Mesajul a fost trimis. Multumesc!

O romaşcană, prima admisă la Farmacie

Publicat in Ziarul de Roman, luni 29 iulie 2013 ·

Georgiana Marcu, absolventă a Colegiului Naţional “Roman-Vodă”, a avut cea mai mare medie de admitere la Facultatea de Farmacie din Iaşi. Georgiana Nistor, şefă de promoţie la profil uman, a intrat pe locul 8 la Stomatologie. “Premianta” bacalaureatului, Andreea Giosanu, este pe locul 14 în lista admişilor la Informatică. CNRV a fost pepinieră pentru specialiști ai Microsoft și Twitter.

Absolvenţii liceelor romaşcane s-au numărat şi, în acest an, printre cei care au fost admişi “în capul listei” la facultăţi de prestigiu. Cea mai bună performanţă din acest an a fost obţinută de Georgiana Marcu, absolventă a Colegiului Naţional “Roman-Vodă”, profilul Știinţele naturii, care a fost prima pe lista admişilor de la Facultatea de Farmacie din cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie “Gr. T Popa” din Iaşi. Romaşcana a fost singura care a obţinut nota 10 la testul dat de organizatorii examenului de admitere. “Este un sentiment deosebit să-ţi vezi elevul pe primul loc din listă, la un concurs ca acesta, la care vin copii din toată ţara, foarte bine pregătiţi, la un examen care le poate hotărî viitorul. Performanţa Georgianei a fost cu atât mai frumoasă cu cât vine să completeze reuşita Veronicăi Dămătăr, fostă elevă a mea care, anul trecut, a fost admisă tot la Facultatea de Farmacie, de pe poziţia a doua. De altfel, cei mai mulţi dintre elevii care aleg la admiterea la liceu profilul Știinţele naturii se pregătesc, apoi, pentru examenul de admitere la facultăţile din cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie, pe care îl trec cu brio. Modul de formulare a întrebărilor din testele care se dau, de obicei, la examenul de admitere la aceste facultăţi este puţin diferit de ceea ce se face în mod obişnuit la şcoală. Pentru a răspunde corect, candidaţii trebuie să stăpânească foarte bine materia, să facă un adevărat slalom printre noţiuni”, a spus profesoara de chim

Articolul in Ziarul de Roman >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Steve Bannon, aliat al lui Trump,s-a predat pentru a executa o pedeaspă cu închisoarea pentru sfidare

Mediafax acum 23 minute
Acesta a ajuns luni la o închisoare federală din Danbury, Connecticut, şi a vorbit cu reporterii şi cu un grup de susţinători. El s-a autointitulat „prizonier politic”. „Sunt mândru că merg astăzi la închisoare. Nu numai că nu am regrete, dar sunt m

Ministerul Educaţiei: Rată de participare de 98,3% la proba de Limba română a examenului de bacalaureat / Peste 2.000 de candidaţi, absenţi / 34 de elevi, eliminaţi pentru fraudă

News.ro acum o ora
Ministerul Educaţiei anunţă, luni, că rata de participare a fost de 98,3% la proba de Limba română a examenului de bacalaureat, iar peste 2.000 de candidaţi au absentat. 34 de elevi au fost eliminaţi pentru fraudă. ”La prima proba scrisă (Limba şi l

Peste 300 de persoane au ajuns la SPITAL în Italia, într-o destinație preferată de turiști. Care a fost cauza îmbolnăvirii acestora

Gandul acum 33 minute
O epidemie de norovirus a dus la spitalizarea a peste 300 de persoane, în orașul Torri del Benaco din nordul Italiei, situat pe lacul Garda, potrivit autorităților italiene. Peste 900 de cazuri au fost înregistrate în acest oraș, un loc de vacanță p

Garry Kasparov crede că ameninţarea nucleară este o cacealma a propagandei ruse, pentru că în realitate, Putin n-ar vrea să supere China. Cum vede sfârşitul războiului din Ucraina

