Cu o populaţie în scădere, o economie anemică şi o migraţie puternică, România dispare încet-încet de pe hartă.
Faţă de recensământul din 2002, suntem cu două milioane mai puţini, iar sporul natural este tot negativ. De ce nu mai vor românii copii? „Problema nu e că nu-i vrei, ci că nu ai cu ce să-i creşti”, spune Ana M., 30 de ani, din Bucureşti.
10 euro alocaţie
Criza şi lipsa politicilor pronataliste nu prea le dau ghes românilor la adus pe lume prunci. Dacă până la vârsta de 2 ani o mamă îşi poate creşte copilul cu o alocaţie de 200 de lei pe lună şi de un nivel al veniturilor egal cu 85% din ce câştiga înainte, după depăşirea acestei vârste tot ce mai primeşte de la stat e penibila sumă de 42 de lei (circa 10 euro), una dintre cele mai mici alocaţii din UE.
Prin comparaţie, în Germania, alocaţia este de 184 de euro, în Irlanda 164 de euro, iar în Suedia 116 euro. „Nu cuantumul sumei este cel mai important, ci faptul că România nu are politici de armonizare a vieţii de familie cu profesia”, crede Oana Băluţă, preşedinta Centrului de Dezvoltare Curriculară şi Studii de gen FILIA. Femeile îşi părăsesc slujbele pentru că nici creşe nu sunt, iar la revenire constată că s-au deprofesionalizat.
Datele oficiale arată că în mai, cele mai multe alocaţii se plăteau în Vaslui, Iaşi, Suceava şi Botoşani. „În Moldova se menţine modelul cultural cu mulţi copii, în medie 2-3”, explică sociologul Alfred Bulai. El adaugă că politicile pronataliste includ facilităţi fiscale şi discounturi la mărfurile pentru copii, însă astfel de politici nu sunt atractive pentru politicienii pentru că nu aduc voturi pe termen scurt.
