericol, cât mai ales o oportunitate pentru sectorul energetic  românesc, care poate constitui motor