News.ro acum o ora
Renumitul şahist Garry Kasparov, devenit una dintre cele mai critice voci ale regimului de la Kremlin, a explicat luni, la Bucureşti, de ce crede că ameninţarea Moscovei cu folosirea armei nucleare este doar o cacealma a propagandei ruse în capcana

Un Boeing al companiei spaniole Air Europa a aterizat de urgenţă în Brazilia din cauza turbulențelor puternice soldate cu mai mulţi răniţi

G4Media acum 59 minute
Un avion de linie aparţinând companiei spaniole Air Europa, un Boeing 787-9 Dreamliner care zbura de la Madrid la Montevideo, a fost nevoit să aterizeze de urgenţă, luni, la Natal, în Brazilia, în urma unor ”turbulenţe puternice” care s-au soldat cu

CORESPONDENȚĂ GSP DIN GERMANIA Edi iordănescu, realist înainte de optimile EURO 2024: „Olanda e favorită, dar avem și noi atuuri” » Ce le-a cerut jucătorilor în mod expres

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Edi Iordănescu (46 de ani) a prefațat azi duelul România – Olanda, din optimile EURO 2024 ♦ La Munchen, selecționerul „tricolorilor” a vorbit despre ce ar însemna pentru fotbalul românesc calificarea în sferturi și despre cum poate România să dea pe

Nokian a produs la Oradea prima anvelopă din fabrica unde investeşte 650 de milioane de euro

Ziarul Financiar acum 3 ore
♦ Producţia comercială va începe în prima parte a anului 2025. Nokian Tyres, care derulează o investiţie de 650 mil. euro într-o nouă unitate de producţie a anvelopelor la Oradea, a produs deja prima anvelopă, iar proiectul de construcţie evoluează

Graţiela Gavrilescu (PUSL), după consultările de la Palatul Victoria: Credem că ar trebui să respectăm decizia deja luată în Coaliţia PSD-PNL, ca alegerile prezidenţiale să fie organizate în luna septembrie - VIDEO

News.ro acum o ora
Preşedintele Biroului Executiv al Partidului Umanist Social Liberal (PUSL), Graţiela Gavrilescu, afirmă, luni, după consultările de la Palatul Victoria cu premierul Marcel Ciolacu că ar trebui să respectăm decizia deja luată în Coaliţia PSD-PNL, ca

Locuitorii din 16 localităţi din judeţul Iaşi vor primi apă potabilă doar câteva ore pe zi, până la 31 august / Măsura a fost impusă de furnizorul judeţean de apă din cauza secetei

News.ro acum 3 ore
Apa potabilă va fi furnizată doar câteva ore pe zi în 16 localităţi din judeţul Iaşi, până la 31 august, societatea Apa Vital luând această decizie pe fondul secetei. Printre cei afectaţi se numără şi locuitori de pe mai multe străzi din oraşul Hârl

Grecul Remos vine în România și cântă cu 100 de instrumentiști pe malul mării

Cancan acum 3 ore
Cel mai in voga artist grec, Antonis Remos va avea un concert inedit in Romania, in cadrul festivalului Fusion Music Fest care ca avea loc intre 16-18 august pe plaja Reyna din Constanta. Cantaretul grec care are zeci de milioane de fani in toata lu

Vremea

București
acum

33°
lun.

21°/38°
mar.

21°/38°
mie.

20°/26°
joi

18°/31°
Iasi
acum

30°
lun.

19°/34°
mar.

18°/35°
mie.

16°/26°
joi

14°/25°
Constanta
acum

25°
lun.

20°/28°
mar.

21°/28°
mie.

21°/27°
joi

21°/26°
Cluj-Napoca
acum

28°
lun.

20°/31°
mar.

17°/25°
mie.

14°/17°
joi

12°/22°
Timisoara
acum

29°
lun.

21°/34°
mar.

17°/25°
mie.

15°/24°
joi

16°/26°