Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Nealocarea de bani la rectifiicare poate declanşa o “ripostă publică”

Publicat in Timpolis, luni 29 iulie 2013 ·

Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual susţine că, din informaţiile pe care le are, la rectificarea bugetară fondurile M.A.I. ar urma să scadă, în loc să fie majorate şi în acest context îi cere premierului Victor Ponta o analiză atentă pentru a nu declanşa “o ripostă publică”.

Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual anunţă, prin­tr-un comunicat de presă, că deşi Mi­nisterul Afacerilor Interne a solicitat oficial Guvernului fonduri pentru asi­gurarea logisticii necesare funcţionării structurilor sale, precum şi plata drep­turilor poliţiştilor, există informaţii că, la rectificarea bugetară de săptămâna viitoare, aceste fonduri vor fi reduse. În acest context, S.N.P.P.C. face un apel public către premierul Victor Ponta, cerându-i să analizeze cu mare atenţie solicitările poliţiştilor, pentru a nu declanşa o ripostă publică din par­tea acestora. Sindicatul acuză că, de la începutul acestui an, se constată un dezinteres total al Guvernului Româ­niei în rezolvarea acestor probleme. “Numărul de poliţişti la nivel naţional, raportat la numărul de locuitori, pre­cum şi lipsa fondurilor alocate minis­terului pentru derularea activităţilor de combatere a infracţionalităţii, asigura­rea ordinii şi liniştii publice au deter­minat angrenarea poliţiştilor în des­fă­şurarea unor activităţi peste progra­mul normal de lucru, fără o remune­rare suplimentară”, se arată în comuni­catul de presă, citat de Mediafax.

Sindicaliştii reclamă şi lipsa pro­tecţiei juridice din partea statului, lucru care a generat o stare de nemulţumire majoră în rândul poliţiştilor, cu re­per­cusiuni grave asupra activităţii şi ne­în­crederea acestora în actul de guvernare.

Sindicaliştii de la S.N.P.P.C. mai spun că, în ultimii ani, poliţiştii şi-au primit drepturile prevăzute de lege cu întârziere, în comparaţie cu celelalte stru

Articolul in Timpolis >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Tricolorii au încheiat la egalitate cu Liechtenstein, scor 0-0, pe stadionul Steaua. A fost ultimul meci înainte de Euro 2024

News.ro acum 3 ore
Naţionala României a terminat la egalitate cu selecţionata din Liechtenstein, scor 0-0, vineri seară, pe stadionul Steaua. A fost ultimul meci amical înainte de participarea la Campionatul European din 2024. UPDATE - Jucând în Ghencea, cu Ianis Hagi

UPDATE - Premierul danez Mette Frederiksen a fost atacată în centrul oraşului Copenhaga. Un bărbat a fost arestat. Reacţii de şoc şi indignare în lumea politică daneză şi europeană

News.ro acum 2 ore
Prim-ministrul Danemarcei, Mette Frederiksen, a fost atacată şi lovită de un bărbat, vineri seara, în centrul oraşului Copenhaga, a relatat agenţia de presă Ritzau, citând poliţia şi biroul premierului, relatează Reuters. Nu a fost clar, din informa

UPDATE - România s-a calificat în finala Campionatului European de minifotbal. Tricolorii au câştigat, până acum, de şase ori trofeul continental

News.ro acum 3 ore
Reprezentativa României s-a calificat, vineri, în finala Campionatului European de minifotbal, trecând în semifinale de Kazahstan, în urma loviturilor de departajare. Kazahii au condus cu 1-0 după prima repriză, dar Ungur a înscris golul egalizator

Edi Iordănescu a anunțat lotul României pentru EURO 2024

HotNews acum 3 ore
Selecționerul Edi Iordănescu a anunțat lotul final cu care naționala României se va prezenta la Campionatul European din Germania, imediat după finalul jocului de pregătire cu Liechenstein, scor 0-0. Edi IordanescuFoto: Fabrice COFFRINI / AFP / Prof

Adversarul lui Carlos Alcaraz din finala Roland Garros 2024

HotNews acum 3 ore
​Alexander Zverev s-a calificat în finala turneului Roland Garros, după ce l-a învins în patru seturi pe Casper Ruud, scor 2-6, 6-2, 6-4, 6-2. Alexander ZverevFoto: Bertrand GUAY / AFP / Profimedia >> CORESPONDENȚA DE LA PARIS Pregătit să preia coro

Momente cumplite pentru un tânăr de 17 ani, accidentat în Masivul Retezat. A fost salvat de un elicopter

Ziare.com acum 3 ore
Un tânăr de 17 ani, care a suferit vineri un traumatism cranian după ce căzut pe un traseu din zona Judele, în Masivul Retezat, a fost salvat cu ajutorul unui elicopter care l-a preluat de la locul accidentului şi l-a transportat la spitalul din Car

Sortiment de carne tocată, rechemat într-un mare supermarket din cauza unei posibile contaminări. Clienţii sunt sfătuiţi să nu consume produsul

Ziare.com acum 3 ore
Un tip de carne tocată vândut în magazinele Auchan este retras din cauza unor suspiciuni de contaminare cu un corp străin. Clienţii sunt sfătuiţi să nu consume acest produs şi să îl returneze, pentru a primi banii înapoi. Potrivit informaţiilor publ

Reacţia Dedeman după explozia de la magazinul din Botoşani: o firmă externă desfăşura lucrări la sistemul de alimentare cu gaz

Mediafax acum 10 ore
Vineri, în jurul orei 10:30, în incinta magazinului Dedeman Botoşani, a avut loc o explozie urmată de un incendiu. În urma acestui incident au rezultat persoane rănite, care au fost imediat transportate la spital. Restul persoanelor prezente în maga

Fetiţă de doar două zile, în stare critică, transferată de urgenţă de la Galaţi la Cluj Napoca

Mediafax acum 5 ore
O fetiţă de doar două zile, aflată în stare critică, a fost transferată, în această seară, de la Galaţi la Cluj-Napoca cu ajutorul a două aeronave SMURD. Micuţa a fost diagnosticată cu o afecţiune cardiacă, fiind necesar transferul acesteia de urgen

Edi Iordănescu, primele reacții după remiza rușinoasă cu Liechtenstein

HotNews acum 3 ore
România a disputat în această săptămână ultimele două meciuri de pregătire înainte de EURO 2024, dar tricolorii au remizat atât cu Bulgaria (0-0), cât și cu selecționata din Liechtenstein (0-0). Edi IordanescuFoto: OSCAR DEL POZO / AFP / Profimedia

Vremea

București
acum

24°
sâm.

22°/33°
dum.

19°/33°
lun.

22°/36°
mar.

20°/34°
Iasi
acum

19°
sâm.

17°/29°
dum.

17°/30°
lun.

18°/32°
mar.

19°/28°
Constanta
acum

18°
sâm.

18°/24°
dum.

19°/25°
lun.

20°/26°
mar.

20°/28°
Cluj-Napoca
acum

18°
sâm.

16°/26°
dum.

16°/25°
lun.

18°/27°
mar.

15°/25°
Timisoara
acum

17°
sâm.

17°/30°
dum.

19°/31°
lun.

18°/28°
mar.

16°/29°